Browsing: Actualitate

709 sportivi s-au inscris deja la cursele de TrailRun si MountainBike ale Maratonului Olteniei 2018, activandu-si genele de maratonisti pentru a sustine una dintre cele trei cauze sociale ale evenimentului. Pana la acest moment, editia VI a celei mai importante competitii de ciclism si alergare din regiunea Olteniei a inregistrat o crestere semnificativa a numarului de participanti, anuntandinchiderea listelor pentru cursele de trail run (cross de 10,5 km si semimaraton de 21.5 km), in timp ce doar 20 de locuri mai sunt disponibile pentru noutatea evenimentului, cursa de maraton (42…

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu îi solicită primarului municipiului Craiova, Mihail Genoiu, să dispună de urgenţă o anchetă administrativă privind declaraţia directorului Filarmonicii „Oltenia”, Gabriel Zamfir, după ce acesta a spus că mamele care au ieşit însoţite de copii la protestul de pe 10 august din Piaţa Victoriei ar merita „măcar un glonţ în cap”. “Limbajul este inadmisibil pentru un om de cultură şi un fost preot”, susţine deputatul european. Vicepreşedintele grupului PPE din Parlamentul European, solicită totodată şi poliţiei doljene declanşanrea unei anchete referitoare la această declaraţie care incită la…

În pofida tensiunilor politice există premise bune care ne arată că drumul pe care actualul guvern a înscris economia românească este drumul cel bun. Creșterea de peste 4% a PIB pe primele șase luni ale acestui an confirmă estimările interne dar și pe cele externe. Iată, ultimele date Eurostat arată fără echivoc că în rândul statelor membre, cel mai semnificativ avans trimestrial s-a înregistrat în perioada aprilie-iunie 2018 în România (1,4%), Slovacia şi Suedia (ambele cu 1%), Polonia, Lituania şi Ungaria (toate cu 0,9%). Suntem la acest moment în Top…

Cu prilejul sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, în cooperare cu I.P.J. Dolj şi I.S.U. Dolj, vor desfăşura acţiuni specifice de menţinere şi asigurare a ordinii publice, urmărindu-se, în principal, prevenirea faptelor antisociale, a celor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum furturile, consumul de băuturi alcoolice în locuri neautorizate ori alte acte de acest gen, astfel: miercuri, 15 august a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj vor fi angrenaţi în misiuni specifice de asigurare a ordinii…

În cursul zilei de ieri s-a continuat acțiunea de golire cu vidanje a amestecului de apă și biodiesel a gropilor realizate aval de viaductul de cale ferată de la Cârcea și din amonte de barajul de la Preajba. Tot luni s-a golit, cu ajutorul unei cisterne vidanje care a făcut mai multe curse, conținutul de biodiesel din 3 cisterne vagon prăbușite în râpă, biodieselul recuperat fiind inmagazinat în cisternele vagon din incinta RELOC, urmărindu-se prin acesta eliminarea posibilității înfiltrării de biodiesel în râpă și implicit în apă. În acestă dimineață…

O echipă de 5 muncitori ai Administraţiei Bazinale de Apă Jiu a monitorizat și au administrat material absorbant în zona barajelor înlocuite deja cu altele noi în zona podului C.F. și aval pod C.F. pe cca 1,5 km. O altă echipă a acționat în zona barajului realizat la Preajba, administrând material absorbant pe tot parcursul nopții pentru neutralizare. Din partea agentului economic poluator GFR (Grupului Feroviar Român) două vidanje extrag din groapa săpată sub podul de cale ferată conținut de biodiesel în amestec cu apă, conținutul depozitându-se la RELOC Craiova…

Pe 9 august, proiectul de lege privind Legea Pensiilor a fost lansat în dezbatere publică. Astăzi, Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și Justiției Sociale a explicat, la Craiova, în fața a peste 300 de pensionari, care sunt principiile fundamentale ale noii legi. Cele mai importante principii sunt contributivitate (plată în funcție de contribuție); egalitate (pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani); solidaritate socială (generațiile în activitate susțin generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor). Lia Olguța Vasilescu a…

Peste 300 de craioveni au protestat, în această seară, în centrul Craiovei. Aceștia au scandat, ca și la manifestațiile trecute, „Jos Guvernul”, „Fără penali”, „Rezist, deci exist”. La un moment dat, aceștia au plecat în marș pe străzile Craiovei, iar în jurul orelor 21,30 au revenit în Piață, unde au rămas preț de încă o oră. Mai trebuie menționat că nu au existat violențe în Bănie.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a obținut recent certificarea managementului forestier în sistem internațional pentru alte 127.493 de hectare de pădure aflate în proprietatea publică a statului, pe raza a 11 ocoale silvice din cadrul Direcțiilor Silvice Alba, Bihor, Botoșani, Dâmbovița, Iași și Mehedinți. Procesul de obținere a certificării managementului forestier în sistem internațional a fost unul complex, ce a presupus mai multe misiuni de audit a specialiștilor unui organism de certificare forestieră din Marea Britanie. Aceștia au verificat, în teren, respectarea criteriilor și standardelor managementului durabil al pădurilor…

CNAS a elaborat proiectul actului normativ de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în scopul punerii în acord a prevederilor acesteia cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 498/2018, referitoare la Dosarul Electronic de Sănătate (DES). Proiectul propune o nouă formă a articolelor 30, alin. (2) și (3) și 280 alin. (2) din Legea 95/2006, care au fost declarate neconstituționale, introducerea în același act normativ a unui nou titlu (XX), dedicat în exclusivitate DES, precum și abrogarea în consecință a actualelor Norme metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare…

1 228 229 230 231 232 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !