Categorie Actualitate

Pastorală la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Din nou sărbătoarea Crăciunului atinge inimile noastre cu o frumuseţe negrăită. Iarăşi ne copleşeşte bucuria colindelor şi ne înduioşează faptul că Dumnezeu Se face Prunc, pentru ca noi să credem…

Extraordinara a fost … extraordinară

Ședința Extraordinară de luni a Consiliului Local Craiova a debutat cu două concerte de colinde. Dacă micuții preșcolari au ocupat prezidiul, primarul Mihai Genoiu, cei doi viceprimari și Secretarul Primăriei luând, cuminți loc în fotoliile din sală, de la balcon…

Peste 400 de intervenții în Clinica de Cardiologie

„M-m interesat, săptămâna aceasta, de situația Clinicii de Cardiologie de la Spitalul de Urgență. De la inaugurare, peste 400 de persoane au beneficiat de această clinică și dotările ei”, a precizat Ion Prioteasa, referitor la situația clinicii mai sus amintite.…

Ucenicia la locul de muncă și stagiul profesional 

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă angajatorilor care încheie contracte de ucenicie, în condiţiile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sprijin financiar în cuantum de 2.250 lei/lună pentru fiecare contract de ucenicie încheiat.Suma lunară se…

Medicii de familie se apără

Ne aratam profund surprinsi de pozitia Directiei Patrimoniu a Primariei Craiova exprimata prin Comunicatul de Presa privind cabinetele medicilor de familie, transmis miercuri si ne simtim obligati sa facem urmatoarele precizari: Medicii de familie au respectat in permanenta obligatiile pe…

De sâmbătă se zboară către Bruxelles de la Craiova

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere din Europa și principalul transportator aerian din România, va începe mâineoperarea unei noi rute de la Craiova la Bruxelles, Belgia. Cu două zboruri săptămânale, marțea și sâmbăta, WIZZ leagă Craiova de…