Browsing: Actualitate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Dolj, sub coordonarea prefectului Nicușor Roșca, a decis, în ședința din data de 01.09.2020, efectuarea unor controale în localitățile unde a fost semnalată existența ambroziei. „Verificările vor fi efectuate de comisia pentru combaterea buruienii ambrozia, ce a fost consitituită, la nivelul județului Dolj, prin Ordinul Prefectului nr. 202/29.05.2020. De asemenea, în perioada 01.09-30.09.2020, secretariatul comisiei asigurat de către Direcţia pentru Agricultură Județeană Dolj va prezenta, săptămânal, prefectului Nicușor Roșca un raport cu privire la acțiunile întreprinse și măsurile dispuse, cu precizarea că,…

Șaizeci și trei de persoane s-au infectat cu noul coronavirus în ultimele 24 ore. Dintre acestea, cele mai multe privin din focarul de la Spitalul Poiana Mare. Este vorba despre 12 pacienți și 3 cadre medicale. De la debutul focarului, aici s-au infectat în total 69 persoane – 28 cadre medicale și 41 pacienți. Alte trei pesoane provin de la Spitalul din Calafat. Nu în ultimul rând, patru pacienți fac parte din locul Universității Craiova. În prezent, la Spitalul de Boli Infecțioase sunt internate 204 persoane din care 191 sunt…

Campania “Fii responsabil!”, derulată în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră își propune să crească nivelul de conștientizare al românilor în legătură cu riscurile la care se expun odată cu plecare în străinătate la muncă și nu numai. Activitățile care urmează să fie derulate în cadrul campaniei presupun oferirea de broșuri informative la punctele terestre de trecere a frontierei, dar și în cele mai circulate aeroporturi din România. Afișul “Fii responsabil!” va fi vizibil în toate zonele tranzitate de românii care se reîntorc peste hotare. Vor exista, de…

Ministerul Educației și Cercetării, prin Unitatea de Cercetare în Educație din Cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, și MKOR Consulting – agenție de cercetare de piață – au lansat studiul „Back to School Post-Covid”. Studiul s-a derulat în rândul părinților copiilor din învățământul preuniversitar, pentru a afla care sunt așteptările și temerile lor referitoare la modul de desfășurare a noului an școlar. Peste jumătate (55%) dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față, acordând cel mai crescut nivel de încredere acestui scenariu (4.6 puncte…

Până astăzi, 30 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 86.785 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 37.665 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.785 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total…

Craiova – semne ale existenței culturale! este tema de anul acesta a Simpozionului Internațional de Sculptură „Drumuri Brâncușiene” care reunește la Craiova 7 artiști naționali cu renume internațional angajați într-un maraton cultural timp de 20 de zile într-o perioadă sensibilă în ceea ce privește relația socială. Începând cu 10 august Centrul Multifuncional din Craiova este gazda evenimentului unde sculptura își găsește spațiul de creație pentru artiști în realizarea operelor care au ca suport de lucru 3 tipuri de materiale: marmură, fier și lemn. Darie Dup – Umbra (metal) Marian Zidaru…

Dacă pleci din Târgu Jiu spre Tismana, inevitabil treci prin comuna Peștișani. La o intersecție, un indcator către sânga te anunță că undeva, la vreo câțiva kilometri, se află casa memorială a marelui artist Constantin Brâncuși. De acolo și până la poarta muzeului nu mai ai niciun indicator. Dacă nu ești familiarizat cu zona ai toate șansele să o ratezi. Odată ajuns, te întâmpină porțile vechi, de lemn lucrate cu mare artă. Casa memorială este amplasată pe terenul unde s-a născut și a copilărit sculptorul, dar nu este adevărata casă în…

La sfârșitul lunii iulie 2020, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 7.19 % corespunzătoare unui număr total de 19.131 şomeri, din care 8.387 femei. Din totalul de 19.131 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 3.117 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 16.014 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 15.582 șomeri provin din mediul rural și 3.549 sunt din mediul urban. Grupa de vârstă Stoc la finele lunii Total 19.131 < 25 ani 2.084 între 25-29 999 între 30-39 3.285 între 40-49…

Până astăzi, 26 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 81.646 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 36.286 pacienți au fost declarați vindecați și 9.911 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.256 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și…

Până astăzi, 25 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total…

1 90 91 92 93 94 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !