Finanţarea de bază asigurată de la bugetul de stat pentru învăţământul preuniversitar va fi majorată, în 2016, cu aproximativ 20% comparativ cu anul în curs. Astfel, costul standard per elev, în învăţământul gimnazial din mediul urban, pentru anul 2016, creşte de la 2520 lei la 3043 lei, iar în mediul rural, de la 2898 lei la 3499 lei. Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre de modificare a HG 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per elev/preşcolar şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de…
Browsing: Actualitate
Executivul a decis, prin hotărâre de Guvern, modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, prevăzute de H.G. 301/2012. Modificările vizează simplificarea procedurilor și reducerea costurilor administrative ale operatorilor economici care desfășoară activități privind paza obiectivelor, valorilor și protecția persoanelor. În acest sens, în cazul obiectivelor situate pe raza mai multor județe, se va emite un singur aviz privind planurile de pază pentru operatorii economici, în condițiile legii. Sunt simplificate, de asemenea, și modul de actualizare a planurilor de…
Nicolae Sorin Răducan, Prefectul judeţului Dolj, a participat miercuri, la cea de-a XX-a ediţie a Galei Sportului şcolar Doljean, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. „Este o onoare pentru mine ca astăzi să particip la Gala Sportului Şcolar Doljean, eveniment devenit deja tradiţie, aflat acum la cea de-a XX-a ediţie. În acest sens doresc să felicit conducere ISJ Dolj pentru organizare, precum şi conducerea Consiliului Judeţean Dolj pentru efortul făcut pentru ca aceşti elevi care au adus mândrie ţării şi judeţului să poată fi premiaţi. Este un mic gest venit…
Având în vedere faptul că sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, copii sunt in vacanţa, iar noi ne grabim sa mergem la cumparaturi si uneori, prin neatentie, oferim ocazii infractorilor care „actioneaza” in aceasta perioada. Poliţiştii doljeni de la toate subunitatile inspectoratului se vor afla la datorie si in aceasta perioada pentru a ne asigura ca Sfanta Sarbatoare a Nasteri Domnului o vom petrece in siguranta. Mai ales ca este vacanta este foarte important pentru fiecare copil şi adolescent să se poată bucura de cateva zile frumoase, lipsite…
Rotary Craiova Probitas în parteneriat cu Colours Cinema au adus bucuria sărbătorilor în inimile a 240 de copii instituţionalizaţi sau cu o situaţie financiară precară. Copiii au beneficiat de o proiecţie gratuită a unui film animat 3D şi au primit cadouri de Crăciun. „Este al doilea an în care aducem copii la la film. Am realizat însemnătatea acestui proiect când am aflat că pentru unii copii este prima oară când intră într-o sală de cinema. Rotary Craiova Probitas va fi întotdeauna alături de copii şi va încerca să aducă o…
Expoziția Omul antic: Cotidian și imaginar. Vasele grecești din colecția „Maria și dr. George Severeanu” este organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti la Palatul Suţu (b-dul. I.C. Brătianu, nr. 2, sector 3), în perioada 18 decembrie 2015 – 30 iunie 2016. Expoziţia realizată sub coordonarea specialiştilor Dan Pîrvulescu şi Raluca Popescu va fi inaugurată în cadrul vernisajului programat pentru ziua de vineri, 18 decembrie, ora 19.00. Omul antic: Cotidian și imaginar. Vasele grecești din colecția „Maria și dr. George Severeanu” prilejuieşte o nouă întâlnire a vizitatorilor cu patrimoniul valoros provenit din…
Prinţul Broască și Cântăreţii din Bremen încheie anul 2015 tot ca-n povești, în Fabrica electroCOLIBRI. Prinţul Broască intră în scenă sâmbătă, 19 decembrie 2015, la ora 18:00, într-un spectacol de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, în regia lui Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. Viață personajelor dau actorii: Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Adriana Ioncu, Alis Ianoş. Duminică, 20 decembrie 2015, la ora 11:00, întâlnim Cântăreţii din Bremen, într-o dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, în regia artistică…
Programul privind încurajarea consumului de fructe în școli, finanțat din fonduri europene și naționale, va fi aplicat în continuare, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Hotărârea de Guvern aprobată stabileşte tipul de fructe distribuite – merele, perioada de distribuţie, limita valorii zilnice, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2015-2016. Fondurile UE alocate României pentru acest an şcolar sunt de 6.869.985 euro, iar rata de cofinanţare…
Guvernul a aprobat astăzi o Hotărâre care va permite deblocarea demersurilor pentru organizarea expoziţiei “Comorile României” în China. Printr-un act normativ adoptat în 2014, transportul exponatelor și a curierilor care le însoțește în China trebuia asigurat de către aeronave militare ale Ministerului Apărării Naționale, Forțele Aeriene Române. Reprezentanții acestei instituții au comunicat însă că nu au disponibilitatea tehnică necesară pentru a executa, în condiții de siguranță, misiunea de transport aerian cu aeronave militare. Prin actul normativ adoptat astăzi, Guvernul a eliminat articolul referitor la obligația instituită MApN, ceea ce va…
Locuitorii comunei Giurgita se bucura incepand cu data de 21 noiembrie 2015 de un sistem de iluminat public modern care asigura si o economie substantiala la factura de energie electrica. Ca de obicei, CEZ a conceput produse adaptate nevoilor de consum ale clientilor, cat si solutii concrete de economisire care pot fi implementate pe termen lung de catre clientii din toate categoriile. De aceasta data s-a avut in vedere eficientizarea sistemului de iluminat public pe drumul judetean DJ. 561, Segarcea – Barca, portiunea aferenta comunei Giurgita. Estimam ca aceasta eficientizare…