Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează joi, 11 august 2016, ora 18:00, la un an de când „Prăvălia culturală îți dă rendez-vous la Tradem!”, o nouă întâlnire în cadrul proiectului. Cei care doresc să participe la dezbaterea purtată „la tejghea”, în Salonul Medieval al instituției, sunt invitați, de această dată, să-și spună părerea despre invidie. Despre rădăcinile ei – trufie, amor propriu, dorință de ascensiune peste potențialul real, despre mecanisme de declanșare și alimentare – comparații, frustrări, neîmpliniri, care îl fac pe invidios să se bucure de răul…
Browsing: Actualitate
Traficanți români de armamaent au încercat să vândă arme unor jurnaliști de la Sky News, a dezvăluit publicația, într-o anchetă. Armele ar fi obținute din Ucraina. După luni de negocieri cu o bandă din România, echipa Sky News a fost trimisă într-o zonă izolată a ţării, pentru a se întâlni cu reprezentanţi ai traficanţilor, care să arate ce pot oferi. “Nu există nici un subterfugiu. Ştiau că suntem o organizaţie de presă care vrea să ilustreze că obţinerea unei arme este relativ uşoară şi credeau că le vom cumpăra (…). Ideea este că…
Vineri, polițiștii de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase l-au identificat pe G. MIHAIL, 45 ani, din comuna Gighera, care deţinea un pistol neletal de tir cu aer comprimat, calibrul 4,5 mm, 4 butelii cu CO2 şi 250 de proiectile sferice. Barbatul nu deținea arma legal. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că doljeanul a cumpărat arma, muniția și cele patru bultelii de CO2 în data de 16.05.2016 din Bulgaria şi le-a introdus fraudulos în România fără a le declara organelor de control vamale. Polițiștii continuă cercetările sub…
Ionuț Iftimoaie este noul campion în versiunile Superkombat și WKN la categoria super cruiser după ce a revenit din retragere pentru un ultim meci și l-a învins pe deținătorul centurilor, Jorge Loren, în cadrul galei Superkombat de la Comănești, eveniment care a stabilit și un record european din punct de vedere al spectatorilor, cu peste 30.000 de oameni prezenți. La patru ani de la ultimul sa confruntare, disputat în 2012, Ionuț Iftimoaie a făcut un meci incredibil și a întors calculele după ce spaniolul începuse bine și a controlat prima…
Proiectul Istoria circulației monetare în București și în împrejurimi, reprezintă o continuare a seriei de expoziţii tematice care a debutat în anul 2013 în cadrul Muzeului „George Severeanu” şi vine în întâmpinarea dorinţei publicului vizitator de a admira valoroasele colecţii adăpostite de spaţiul cultural amintit. Astfel, vor fi expuse exemplare reprezentative care fac parte din trei colecţii aparţinând Muzeului Municipiului Bucureşti. Expoziţia organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti şi coordonată de Dr. Dan Pîrvulescu – Şef Secție Istorie va fi deschisă la Muzeul „George Severeanu” (str. H. Coandă, nr. 26, sector…
Sub egida Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează, în perioada 1-5 noiembrie 2016, „Săptămâna TRADEM”, în cadrul căreia va avea loc şi ediţia a XXXVIII-a a Concursului Naţional de Poezie „Traian Demetrescu”. Concursul va avea o secţiune de creație și una de traduceri. Programul activităţilor din cadrul Săptămânii TRADEM va fi făcut public pe site-ul Casei de Cultură „Traian Demetrescu” (www.tradem.ro), pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/trademro) şi în presa scrisă. Juriul concursului de poezie este format din scriitorii: Ionel Ciupureanu, Nicolae…
Expoziția „Spitale dispărute ale Bucureștiului”, organizată de Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București împreună cu Muzeul Municipiului București, se poate vizita începând de astăzi, 3 august 2016, până la data de 30 octombrie 2016 în curtea Spitalului Clinic Filantropia (Bulevardul Ion Mihalache nr. 11), primul spital modern civil din România şi cea mai veche clinică de obstetrică şi ginecologie din țară, înființată în anul 1813. „Spitale dispărute ale Bucureștiului” oferă o privire asupra activității spitalelor bucureștene a căror funcționare a fost sistată ca urmare a cutremurelor, a bombardamentelor din timpul…
Miercuri a fost inaugurat Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj – Vratsa. Acesta a fost înființat în Craiova, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 3 milioane euro. Prezent la inaugurare, Ion Prioteasa a subliniat rolul important pe care noua structură îl are în oferirea accesului la volume și documente vechi și rare din colecțiile Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, prin scanarea acestor înscrisuri și punerea lor la dispoziție, spre consultare, în formă digitală. „În această zonă, pe strada Jiețului, unde altădată a funcționat Comisariatul…
În memoria personalității Anei de România, Guvernul a declarat 13 august 2016 zi de doliu național. În această zi toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la…
Elevii din învățământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanțat din fonduri europene și naționale, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Executiv. Actul normativ stabilește tipul de fructe distribuite, perioada şi frecvenţa de distribuție, limita valorii zilnice/elev, măsurile adiacente distribuției de fructe, bugetul alocat, precum şi modalitatea de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administrației publice, în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli în anul școlar 2016-2017. Programul va fi…