Browsing: Actualitate

Este disponibilă o nouă aplicaţie, concepută de Parlamentul European, care îi ajută pe cetăţeni să descopere ce a realizat, ce face în prezent şi ce planuri de viitor are UE. În perspectiva viitoarelor alegeri europene, Citizens’ App permite tuturor, indiferent de locul în care se află să afle mai multe despre realizările UE, despre activitatea curentă şi despre obiectivele de viitor ale Uniunii Europene, explicând totodată şi care este rolul Parlamentului European. Prin Citizens’App se pot găsi diferite proiecte şi inițiative, în funcție de domeniul de interes sau de criteriul…

Într-o lume în care se citește din ce în ce mai puțin carte, într-o lume în care presa scrisă este în cădere liberă, fiind acaparată de on-line, există OAMENI care încevestec în cultură. Mai precis în presa culturală. „În 2019 Societatea de avocatură „Săuleanu și Asociații” va sprijini mediul cultural craiovean în editarea revistelor de tradiție Mozaicul și Scrisul Românesc, puncte de reper pentru vocea intelectualității, fondate în 1838, respectiv 1927. Îi susținem în acest fel pe cei care, prin activitatea lor, se încăpățânează să îndemne la mai multă cugetare…

Greva de pe aeroporturile italiene pertuba traficul si pe cel craiovean, zorurile Craiova – Milano Bergamo si retur vor inregistra o intarziere de aproximativ trei ore. Greva a fost anuntata numai pentru 11 ianuarie.

Miercuri, 09 ianuarie, a.c., în jurul orei 12.45, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi în timpul executării unei acţiuni pe linia combaterii comercializării fără drept a produselor accizabile, în zona Pieţei Agroalimentare Valea Roşie, din Craiova, au depistat un bărbat care deţinea, într-o plasă, mai multe pachete de ţigări. Jandarmii au procedat la oprirea şi stabilirea identităţii acestuia şi fiind întrebat cu privire la pachetele de ţigări deţinute, fără marcaj fiscal legal, numitul Ş.L., în vârstă de 55 ani, din Craiova, nu a putut să justifice provenienţa…

Klaus Iohannis i-a transmis joi, două scrisori Prim-ministrului României referitoare la propunerile de numire în funcțiile de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice și de ministru al transporturilor. Aproape două luni i-au trebuie lui Iohannis pentru a motiva în scris respingerea numirii Liei Oltuga Vasilescu la vreunul dintre cele două ministere, cel al Transporturilor și cel al Dezvoltării. „Klaus Iohannis, i-a transmis joi, 10 ianuarie a.c., două scrisori Prim-ministrului României, doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, referitoare la propunerile de numire în funcțiile de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administrației publice și…

În luna noiembrie 2018, Consiliul local Breasta a hotărât să-și înființeze un serviciu propriu de evidență a persoanelor pentru a oferi cetățenilor săi posibilitatea de a-și procura actele de identitate chiar în localitatea de domiciliu, iar peste câteva zile, de luni 14 ianuarie, acest obiectiv devine realitate. Această realizare este posibilă cu sprijinul Consiliului Județean Dolj reprezentat prin Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj, care continuă sprijinul autorităților locale pentru descentralizarea serviciilor de evidență a persoanelor, acțiune menită să contribuie la creșterea calității serviciilor și la scăderea costurilor…

Consiliul Concurenței a sancționat Orange România SA cu amendă în valoare de 64.915.183 lei (aproximativ 14 milioane euro) pentru abuz de poziție dominantă. Autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2011-2015, operatorul de telefonie a limitat accesul companiei Simplus Invest SRL la reţeaua sa de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienţii Orange. Simplus Invest SRL este un integrator, adică o companie care intermediază transmiterea de mesaje comerciale prin numere scurte între anumite companii beneficiare și clienții operatorilor de telefonie mobilă. Pentru a-şi desfăşura…

Consiliul Concurenței a sancţionat compania Corsar Online SRL cu aproximativ 1.6 mil. lei pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurență. În cadrul analizei modalitatii prin care Corsar a preluat controlul aupra domeniilor de internet, respective www.marketonline.ro, www.mediadot.ro și www.azerty.ro, autoritatea de concurenţă a constatat că operaţiunea a fost pusă în aplicare, înainte de a primi autorizarea din partea Consiliului Concurenţei, prin listarea pe cele trei site-uri a ofertei de produse aparţinând Corsar, precum şi procesarea şi livrarea produselor către clienţi.…

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, dezinformează. Declarația sa potrivit căreia dacă România va construi spitalele regionale după 2021 va beneficia de mai mulți bani de la UE, este falsă. Situația este exact invers. Acum, România poate beneficia de până la 85% co-finanțare din partea UE, iar din anul 2021 va scădea la 70%. Construirea spitalelor regionale după anul 2021 va costa România mai mult. Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, a declarat săptămâna trecută la Realitatea TV că în actualul exercițiu financiar România beneficiază de 50% cofinanțare din partea UE, iar din 2021 va putea solicita o cofinanțare europeană…

Denumirea obiectivului de investitii: “Amenajarea complexă a râului Jiu în vederea apărării împotriva inundaţiilor a Municipiului Craiova”: Obiectul I – “Punerea în siguranţă a barajului Dumbrava – Rocşoreni, judeţul Mehedinţi”. Obiectul II – “Amenajare râu Jiu pentru mărirea gradului de siguranţă a digurilor pe sectorul baraj Işalniţa – aval Municipiul Craiova, judeţulDolj.” Modul in care au fost stabilite obiectivele acestui proiect, rezultatele asteptate la finalizarea acestuia, respecta atat necesitatile immediate, cat si cele pe termen mediu si lung in ceea ce priveste gestionarea unor fenomene extreme si de risc la…

1 212 213 214 215 216 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !