Consilierii liberali din cadrul Consiliului Local Corabia acuza majorarea de preț a cazării seniorilor in cadrul CMS. „Astăzi, consilierii PSD au votat proiectul de hotărâre al primarului ce prevede majorarea costurilor celor internați la Centrul Medico-Social de la 1000 la 3460 lei, diferență ce poate cădea în sarcina beneficirului sau a aparținătorilor, ceea ce reprezintă o mare inegalitate iar prețul depășește cu mult domeniul privat.
Amendamentul PNL Corabia prevedea ca pentru toți beneficiarii, costul să fie egal, diferența fiind suportată de unitatea administrativ-teritorială de care acesta aparține.
Am reușit totuși să aducem un reprezentant in comisia de analiză a repartizării locuințelor sociale, pentru măcar o minimă transparentizare și vă amintim de favoritismele și aberațiile în ceea ce privește repartizările anterioare.
Tot în ședința de astăzi am aflat că de fapt PSD Corabia nu își dorește centură ocolitoare prețuind mult prea tare orgoliile lor dar mai ales dorința de a ne ține în secolul trecut.
Vă invităm să vizionați ședința pentru că merită. Au fost multe glasuri sitivite și vene umflate”, au precizat aceștia pe o rețea de socializaare.