Browsing: Actualitate

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, modificarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare și structurii organizatorice ale Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „ Delta Dunării”. Actul normativ prevede o majorare a numărului de posturi pentru Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) de la 133 la 171. În cadrul Administrației Rezervaţiei Biosferei „ Delta Dunării” se va înființa Unitatea de Management Proiecte, care va asigura iniţierea, planificarea, managementul şi accesarea de fonduri europene structurale şi de investiţii (FESI) aferente perioadei 2014–2020. În baza prevederilor Acordului de Parteneriat cu România, 2014-2020, adoptat de către Comisia Europeană,…

Astăzi se împlinesc 193 de ani de „lege și onoare”, 193 ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. Pentru toţii poliţişti români, dar mai ales pentru poliţiştii doljeni, această zi are o mare insemnătate, fiind strâns legată de semnificatia Bunei Vestiri care se afla pe primul steag al Agiei, simbol care a fost preluat pe actualul drapel al Politiei Române. Cum a devenit deja o tradiţie, pentru a marca această sărbătoare, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au fost desfăşurate o serie de activităţi, premergător acestei zile, printre care trebuie…

In aceasta dupa amiaza, Inspectoratul de Politie al Judetului Dolj a primit nu mai putin de 28 de autospeciale destinate efectuarii serviciului de patrulare. Cele 28 autovehicule vin in sprijinul activitatilor politienesti desfasurate zilnic de oamenii legii in mediul stradal din zonele urbane si rurale. Astfel, autospecialele vor fi repartizate celor 14 sectii rurale din judetul Dolj, la sectiile de politie din Craiova, politiilor municipale si orasanesti din judetul nostru, precum si la Centrul Universitar din cadrul Politiei Municipiului Craiova.

Micuții elevi de la Şcoala Gimnaziala „Ion Creangă” Craiova au fost premiați, astăzi, în cadrul concursurilor de desene şi eseuri cu tema „Copilarie fara delincventa”, dar şi ai competitiilor sportive care au promovat spiritul de fair-play ca alternativă la un comportament violent. Premiile au constat în seturi de materiale promoţionale, conţinând: șapcă, pix, rucsac, memory-stick, tricou, lanternă şi insignă. Activitatea în care au fost premiaţi 17 elevi ai şcolii craiovene face parte din campania de prevenire a delincvenţei juvenile în rândul minorilor cu vârsta sub 14 ani, derulată în cadrul Proiectului…

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” anunţă reluarea cursurilor de limba suedeză, nivel- începatori. Acestea, în număr de 10, vor avea loc în fiecare joi, începând cu data de 26.03. 2015, între orele 17.30 şi 18.30, în Galeria Vollard a instituţiei. Cursurile vor fi ţinute de către Veronica Svanström şi se vor axa preponderent pe latura conversaţională (pronunţie, vocabular şi gramatică de bază). La final, participanţii pot da un test, care va fi corectat de un vorbitor nativ de limbă suedeză. Număr maxim de participanţi: 15. Taxa de participare la fiecare curs este de 20 lei / persoană. Înscrierile se fac pe adresa de mail: tradem@tradem.ro.

Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, deblocarea sumei de 10 milioane lei, aferente lunii martie, pentru lansarea, în 2015, a programelor finanțate anual de la bugetul de stat în scopul sprijinirii sectorului întreprinderilor mici și mijlocii. Suma de 10 milioane de lei reprezintă prima tranșă deblocată în 2015 din suma de 90 de milioane de lei ce urmează să fie repartizată de Guvern pe o perioadă de șase luni, în mod eșalonat, pentru programele destinate IMM-urilor. Programele sunt derulate de Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și…

Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, partea a doua a Planului de acțiune a Programului de implementare a unor măsuri de bună guvernare în economie, inițiat anul trecut. Prin acest instrument se urmărește calibrarea reglementărilor guvernamentale în raport cu cerințele și așteptările mediului de afaceri și partenerilor sociali. Consecința directă va fi stimularea dezvoltării economice și sociale, prin asigurarea unui cadru normativ general coerent, eficient și predictibil. Dintre măsurile cuprinse în Planul de acțiune, menționăm: · Solicitarea de comentarii cu privire la implementarea primei părți a Planului de acțiune și analizarea acestora…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că începând cu 23.03.2015 pe strada Râului, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu bulevardul Ştirbei Vodă şi intersecţia cu strada Tabaci, circulaţia rutieră va fi restricţionată în vederea executării lucrărilor la reţeaua de apă şi de modernizare a drumului, lucrări derulate în cadrul proiectului: “Reabilitarea infrastructurii rutiere pe relaţia Nord-Sud-Est a Polului de Creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în Zona Metropolitană Craiova” – proiect finanţat prin P.O.R, Axa Prioritară 1, Domeniul Major de Intervenţie1.1. În această situaţie, circulaţia rutieră urmează a se desfăşura, în ambele…

Comisia pentru comerţ internaţional a Parlamentului European (INTA) a adoptat ieri, în procedură de urgenţă şi fără niciun amendament, proiectul de rezoluţie legislativă pentru acordarea de ajutor macrofinanciar Ucrainei. Europarlamentarii membri ai INTA au susţinut deblocarea rapidă a 1,8 miliarde de euro pentru a susţine economia Ucrainei care trece printr-o criză gravă, cauzată de problemele structurale de lungă durată, precum şi de conflictul armat din regiunile răsăritene, anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea, restricţiile comerciale din partea Federaţiei Ruse şi problemele legate de furnizarea gazului rusesc către Ucraina. Propunerea Comisiei INTA…

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj organizează în perioada 14 aprilie-27 mai 2015 concursul local de tineret după următorul grafic: -14-20 aprilie 2015 – perioada de depunere a proiectelor; -21-27 aprilie 2015 – etapa I, de selecţie, eliminatorie, fără punctaj, a ONGT -27 aprile 2015- afişare rezultate etapa I; -28 aprilie- 5 mai 2015-perioada de depunere a documentelor lipsă la dosar; -6-7 mai 2015 -verificarea completărilor şi afişarea rezultatelor după completări; -8-15 mai 2015 etapa a II-a, de selecţie a proiectelor pe bază de punctaj; -15 mai 2015 afişarea…

1 433 434 435 436 437 479

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !