Browsing: Actualitate

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” vă invită miercuri, 9 decembrie 2015, ora 12:00, în sala Acad. Dinu C. Giurescu, la evenimentul de lansare a volumului „Povestea unei iubiri”, al autoarei Elena Roicu Bucșa. Evenimentul va fi moderat de Nicolae Marinescu, iar volumul va fi prezentat de: Geo Constantinescu, Manuela Roicu, Ovidiu Ghidirmic.

Trident Juncture 15 (TRJE 15), cel mai mare exercițiu NATO din acest an, este un exercițiu computerizat/ exercițiu de post de comandă (CAX/CPX) urmat de două săptămâni de antrenamente reale. Exercițiul se bazeazăpe un scenariu fictiv, denumit „SOROTAN”, realizat sub comanda generalului maior german Reinhard Wolski, comandantul Joint Warfare Centre (JWC). Scenariul aplicației a fost conceput de JWC pentru a pregăti condițiile de îndeplinire a obiectivelor de antrenament ale exercițiului și pentru testarea și evaluarea capacităților NATO de a face față noilor provocări până în anul 2020. Pentru a crea…

Medicul cardiolog Dan Mircea Farcaș a lansat joi, la Sala Festivă a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș „Virtuți adormite”, prima carte motivațională pentru pacienții cu boli cronice. “Virtuti adormite este înainte de toate un program educațional, care se adresează pacienților cu boala Parkinson, dar și celor care suferă de alte boli cronice, menit a facilita în primul rând schimbarea tiparului mental. Proiectul este conceput pentru a învăța pacientul, înainte de toate, să își accepte boala, să se accepte pe el și să își conștientizeze unicitatea lui ca…

După săptămâna Cehiei, Stagiunea Europa continuă galeria muzicii clasice europene cu o invitată din spațiul mediteraneean – Cipru. Săptămâna Ciprului se deschide luni, 2 noiembrie 2015, ora 19:00, în sala ”Filip Lazăr” a Filarmonicii, cu o prezentare a Orchestrei Simfonice Nicosia din Cipru, realizată de Constantia Elia, reprezentanta orchestrei. Marți, 3 noiembrie 2015, ora 19:00, au loc convorbiri muzicale cu violonista Irini Pericleous, elevă a Școlii de Muzică din cadrul Cyprus Youth Symphony Orchestra și pianista Bianca-Maria Matei, artist instrumentist asociat al Cyprus Symphony Orchestra. Intrarea la ambele evenimente este…

Casa de Cultură a Studenţilor Craiova a derulat în aceste zile un proiect prin care îşi propune să promoveze beneficiile voluntariatului în rândul tinerilor din Craiova. Principalul obiectiv al acestui proiect este acela de a promova voluntariatul ca mod de participare activă la viața comunității. În acest sens s-a organizat o dezbatre privind voluntariatul la care au participat reprezentanţi dinONG-urile studenţeşti. În cadrul întâlnirii au fost discutate avantejele şi drepturile pe care le are un tânăr atunci când se implică în proiecte de voluntariat. Tot în cadrul proiectului a avut loc…

Universitatea din Craiova vă invită astazi, începând cu ora 18.00, în Holul Clădirii Centrale a Universității din Craiova (str. A. I. Cuza, nr. 13), să luaţi parte la expoziţia dedicată sărbătorii internaționale de Halloween, „Expo Halloween”. Ajuns la cea de-a treia ediție, „Expo Halloween” este un eveniment organizat de studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Horticultură, secțiile Peisagistică și Horticultură, în colaborare cu Asociația Hortus Craiova 1962, Departamentul de Relații Internaționale al Universității din Craiova, Asociația „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021” și Liceul de Artă „Marin…

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează, în perioada 2-7 noiembrie 2015, Săptămâna TRADEM, cu ocazia împlinirii, la 3 noiembrie, a 149 de ani de la nașterea scriitorului craiovean Traian Demetrescu, personalitate literară complexă a secolului al XIX-lea. La sediul Casei de Cultură vor fi organizate, în acest interval, acțiuni și manifestări zilnice în vederea descoperirii sau redescoperirii unui autor însingurat, cu destin tragic (decedat la 29 de ani) și a popularizării operei lui Traian Demetrescu – poezie, proză, teatru, poeme în proză, jurnal, publicistică. Unele dintre temele fundamentale care l-au…

Sâmbătă, 31 octombrie 2015, începând cu orele 10:00, se va desfăşura, la Aula Buia a Facultăţii de Agronomie din Craiova, Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare Muzicală „Vreau să cânt”. Festivalul, aflat la cea de-a XI-a ediţie, este organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, cu susţinerea financiară a Primăriei şi Consiliului Local Municipal Craiova, sub egida Asociaţiei „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”. Concursul este structurat pe patru categorii de vârstă: 7-10 ani, 10-13 ani, 14-18 ani şi peste 18 ani. Pentru aceste categorii există secţiunea „Interpretare vocală” (muzică uşoară şi…

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează luni, 2 noiembrie 2015, de la ora 19.00, în cadrul Săptămânii TRADEM (2-7 noiembrie), o primă întâlnire din cadrul unui nou proiect, intitulat „Poveștile noastre, povestea Craiovei”. Un proiect care își propune să alcătuiască, din diversele istorioare individuale, personale, depănate sub semnul nostalgiei, o imagine a orașului din alte vremuri, mai îndepărtate sau mai recente. Va deschide acest șir de povești despre Craiova, așa cum a văzut-o cu ochi de copil, de adolescent, de tânăr și apoi de matur, Lorena Stuparu Păvălan, cercetător științific…

Acordul statelor membre UE privind planurile de a schimba automat informații privind prevederile lor fiscale aplicabile multinaționalelor a fost o ”oportunitate ratată” de a face un mare pas înainte în combaterea planificării agresive a taxelor și a competiției fiscale neloiale, a spus Parlamentul în opinia votată marți. Deputații nu sunt mulțumiți că acordul din 6 octombrie restricționează atât acoperirea propunerii de directivă privind ”schimbul automat”, cât și accesul Comisiei la aceste informații. La 6 octombrie, acordul din Consiliul economic și financiar (ECOFIN) a slăbit propunerea Comisiei pentru mai multă transparență…

1 403 404 405 406 407 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !