Browsing: Actualitate

Într-o interpelare adresată Ministrului Culturii, Ioan Vulpescu, deputatul Ion Cupă susţine poziţia unor reputați arhitecți și profesori universitari, membri ai Observatorului Urban al Olteniei, care au făcut un apel de conștiință pentru salvarea și valorificarea vestigiilor Hanului Hurez. Hanul Hurez a fost cea mai mare clădire a orașului o perioadă îndelungată, singura fortificație din istoria orașului, fiind considerată ”podoaba” Craiovei. În cadrul interpelării, deputatul de Dolj invocă Convențiile UNESCO, Carta Veneția, alte orientări internaționale la care România este parte şi care cer țărilor să facă eforturi susținute pentru protejarea, conservarea…

Programul Romania Start-Up Nation intră în linie dreaptă. Acesta se află la peședinție în procedură de promulgare. „Este unul dintre cele mai generoase proiecte ale programului de guvernare PSD – ALDE”, a arătat astăzi Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj la întâlnirea cu secretarul de Stat pentru Mediul de Afaceri, Ilan Lauffer. Prin “Start-up Nation – Romania” se acordă ajutor de minimis în sumă maximă de 200.000 lei pentru un beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, unui număr maxim estimat de 10.000 de întreprinderi mici și mijlocii. „Copilul trebuie…

VINERI, 5 MAI 2017, ORA 19:00 – Concert simfonic “Caleidoscop muzical” susținut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Oltenia. Dirijor – Alexandru Iosub. Își dau concursul tinerii soliști Antonio Nicholas Piculeață (vioară), Ruben Natan Ghidiceanu, Ștefan Prețuleac (pian), solistul concertist Alexandru Anastasiu (vibrafon). În program: Partea I: Wolfgang Amadeus Mozart: Concertul nr. 3 în Sol major pentru vioară și orchestră, K. 216; Jules Massenet: “Meditație” din opera ”Thaïs” pentru vioară și orchestră. Solist: Antonio Nicholas Piculeață. Piotr Ilici Ceaikovski / Alexandru Iosub: Suita ”Anotimpurile” – Nr. 4 ”Aprilie”. Solist: Ruben Natan Ghidiceanu. Felix Mendelssohn-Bartholdy: Concertul nr. 1 în Sol minor…

Biblioteca de Energie, campania lansata de CEZ Vanzare, se afla pe lista nominalizarilor la SABRE Gold Awards EMEA (categoria „The Balkans”), una dintre cele mai valoroase competitii internationale de relatii publice. Sub sloganul „Transforma hartia in energie”, campania Biblioteca de Energie a fost dezvoltata impreuna cu agentia Rogalski Damaschin PR incepand cu decembrie 2015 si a avut ca sursa de inspiratie povestea lui Vasile Tiucsan, un nevazator de 45 de ani din Mehedinti care a ales sa se aboneze la factura electronica de la CEZ Vanzare pentru furnizarea energiei electrice.…

„ALDE apreciază că România nu mai poate întârzia pe drumul adaptării la viitor. Statisticile INS indică faptul că, după boom-ul economic din 2007-2008, numărul locurilor de muncă vacante aproape s-a dublat, de la 38.625 în 2009 la 59.753 în 2016. Potrivit studiului KeysFin, România avea, în 2016, o populaţie ocupată de 8,45 milioane de persoane în sistemul public şi privat, faţă de 9,35 milioane de persoane în 2007. În mod oarecum paradoxal astăzi avem în paralel şomaj şi o criză a forţei de muncă cu un nivel de calificare ridicat.…

Ca fost jurnalist, știu că este esențială capacitatea de a lucra independent. Fără această libertate nu poate exista control politic, transparență, luptă împotriva corupției, bună guvernare sau libertate de decizie. Din acest motiv, Uniunea Europeană este cel mai puternic protector al acestui drept fundamental în întreaga lume. Din păcate, organizația „Reporteri fără Frontiere” avertizează că libertatea presei este mai amenințată ca oricând! Potrivit mai multor rapoarte, jurnaliștii sunt intimidați – nu doar în regimurile autoritare – ci și în țări considerate democratice. Chiar în vecinătatea noastră, Turcia a devenit „cea…

Duminică 7 mai 2017, de la ora 12, ediţia a VI-a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, programează un eveniment dedicat memoriei marelui muzician Dinu Lipatti, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere. Invitat este unul dintre cei mai importanți pianiști români ai momentului – Viniciu Moroianu. Acesta va interpreta atât lucrări din repertoriul lui Dinu Lipatti, cât şi creaţii semnate de acest tânăr minune al culturii române. Viniciu Moroianu s-a născut în București, în anul 1962. A absolvit Conservatorul bucureştean, la…

Încă 5 noi molecule, respectiv denumiri comune internaționale (DCI), au fost introduse în Lista medicamentelor compensate și gratuite, de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, în sistemul public de sănătate, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern. Noile medicamente sunt destinate tratamentului pacienților cu hepatite cronice de etimologie virală, tuberculoză, boli rare. În prezent, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate din România, persoanele care dețin calitatea de asigurat pot beneficia de medicamente, cu sau fără contribuție personală, din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale, pe bază de prescripție…

Guvernul a aprobat crearea a cel puțin 8 servicii specializate de tip rezidențial și a cel puțin 8 centre de zi pentru copiii cu tulburări de comportament, în vederea reintegrării lor școlare, familiale ori sociale. În acest scop, prin Programul de interes național în domeniul protecției drepturilor copilului, pentru perioada 2017-2019, vor fi alocate 14,43 milioane lei. Suma va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în limita fondurilor bugetare aprobate Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDCA), și va fi repartizată…

Susținerea apartenenţei la UE este în creștere. Marea majoritate a europenilor preferă un răspuns european comun față de provocările globale, în detrimentul acțiunilor naționale. Trei sferturi dintre cetățenii europeni vor ca UE să facă mai multe în legătură cu terorismul, șomajul, mediul și evaziunea fiscală. Pentru un număr tot mai mare de cetățeni apartenența la UE este un lucru bun. Conform celui mai recent Eurobarometru – studiul ce vizează atitudinile europenilor – cifrele s-au întors practic la nivelul anterior crizei începute în 2007. Antonio Tajani, Preşedintele Parlamentului European, declară: „Rezultatele sondajului Parlamentului…

1 311 312 313 314 315 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !