Persoanele în căutarea unui loc de muncă pot participa la programe de formare profesională care să le asigure creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, se arată într-un comunicat remis presei. Programele de formare profesională sunt gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de munca, înregistrate la agenţie (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi) aflate în una din următoarele situaţii: Nu au loc de munca, nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în…
Browsing: Actualitate
Guvernul a aprobat organizarea de către Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General al Poliţiei Române – a celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene INTERPOL, care se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 19-21 mai 2015. Conducerea INTERPOL a propus MAI organizarea acestui eveniment la București ca o recunoaștere a contribuției Poliției Române la întărirea cooperării operative la nivel continental și la combaterea eficientă criminalității transnaționale. Pe lângă responsabilitățile organizatorice, organizatorii trebuie să se sigure că reprezentanții țărilor invitate și observatorii vor obține, fără dificultate, viza de intrarea pe teritoriul României…
Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare făcut public astăzi de Comisia Europeană este unul echilibrat, care pe de-o parte evidențiază progresele înregistrate de principalele instituții judiciare și de autoritățile cu responsabilități în domeniul justiției, dar în același timp menționează deopotrivă critici și recomandări. Raportul MCV reflectă faptul că principala provocare și prioritate pentru România rămâne lupta împotriva corupției. Cele mai importante critici ale Comisiei Europene vizează acțiuni ale Parlamentului în legătură cu modul de răspuns la solicitările justiției, regimul imunităților parlamentarilor, implementarea greoaie a rapoartelor ANI și chiar a celor…
În cadrul Sesiunii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg, deputatul Ionuţ Stroe, Şeful Delegaţiei Parlamentului României la APCE, a atras atenţia asupra apariţiei unor mesaje negative în legătură cu limitarea mobilităţii în spaţiul european. Venite în contextul atacurilor teroriste de la Paris, mesajele populiste ale partidelor şi parlamentarilor europeni propun nici mai mult, nici mai puţin reintroducerea controalelor la frontierele statelor membre ale Uniunii Europene. În opinia parlamentarului român, ,,Uniunea Europeană a edificat, prin Acordul Schengen, un spaţiu al gestionării în comun a ameninţărilor transfontaliere, de natură…
Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, Ordonanța pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, măsură care are scopul de a contribui la combaterea evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor direct către populație.Tot în acest scop și având în vedere legislația privind obligativitatea eliberării bonului fiscal, Guvernul a decis ca în situațiile în care agenții economici care au această obligativitate nu eliberează bon fiscal deși acesta este solicitat de clienți, cumpărătorii vor avea dreptul să beneficieze…
În anul 2014 activitatea de combatere a criminalităţii economico-financiare s-a circumscris planurilor de acţiune ale IGPR, obiectivelor prioritare stabilite de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi obiectivelor stabilite de Inspectoratul de Politie al Judeţului Dolj, avându-se în vedere mai ales infracţiunile ce au drept consecinţă directă diminuarea bugetului consolidat al statului prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale. Prin eforturile conjugate ale tuturor poliţiştilor din inspectoratul nostru s-a reuşit descoperirea şi documentarea unui număr crescut de infracţiuni economice – mai multe cu 377 faţă de anul 2013, ceea ce…
Guvernul a stabilit introducerea unor noi reguli pentru sistemul de management al calității serviciilor medicale, modificând în acest sens Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Printr-o ordonanță adoptată astăzi, Executivul a decis înființarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, prin reorganizarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), instituție care va avea rolul să supravegheze, prin intermediul unor evaluări sistematice și prin pârghii juridice, respectarea calității actului medical în toate formele sale. Noile reglementări creează cadrul juridic necesar pentru a extinde implementarea managementului calității serviciilor medicale, aplicat…
Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, va prelua atribuțiile în domeniul combaterii violenței în familie, stabilește o ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, adoptată astăzi de guvern. De asemenea, potrivit actului normativ, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin Departamentul pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi poate finanţa sau, după caz, cofinanţa programe de interes naţional care au ca scop prevenirea şi combaterea violenţei…
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Dolj au depistat un tânăr, în vârstă de 18 de ani, din Israel. Cetăţeanul străin a intrat în România în baza Regulamentului nr. 539/2001 al Parlamentului şi al Consiliului European, care îi permitea accesul pe teritoriul României şi o şedere de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 zile, precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul României, şi nu a părăsit teritoriul ţării în termenul legal. Urmare a celor constatate, poliţiştii au emis pe numele acestuia o Decizie de…
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită joi, 29 ianuarie 2015, ora 13:00, la vernisajul Expoziţiei de goblen, semnată Ioana Adamescu. Absolventă a Şcolii „Cornetti”, la clasa de sculptură a profesorului Marcel Voinea, Ioana Adamescu a descoperit mai târziu goblenul, dar a făcut o pasiune pentru lucrul minuţios cu firele colorate, care să redea naturi statice, peisaje, fragmente de viaţă care au inspirat-o de-a lungul timpului. Şi-a creat mereu propriile modele, în spatele fiecărui goblen pe care l-a cusut aflându-se desene care îi aparţin. Expoziţia va rămâne…