Categorie Actualitate

„Exista un erou in fiecare dintre noi”

Rotary Club Craiova Probitas și Ford Motor Company Fund, latura filantropica a companiei Ford, anunța începerea proiectului “Există un erou în fiecare dintre noi”. Scopul proiectului îl constituie dotarea a 5 puncte de prim ajutor, din municipiul Craiova, cu defibrilatoare automate.…

Recomandarea toamnei: ACADELE

Consumul de zahăr este recomandat cu măsură. Însă toamna aceasta nu există restricţii în meniul Acadelia: cel mai aşteptat show al Deliei de la Sala Palatului, din 14, 15 şi 16 noiembrie, va conține suficiente urme de ironie, dulceață de…

„Din dragoste – Din gândurile mele”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumului de poezie „Din dragoste – Din gândurile mele”, vol. XXIII, autor Serafim Dumitru. La eveniment vor participa: ambasador Petre Gigea…

Nou cutremur în Vrancea

Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat, în urmă cu puțin timp, că în zona Vrancea a avut loc o nouă miscare seismică. Aceasta a avut o magnitudine de 3,2 pe scara Richter și s-a produs la…

Cutremur de 5,8

Cutremur de 5.8 grade pe scara Richter, la ora 3.38 în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 200 km. „In ziua de 28/10/2018 la ora 03:38:11(ora Romaniei) s-a produs in Zona seismica Vrancea, judetul Buzau un cutremur cu magnitudinea 5.8…

Requiem, by Dan Bozgan & Nicolas Jounis

Atunci cand cineva drag moare, spunem că a plecat in oastea Domnului. La fel, în urmă cu șapte ani, Iulian Bozgan a decis să lase orchestra Operei, unde era concert-maistru, si a plecat în cea a Domnului. Dumnezeu se pare…