Browsing: Actualitate

Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dolj, anunţă finalizarea proiectului „Program de orientare, consiliere profesională şi pregătire la locul de muncă pentru studenţii din domeniul socio-uman din regiunea Sud-Vest Oltenia” (POSDRU/161/2.1/G/139411). Proiectul a fost câştigat prin competiţie naţională în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1. “Tranziția de la școală la viața activă”. Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat, pe lângă dezvoltarea aptitudinilor practice şi facilitarea inserţiei pe…

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a atras atenţia că noul plan de pace coordonat de Reprezentantul Special al Naţiunilor Unite pentru Libia, Bernardino León, nu trebuie să eşueze având în vedere riscurile cu care se confruntă Libia şi întreaga regiune. Declaraţia eurodeputatului Victor Boştinaru a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în contextul dezbaterilor asupra situaţiei din această ţară, în prezenţa Comisarului European pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides. Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Este foarte important să…

Festivalul Internațional „Elena Teodorini” transformă Cetatea Băniei în capitala spectacolului de operă și balet, anul acesta patru teatre de operă din Europa (Germania, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova) fiind invitate să susțină reprezentații pe scena lirică din Craiova. Opera Română Craiova deschide în forță stagiunea 2015-2016 cu cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internaţional „Elena Teodorini”, eveniment cultural de notorietate internațională organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, al Consiliului Local Craiova şi al Asociaţiei Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021. Timp de şase săptămâni (în perioada 10 octombrie – 21 noiembrie 2015), cele 21 de evenimente programate vor prilejui iubitorilor muzicii tot atâtea ocazii de a asculta nume de referință ale artei lirice și titluri de operă în primă audiție pe scenele de spectacol din Craiova şi Râmnicu Vâlcea. În cadrul unei ediţii de anvergură, vor fi prezentate producţii europene, naţionale, dar şi cele mai îndrăgite spectacole craiovene. Opera Română Craiova a invitat patru trupe prestigioase din Europa. O primă audiție pentru publicul craiovean iubitor de operă va fi Evgheni Oneghin de P. I. Ceaikovski (joi, 22 octombrie) într-o versiune scenică semnată de Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Chişinău. Spectatorii vor putea urmări montări inedite ale operelor Le Nozze di Figaro – Nunta lui Figaro, de W. A. Mozart – Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Belgrad (duminică,…

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează vineri, 2 octombrie 2015, ora 18, în Galeria Vollard, vernisajul expoziției „Peoples between Life and Still Life”, cuprinzând fotografii de Albert Dobrin. Născut în Craiova, Albert Dobrin este student la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București. Fotografiile lui au apărut în publicații precum „Prăvălia culturală” (http://pravaliaculturala.ro/) și „Directa” (Spania), dar și pe site-uri de sport. În august, anul acesta, a câștigat premiul al doilea la concursul „Bucureștiul meu”. Albert Dobrin va expune vineri, în Galeria Vollard, 22 de imagini alb-negru: portrete și scene de viață, forme și structuri geometrice, elemente din magia teatrului. Intrarea este liberă.

Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” continuă proiectul „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” pe perioada 12 octombrie 2015 – 17 iunie 2016, în Ludoteca Bibliotecii. Proiectul este creat cu scopul de a atrage copii către lectură, dar şi de a-i sprijini să-şi formeze personalitatea încă de la vârste fragede.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se va reorganiza în scopul consolidării structurii organizatorice și a optimizării activității instituției, potrivit unei Hotărâri aprobate astăzi în ședința de Guvern. Prin măsurile incluse în actul normativ, reforma aparatului fiscal va continua, procesul având ca obiective îmbunătățirea conformării voluntare a contribuabililor, combaterea evaziunii fiscale și creșterea eficienței colectării. Una dintre modificările decise vizează organizarea și funcționarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, în sensul creșterii calității și operativității actului decizional la nivelul acestei direcții. În prezent, această direcție își desfășoară activitatea în…

Vineri, 25 septembrie 2015, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj va organiza Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, eveniment care se va desfăşura la sediul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova începând cu ora 09.00. În vederea organizării acestei acţiuni au fost contactaţi 198 agenţi economici. Până la data de 23 septembrie 2015 şi-au anunţat participarea 30 agenţi economici. Din totalul de 394 locuri de muncă pe care aceştia le oferă, 13 sunt pentru persoanele cu studii superioare (inginer construcţii, inginer instalaţii, consilier vânzări asigurări, manager asigurări, şef…

Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat : a) o sumă de 500 lei pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii; b) o sumă de 600 lei pentru absolvenţii de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal; c) o sumă de 750 lei pentru absolvenţii de învăţământ superior. Angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare…

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, din cadrul Universitatăţii din Craiova, organizează în perioada 23-25 septembrie 2015 conferinţa internaţională ICSLE 2015 (International Conference on Smart Learning Environments). Conferința va avea loc la Sinaia și va fi coordonată de dr. ing. Elvira Popescu, conferențiar la Departamentul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei. Evenimentul va reuni peste 70 de cadre didactice şi cercetători de pe 6 continente, din ţări precum Austria, Canada, China, Columbia, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, SUA, Suedia, Taiwan, Tunisia, Turcia. Tema…

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează la Craiova în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2015, cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului – Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc “Maria Tănase”. Evenimentul va avea loc, ca de fiecare dată, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. Întrucât negocierile cu SRTV s-au încheiat, iar Festivalul “Maria Tănase” va fi preluat în calitate de partener media principal de către Televiziunea Favorit, se reevaluează termenii în care se va desfăşura relaţia de parteneriat media…

1 405 406 407 408 409 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !