Guvernul a aprobat astăzi finalizarea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și semnarea Memorandumului de Înțelegere privind asistența de care țara noastră va beneficia în implementarea proiectelor cu finanțare din instrumentele structurale ale Uniunii Europene. Valorificarea expertizei BERD în conceperea și punerea în aplicare a cooperării tehnice și a serviciilor de implementare de proiecte va permite astfel valorificarea eficientă și completă a resurselor oferite de Fondurile Europene Structurale și de Investiții (Fondurile ESI), obiectiv asumat de Guvern. Sprijinul pe care România l-a solicitat în acest sens vizează…
Browsing: Actualitate
România va beneficia de experienţa altor state și schimb de bune practici în domeniul sistemului public de pensii, ca urmare a afilierii sale la Asociația Internațională a Securității Sociale (ISSA), cea mai importantă organizație internațională din domeniul securității sociale. Dintre statele membre ale Uniunii Europene, România și Slovacia sunt singurele care nu făceau parte din ISSA, care are la ora actuală peste 300 de organizații membre din 160 de țări. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, prin ordonanță, participarea României în calitate de membru afiliat la Asociația Internațională a…
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează vineri, 29 ianuarie 2016, ora 18.00, în Salonul Medieval, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „În culisele scenei, în culisele vieții”. Invitata acestei ediții este managerul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”, Adriana Teodorescu. Licențiată a Facultății de Teatru din cadrul UNATC „I. L. Caragiale” București, secția Teatrologie, cu un masterat și un doctorat în teatrologie, Adriana Teodorescu a fost din 1996 secretar literar al Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova, iar din 2013 este managerul aceleiași instituții. În cadrul…
Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională are în vedere inițierea unor demersuri privind îmbunătățirea climatului de securitate cibernetică la nivel național, prin dezvoltarea culturii de securitate cibernetică în cadrul administrației publice centrale, vizând conștientizarea față de vulnerabilitățile, riscurile și amenințările provenite din spațiul cibernetic. Securitatea cibernetică este starea de normalitate rezultată în urma aplicării unui ansamblu de măsuri proactive și reactive prin care se asigură confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea, autenticitatea și non-repudierea informațiilor în format electronic. Măsurile proactive și reactive pot include: politici, concepte, standarde și ghiduri de securitate, managementul riscului,…
Universitatea din Craiova organizează joi, 14 ianuarie 2016, la ora 17.00, la Aula Alexandru Buia (clădirea Facultății de Agronomie, str. Libertății, nr. 19, Craiova), Gala excelenței în cercetare, Ediția I, 2016. Gala își propune să îi aducă în prim plan pe acei membri ai comunității academice de la Universitatea din Craiova care au excelat pe parcursul anului 2014 prin publicarea de articole științifice în reviste de impact, prin publicarea de cărți în edituri de mare recunoaștere internațională sau prin obținerea de brevete pentru idei și produse inovative. Din perspectiva activității…
Guvernul a aprobat plafonul maxim al cheltuielilor de cazare aferente imobilelor cu destinația de locuință de serviciu, respectiv a imobilelor cu destinația de locuință, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de RA-APPS pentru anul 2016. Astfel, pentru secretarii de stat și persoanele care ocupă funcții asimilate celei de secretar de stat, hotărârea stabilește aceleași plafoane din anul 2015, de maxim 7.500 de lei pe o perioadă de 3 luni de la data numirii în funcție pentru folosința imobilelor cu destinația de locuință de serviciu, respectiv de maxim 30.000…
Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se vor constitui Comisiile de insolvență la nivel central și teritorial, una dintre etapele incluse în Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Comisia de insolvență la nivel central va avea cinci membri titulari și cinci supleanți, numiți pentru un mandat de trei ani, în maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ adoptat astăzi. Aceștia vor fi desemnați de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Oficiul…
Guvernul a adoptat, printr-o Hotărâre, noi norme metodologice de aplicare a legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, legislație modificată substanțial prin Legea 113/2015 intrată în vigoare la 21 mai 2015. Noile norme metodologice au scopul să asigure mai multă transparență și un control mai riguros al aplicării legislației privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Acestea reglementează, în principal, următoarele aspecte: Ø modalitățile și formatul de înregistrare, evidență și publicitate a donațiilor, cotizațiilor, împrumuturilor și veniturilor proprii, precum și a cheltuielilor partidelor politice – Potrivit actului normativ,…
Programul oficial de Internship al Guvernului se va derula în această vară în perioada 22 iulie – 22 septembrie 2016 și va avea ca obiectiv implicarea tinerilor performanți în activitățile Guvernului, pentru dobândirea de către aceștia a experienței și cunoștințelor practice. 150 de stagiari vor fi recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program. Dincolo de activitatea zilnică în cadrul adminstrației centrale, stagiarii vor avea ocazia să participe la discuții și mese rotunde în prezența unor înalți oficiali ai statului român, precum și la training-uri…
Guvernul a aprobat astăzi o nouă structură organizatorică a Ministerului Tineretului și Sportului, pentru a eficientiza activitatea ministerului și pentru a crea cadrul necesar implementării strategiei naționale în domeniul politicii de tineret și a strategiei naționale în domeniul sportului. Decizia de reorganizare a fost luată având în vedere problematica vastă și volumul mare al activităților derulate la nivelul Ministerului Tineretului și Sportului. Hotărârea de Guvern aprobată în ședința de astăzi menține numărul maxim de posturi și cheltuielile de personal aprobate în condițiile legii pentru acest minister. Astfel, Ministerul Tineretului și Sportului…