Poliţiştii şi procurorii DIICOT au destructurat o grupare infracţională specializată în trafic de persoane şi de minori. Cinci persoane au fost reţinute. În urma a 10 percheziţii, în Olt, la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în trafic de persoane şi trafic de minori, poliţiştii şi procurorii au ridicat 47.700 lei, 21.700 euro, un pistol calibru 6 mm. cu 7 bile din plastic, un laptop, un hard de memorie, 14 telefoane mobile, 14 cartele SIM, documente de călătorie şi de transfer bancar. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2006…
Browsing: Actualitate
Declaraţiile de astăzi, joi – 24 aprilie a.c., ale vicepremierului Daniel Constantin, ministru al agriculturii şi dezvoltării rurale, sunt o dovadă de neseriozitate şi constituie o dezinformare a cetăţenilor în ceea ce privește aplicarea Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării, consideră deputatul PNL Vasile Varga, membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Parlamentarul reiterează solicitarea făcută ieri ministrului Daniel Constantin ca acesta să îşi dea demisia de onoare. „Aplicarea Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan a creat un…
Parlamentul European a aprobat, miercuri, propunerile de reformă a finanțării și a statutului legal ale partidelor politice europene și ale fundațiilor afiliate lor. Noile reguli, agreate informal cu Consiliul, vor clarifica finanțele acestor entități și vor întări caracterul lor european. Din acord mai face parte și o metodă de a monitoriza respectarea regulilor și de a impune penalități pentru încălcări. Noile reguli au fost aprobate cu 539 voturi pentru, la 103 împotrivă, cu 20 abțineri. Partidele politice europene și fundațiile afiliate lor trebuie create conform legislației europene pentru a putea…
Administrația Națională „Apele Române” avertizează că în următoarele 48 ore se pot produce creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri. Se instituie COD GALBEN începând din data de 16.04.2014 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe unii afluenţi din bazinul mijlociu şi inferior al Jiului (judeţele Gorj, Dolj şi Mehedinţi) şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj. Aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor…
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 20.00. Va ploua, iar vântul va bătea a cu peste 50 km/h. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul cuprins între 16 aprilie, ora 18.00 şi 17 aprilie, ora 20.00 va ploua în cea mai mare parte a ţării. Judeţele aflate sub cod galben sunt Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt, precum şi jumătatea de nord a judeţului Argeş. În Oltenia şi în sudul Banatului,…
Administrația Națională “Apele Române” devine partener strategic al proiectului “Let’s Do It, Danube!”, eveniment care se va concretiza în curățarea malurilor Dunării chiar de Ziua Internațională a fluviului, pe data de 29 iunie 2014. După colaborarea din cadrul celor patru ediții ale zilei naționale de curățenie, echipa Let’s Do It, România! desfășoară pentru prima oară proiectul Let’s Do It, Danube ! împreuna cu A.N.”Apele Române”. Proiectul cuprinde o campanie de educație, care a început, déjà, în școlile din județele dunărene, și curățarea propriu-zisa, eveniment ce a consacrat mișcarea Let’s Do It,…
Orice rezident legal în UE ar trebui să aibă dreptul de a deschide un cont la vedere pentru plăţi, fără ca acest drept să fie îngrădit pe motive de naţionalitate sau loc de rezidenţă, conform noii legislaţii adoptate de Parlamentul European marţi. Această lege mai prevede ca taxele şi regulile aplicabile tuturor conturilor de plăţi să fie transparente şi comparabile, facilitând transferul către un alt cont de plăţi care oferă condiţii mai bune. „Această directivă va da mai multă putere utilizatorilor de servicii comune standard de plăţi. Garantarea accesului la…
Plenul Parlamentului European a adoptat, marți, forma finală a unui regulament care creează o ordonanță asiguratorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare, având ca scop facilitarea recuperării datoriilor atunci când creditorul și debitorul nu își au reședința în același stat membru al UE. Ordonanța europeană va putea fi solicitată în cazul creanțelor în materie civilă și comercială și va fi o alternativă la ordonanțele similare la nivel național. Potrivit eurodeputatul PNL Eduard Hellvig, raportor din umbră al grupului liberal din PE (ALDE), „în prezent, atât consumatorii cât și întreprinderile, și…
Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a adoptat, marți, cu o largă majoritate, pachetul de reformă pentru constituirea Uniunii Bancare care vizează ca pierderile provocate de falimentele băncilor din zona euro să nu mai fie suportate de către contribuabilii europeni. „Această reformă a legislaţiei bancare, mult aşteptată de către grupul meu, cel al socialiştilor şi social-democraţilor europeni, este un avans major în lupta contra eventualelor crize bancare care s-ar fi putut răsfrânge din nou asupra cetăţenilor europeni. În sfârşit, băncile vor plăti pentru propriile erori fără a mări datoriile statelor…
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu a condamat, astăzi, declaraţiile recente ale preşedintelui Parlamentului European, socialistul Martin Schulz. Antonescu este de părere că acestea sunt „deosebit de grave” şi de neacceptat din punctul de vedere al PNL. „Domnul Schulz pledează pentru acceptarea faptului împlinit în legătură cu acţiunile agresive ale Rusiei, acţiuni care încalcă dreptul internaţional. Pentru a fi cât mai clar, vă dau câteva citate din declaraţiile făcute de Domnul Schulz: „care este interesul Rusiei? Să exporte energie. Care este interesul Uniunii Europene? Să cumpere energie la preţuri rezonabile”.…