Browsing: Actualitate

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Dolj a fost lansat prin POS Mediu și a continuat prin POIM. Acesta ce gestiona deșeurile din întreg județul, atât din mediulurban, cât și rural, înglobând activitățile de colectare, transport, tratare și eliminare a deșeurilor. O dată cu darea în folosință a sistemului colectarea se va face pe mai multe domenii – hârtie și carton, sticlă, plastic și metal, deșeuri biodefradabile și deșeuri reziduale. Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a inspectat joi, alături de vicepreședinții Oana Bică și Cosmin Vasile…

În 2018, Ministerul Sănătății (MS) va dubla bugetul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei. Astfel, MS va aloca peste 41 milioane lei pentru derularea Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei în vederea asigurării accesului la diagnostic și tratament corect pentru toți pacienții afectați de tuberculoză, inclusiv tuberculoză multidrog rezistentă (MDR/XDR). În prezent, sunt disponibile, în lista de medicamente compensate 100% care se acordă bolnavilor incluși în Programul național de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, un număr de 21 denumiri comune internaționale (DCI), utilizate în…

Guvernul propune, printr-un proiect de lege aprobat în ședința de astăzi, modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal. Potrivit propunerii Executivului, se exceptează înscrierea în cazierul fiscal al practicienilor în insolvență a informațiilor privind inactivitatea fiscală declarată de organul fiscal anterior deschiderii procedurii insolvenței în formă simplificată, intrării în faliment sau pronunțării ori adoptării unei hotărâri de dizolvare a contribuabilului, avînd în vedere că aceasta nu ține de culpa practicianului. În plus, se propune ca informațiile înscrise în cazierul fiscal al practicianului în insolvență până la data…

Craiova intră în atmosfera Sărbătorilor de iarnă. De sâmbătă, 25 noiembrie 2017, craiovenii se pot bucura de evenimentele pregătite de Primăria Craiova pentru Gala Sărbătorilor de Iarnă 2017: spectacole, expoziții cu vânzare de produse specifice Crăciunului, patinoar și Orășelul Copiilor, din dorința ca locuitorii Craiovei să petreacă împreună cele mai frumoase sărbători de peste an. Acțiunile pregătite de autoritățile locale craiovenilor vor avea loc, în acest an, atât în Piața Mihai Viteazu, unde sunt amplasate Târgul de Crăciun, patinoarul și scena, cât și pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu, unde…

De pe Aeroportul Craiova se vor opera zboruri estivale directe către Antalya (Turcia). Noua destinație este pusă la dispoziție de compania Prestige Tours – Calypso Tour, parte a Holdingului Caly, din Turcia. Reprezentanții operatorului au apreciat atât potențialul regiunii și aria de acoperire a aeroportului, cât și rezultatul investițiilor semnificative realizate în ultima perioadă la acest obiectiv strategic din subordinea administrației județene. „În urmă cu câteva zile, o delegație a companiei din Turcia s-a aflat în orașul nostru, vizitând Aeroportul Internațional Craiova, unde a analizat cu atenție situația infrastructurii, precum și serviciile…

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind posibila încălcare a legislaţiei în domeniul concurenţei pe piața vopselelor auto de amestec pentru retuș (Mixing System) din România. Investigația vizează posibile practici anticoncurențiale ce constau în încheierea unui contract de distribuție exclusivă între doi concurenți, Policolor SA și BASF COATINGS SERVICES GMBH – Austria, precum și refuzul concertat al celor doi de a furniza produse unui client. În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile companiile Policolor SA și BASF SRL România , iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă,…

Duminica, 26 noiembrie 2017, la “Sala Ion Constantinescu” din Craiova, se va desfasura Campionatul WKU de amatori. In cadrul competitiei vor evolua copiii, juniori dar si seniori din intreaga tara. “Este vorba despre o competitie foarte importanta de amatori. O competitie care, anul acesta se va desfasura in Banie. Pe langa confruntarile din cadrul campionatului vor exsta si meciuri de box, supervizate de catre campionul mondial la juniori, Sorin Pantera Tanasie. Vor participa si foarte multi sportivi locali, numai din partea CS Power Gym Craiova vor veni peste 20 de…

La invitația eurodeputatului Mircea Diaconu, vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură a Parlamentului European, un număr de 18 operatori culturali din România au participat, în perioada 8-10 noiembrie 2017, la câteva ateliere de lucru și sesiuni de informare desfășurate la Bruxelles în cadrul seminarului intitulat Patrimoniul cultural și cinematografic ca surse de inovare. Participanții la seminar au avut ocazia de a primi, chiar de la experți ai Comisiei Europene, informații privind principalele oportunități de finanțare pentru cultură în cadrul celui mai amplu program de cercetare și inovare al Uniunii…

Ministrul Sănătății a acceptat invitația Federației Asociațiilor Diabeticilor din România de a participa la conferința — dezbatere ‘Femeia, în contextul diabetului zaharat’, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului. ‘Sprijinim eficientizarea Programului Național de Diabet gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Suplimentar, pregătim două noi programe dezvoltate din fonduri internaționale. Ministerul Sănătății va accesa fonduri structurale pentru elaborarea unui program de depistare precoce a diabetului la persoanele cu risc crescut, în special femei gravide și copii. De asemenea, din fonduri norvegiene vom înființa mai multe registre pentru bolile…

Miercuri, 15 Noiembrie, la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei va avea loc o nouă ediție a conferinței „Pe urmele lui Racoviță în cercetarea științifică a peșterilor” sub al cărei generic se urmărește omagierea ilustrului savant român Emil Racoviţă (n. 15 noiembrie 1868 – d. 19 noiembrie 1947), biolog de renume mondial, explorator polar, fondator al Biospelogiei ca ştiinţă şi al primului Institut de Speologie din lume. Evenimentul omagial se deschide la ora 11.00 și cuprinde expuneri și videoproiecții în care se vor evidenția excepţionalele realizări ştiinţifice ale savantului,…

1 261 262 263 264 265 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !