Browsing: Utile

RAT SRL anunţă publicul călător că, în data de 14.09.2019, intervalul orar 03:00-22:00, se închide circulația rutieră pe anumite sectoare de drum din zona centrală, ca urmare a desfășurării concursului automobilistic sportiv ,, Etapa a 3-a a Campionatului National de Super Rally” organizat în Municipiul Craiova. In aceste conditii, circulatia pe linia de tramvai va fi oprita, iar transportul de calatori(traseele 100,101,102,) se va efectua cu autobuze. Următoarele trasee vor suporta modificări : 1; 3b; 4; 5b; 24; 25 si 29b. Pe întreaga durată a desfășurării concursului se vor suspenda…

Sâmbătă, 14 septembrie a.c., în intervalul orar 08.00-18.00, AMC Raiting organizează etapa a-III-a din cadrul Campionatului Național de Super Rally în municipiul Craiova. Măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării concursului automobilistic vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Competiția se bucură de participarea unui public numeros, fapt pentru care transmitem spectatorilor următoarele recomandări : să respecte măsurile stabilite de organizator și forțele de ordine; să evite deplasarea sau staționarea pe sectoarele de drum, pe care vor fi dispuse restricții de circulație; să…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, în ziua de 15.09.2019, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele CS UNIVERSITATEA CRAIOVA şi F.C. FCSB ce va avea loc pe stadionul „Ion Oblemenco” din municipiul Craiova, în intervalul orar 19.00 – 23.30, se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: – bld. Ilie Balaci, de la intersecţia cu bld. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu str. Râului; – str. Ecaterina Teodoroiu, de la intersecţia cu str. Bucovăţ, până la intersecţia cu str. Câmpia Islaz; – str. Bucovăţ,…

Primăria Municipiului Craiova anunţă închiderea circulaţiei rutiere pe mai multe sectoare de drum, în vederea desfăşurării concursului automobilistic sportiv „CRAIOVA SUPER RALLY 2019” organizat în municipiul Craiova de către Federația Română de Automobilism Sportiv și Asociaţia Club Sportiv AMC Racing, începând cu data de 13.09.2019, ora 10.00, până în data de 14.09.2019, ora 22.00: A. I. Cuza, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Calea Unirii şi intersecţia cu str. Arieş; Popa Şapcă; Calea Unirii, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str.…

Jandarmeria Română, la 1 septembrie 2019, sărbătoreşte 126 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale. Această sărbătoare, de o mare încărcătură emoţională, reprezintă un moment ce ne onorează şi ne bucură deopotrivă, evocând gloriosul trecut şi impresionantul prezent al acestei Arme. „Se instituie pentru toată întinderea regatului un corp de Gendarmerie rurală menit a veghea, în comunele rurale, la siguranţa publică, la menţinerea ordinei şi executărei legii… O supraveghere neîntreruptă şi o acţiune preventivă constă esenţa serviciului său.” Astfel începea articolul 1 din „Legea asupra Gendarmeriei Rurale” din 1 septembrie 1893.…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că pe perioada desfăşurării animaţiilor stradale care se vor desfăşura în cadrul proiectului „Puppets Occupy Street” – ediţia a VI-a, eveniment organizat de Teatrul pentru copii şi tineret Colibri, în perioada 25 august – 01 septembrie 2019, în ziua de 01 septembrie 2019, intervalul orar 19.00-24.00 se va închide circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: Fraţii Goleşti, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Calea Bucureşti şi intersecţia cu str. A.I. Cuza; A.I. Cuza; Arieş, tronsonul cuprins între intersecţia cu bld. Carol I şi intersecţia cu…

Cel mai mare furnizor de energie din sud-vestul Romaniei, CEZ Vanzare, lanseaza o oferta nationala de energie 100% regenerabila, destinata atat clientilor casnici, cat si companiilor. Energia provine integral din cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, detinut de Grupul CEZ in Dobrogea, cu o putere totala instalata de 600 MW. “Produsul CEZ Verde se adreseaza «generatiei verzi», care actioneaza responsabil in activitatea de zi cu zi, alege solutiile eficiente energetic, prefera alternativele mai putin poluante, recicleaza si ii incurajeaza pe cei din jur sa se implice in…

În perioada 15 – 18 august, Poliţia Română va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, atât în apropierea lăcaşurilor de cult, precum şi în locurile unde se vor desfăşura manifestări publice circumscrise sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi Zilei Marinei Române. La nivel naţional, în medie, zilnic, peste 7.200 de poliţişti se vor afla în teren şi vor acționa cu aproape 2.600 de autospeciale. Astfel, la activități vor participa circa 1.250 de polițiști de la rutieră, 4.730 de ordine publică, dar și polițiști de la investigaţii criminale, de la arme,…

In vederea imbunatatirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite in judetele Arges, Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Teleorman si Valcea, operatorul Distributie Oltenia programeaza si executa lucrari de investitii si mentenanta in reteaua electrica. Acestea necesita uneori intreruperi in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor casnici si a agentilor economici. Lucrarile programate in retelele electrice din aria operationala Distributie Oltenia sunt anuntate de catre operator pe website-ul propriu, intr-o sectiune dedicata: www.distributieoltenia.ro/ro/suport/intreruperi-anuntate.html. Programele de intreruperi contin informatii cu privire la zilele, intervalele orare, localitatile, strazile sau zonele de intrerupere. Distributie…

La postarea în spațiul public, de către organizația Greenpeace România, a unor presupuse tăieri ilegale în Bucovina, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și organizația Greenpeace România s-au întâlnit, conform unui program prestabilit și agreat de ambele părți, la Ocolul Silvic Vama, din județul Suceava în vederea verificării aspectelor semnalate de organizația de mediu. În cadrul întâlnirii au fost prezentate, conform desfășurătorului, punctele de vedere și opiniile tuturor părților interesate și prezente la sediul ocolului silvic, respectiv: autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin Secretarul de Stat pentru Păduri,…

1 60 61 62 63 64 106

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !