Participanții la procesul de racordare la rețea întâmpină bariere legislative, bariere birocratice, bariere asociate finanțării, dar și unele generate de dezvoltarea insuficientă a rețelelor electrice de transport și distribuție, este concluzia unui studiu realizat de Consiliul Concurenței și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Activitatea de racordare la rețelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu, care se desfășoară în condiții reglementate și pe care trebuie să îl îndeplinească operatorul de transport și de sistem (OTS), precum și operatorii de distribuție (OD). Racordarea la rețeaua electrică presupune…
Browsing: Actualitate
Universitatea a reușit, cu greu am putea spune, să se impună, în această după-amiază, în fața celor de la Botoșani. În prezența a peste 7.000 de spectatori, jucătorii lui Papură a dominat partida având posesie peste 70%. Cu toate acestea, „vedetele” nu s-au dezmințit și au ratat copios sau pur și simplu, și-au dat cu stângul în dreptul. De altfel, fanii i-au taxat pe toată durata partidei afișând mai multe bannere și încuranându-i doar în ultimele minute. Chiar și la finalul partidei, când echipa a mers să-i salute, fanii au…
Marți, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 43 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, ameninţare și tulburarea ordinii și liniștii publice. În fapt, în dimineața zilei de 26 septembrie, polițiștii au fost sesizaţi de un bărbat, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că în seara zilei de 20 august a.c., în timp ce se afla în fața unui bloc situat pe strada Desnățui, ar fi fost amenințat cu moartea și agresat fizic…
În această dimineaţă, un echipaj din cadrul Poliţiei Filiaşi a încercat să oprească un autoturism. „Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din localitate, iar ulterior pe D.N. 6, până în localitatea Totomireşti, unde, într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe carosabil. Poliţiştii au intervenit imediat şi l-au scos pe conducătorul auto din autoturism, fără ca acesta să fi suferit vătămări”, se precizează într-un comunicat al IPJ Dolj. În urma legitimării…
Joi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog , ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Investigare Financiară a Grupurilor de Criminalitate Organizată și Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pun în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În cadrul acțiunii cu numele de cod „Himera”, s-a reținut faptul că, în perioada 2022 – 2023,…
021.93.09! Este numărul unic de telefon la care puteți afla informații despre beneficiile de asistență socială, acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin cele 41 de agenții teritoriale și a municipiului București. Serviciul de call center cu acoperire națională, asigură o comunicare eficientă și unitară cu cei peste 12 milioane de beneficiari, privind plata beneficiilor de asistență socială, respectiv măsurile aplicate clienților casnici de energie electrică și gaze naturale, acordate lunar, în valoare de peste 2,75 mld. lei. Dezvoltarea acestui sistem operativ de comunicare rapidă vizează îmbunătăţirea calităţii…
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, Centrul de Oncologie Oncohelp și MSD România lansează inițiativa #GrijadePlămâni, o campanie de conștientizare a simptomelor cancerului pulmonar și a factorilor de risc asociați celui mai frecvent tip de cancer din România și cu cea mai ridicată mortalitate. Proiectul pune bazele unei intervenții educaționale pentru populație susținute de: FABC, centre medicale cu reputație pe plan național (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Institutul…
În perioada 30 august – 04 septembrie 2023, instituțiile cu atribuții de control nominalizate prin Ordinul prefectului nr. 291/30.08.2023 au efectuat verificări la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat(GPL), care funcționează pe raza județului Dolj, astfel: – Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat – Inspecția Teritorială Craiova – 12 agenți economici verificați; – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj – 133 agenți economici verificați; – Biroul Vamal Dolj…
Comitetul Consultativ al Convenției cadru pentru protecția minorităților naționale a publicat a cincea opinie referitoare la drepturile minorităților din România. „Este evident că pandemia de Covid-19 a dus la un regres semnificativ în mai multe domenii. Copiii romi au fost afectați în mod disproporționat de impactul negativ al închiderii școlilor asupra participării la educație și a nivelurilor de educație atinse. Diferite forme de segregare și alte cazuri de discriminare în școli continuă, iar monitorizarea sistematică a segregării de către Ministerul Educației este doar la început. Declarațiile antițigăniste, inclusiv ale politicienilor,…
Așa cum știm, pentru hepatita B avem deja tratamente in rambursare cu analogi nucleotidici si nucleozidici, precum si interferon Alfa 2a si 2b, si peginterfron Alb 2a si 2b. Pentru Delta ştim că exista un tratament care aşteaptă să fie inclus în lista de medicamente compensate si gratuite, prin modificarea hotărârii de guvern. Hepatita cronică de etiologie virală B, C şi D şi ciroza hepatică în tratament cu imuno-modulatoare sau analogi nucleotidici/ nucleozidici, sunt incluse în LISTA cuprinzând afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate din ambulatoriul de specialitate…