Categorie Actualitate

CRESC la bibliotecă – Atelierul „Istoria citită”

„CRESC la bibliotecă” și-a derulat, vineri, cel de-al doilea eveniment. Desfășurate de Carmen Tică și reunite sub titlul generic „Istoria Citită. Corespondență”, activitățile au constat în studierea izvoarelor scrise subiectiv pe marginea Primului Razboi Mondial – jurnale, memorii si corespondență,…

Poezia a invadat Administrația

Poeții participanția la cea de=a V-a ediție a Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ au fost primiți, astăzi, de conducerea Consiliului Județean Dolj. La întâlnirea desfășurată în sala de ședințe a instituției, alături de președintele IOn Prioteasa au mai participat…

Primarul din Verbița, acuzat de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese de natură administrativă în cazul primarului. Astfel, Marin Braneci este acuzat de incompatibilitate deoarece în perioada 22 iunie 2012 — 30 mai 2013, a deținut și a…

Ryanair lansează o nouăYrută București – Paphos

Ryanair lansează o nouă rută – București – Paphos, cu o frecvență de trei zboruri săptămânale, începând din aprilie 2018. Programul complet de vară pentru 2018 va fi publicat și disponibil pentru rezervări într-o etapă viitoare, în această toamnă. Clienții…

Bilant ISU

23 incendii și 74 cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență – acesta este bilanțul ISU pentru săptămâna trecută. ► din cele 23 incendii, 20 incendii au fost la vegetaţie uscată unde au intervenit echipajele de pompieri, din cadrul subunităţilor…