Pe 25 mai, deputatul Constantin Codreanu, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a formulat şi prezentat o plângere adresată Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie în care a solicitat retragerea cetăţeniei române actualului premier al Republicii Moldova, Ion Chicu. Motivul care a stat la baza plângerii respective a fost declaraţia denigratoare la adresa României a lui Chicu care a scandalizat opinia publică pe ambele maluri ale Prutului.

Pe 7 iulie, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie i-a trimis o invitaţie deputatului Constantin Codreanu cu privire la participarea acestuia la şedinţa în care Comisia pentru Cetăţenie va analiza plângerea în cauză.
Constantin Codreanu: „Cu siguranţă, mă voi prezenta la data respectivă la sediul ANC pentru a continua această procedură. Aşa cum o voi face, de altfel, şi în ziua următoare, atunci când va fi examinat un alt dosar de retragere a cetăţeniei române, cel al numitului Ostafi Iurie, participant activ la vandalizarea monumentului dedicat grănicerilor români căzuţi la Nistru în perioada interbelică din satul Olăneşti, Ștefan Vodă, Republica #Moldova.
Retragerea cetăţeniei este o reacţie legală firească pe care autorităţile statului român sunt obligate să o aibă atunci când persoane care şi-au redobândit cetăţenia română aduc prejudicii imaginii României şi lezează prestigiul ţării noastre încălcând jurământul depus prin care se angajau să fie devotaţi patriei şi poporului român, să apere drepturile şi interesele naţionale, să respecte Constituţia şi legile României.
Nu mai putem tolera la infinit românofobia celor care îşi redobândesc cetăţenia română şi beneficiază de toate avantajele pe care îl are un cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene. Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, prin Comisia pentru Cetăţenie, are datoria să înlăture orice suspiciune de pasivitate în această direcţie, dată de anii precedenţi, respectiv 3 retrageri în anul 2013, 0 retrageri în anul 2014, 0 retrageri în 2015 şi o sigură persoană căreia i s-a retras cetăţenia română în anul 2016, şi să aplice art. 24, alin. (1), al Legii nr. 21/1991, lui Chicu Ion şi lui Ostafi Iurie”. ***
AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE
Către: Dl. Deputat Constantin CODREANU
Preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
PARLAMENTUL ROMÂNIEI – CAMERA DEPUTAȚILOR
INVITAȚIE
În vederea soluţionării sesizării de retragere a cetăţeniei române faţă de numitul CHICU ION, născut la data de 28.02.1972, în localitatea Pîrjolteni, Republica Moldova, în prezent ocupând funcţia de premier al Republicii Moldova, vă aducem la cunoştinţă că sunteţi invitat la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din str. Smârdan nr. 3, sector 3, Bucureşti, în data de 14.01.2021, ora 11:00, în calitate de persoană care a formulat sesizarea de retragere a cetăţeniei române faţă de numitul Chicu Ion pentru motivul prevăzut la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române.
La termenul sus-menţionat, vă solicităm să prezentaţi dovezile de care dispuneţi în susţinerea sesizării dumneavoastră.
De asemenea, vă informăm că, potrivit art. 32 alin. (3) teza finală din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „lipsa persoanei legal citate nu împiedică desfăşurarea procedurilor de retragere a cetăţeniei române”.
Cu deosebită consideraţie,
PREȘEDINTE
COMISIA PENTRU CETĂȚENIE

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !