Categorie Actualitate

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“

Aflat la cea de-a șaptea ediție, festivalul reunește, la fel ca în fiecare an, autori de pe toate meridianele globului. Premiile Academiei Internaționale Mihai Eminescu Premiul de Excelență în artă – Ștefan Popa Popa’s Premiul pentru proză – Nicolae Dabija…

Deratizare pe digurile ABA Jiu

Administraţia Bazinală de Apă Jiu a demarat astăzi, 18 iunie 2019, campania anuală de combatere a dăunătorilor. În acest sens, Sistemul de Gopodărire a Apelor Dolj va desfăşura, timp de două săptămâni, acţiunea de ”Deratizare pentru combaterea dăunatorilor în scopul…

Parcare în zona centrală, numai contra cost

Parcarea este una dintre cele mai importante probleme ale planificării transportului în orașe. Are un impact asupra planificării urbane și interacționează cu transportul public, parcarea prin sms fiind un element cheie al planificării mobilității urbane. Astfel, parcarea prin sms este…

Sâmbătă și duminică, circulație oprita pe strada Unirii

Cu ocazia organizării de către SC PIEŢE ŞI TÂRGURI CRAIOVA a unei Piețe Volante, în perioada 15.06.2019-16.06.2019, Primăria Municipiului Craiova anunță că se va restricționa circulația rutieră astfel: Începând cu data de 15.06.2019, ora 06.00, până în data de 16.06.2019,…

Zilele Golli 2019

Calitatea umană și profesionalismul lectorilor au marcat cea de a VI-a ediție a unui eveniment inițiat de Prof. univ. Dr. Floarea Mimi-Nițu, vicepreședinte al Societății Române de Pneumologie în semn de recunoștință față de Profesorul Virgiliu Golli, cel care a…

Picturi, colaje și pasteluri, în foaierul Teatrului Colibri

Pictorița Lia Gașpar vernisează marți,  11 iunie 2019, la Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova, la ora 18:00, expoziția de pictură, colaje și pasteluri „Simfonia culorilor“. Curatorul expoziției este criticul de artă Magda Buce-Răduț. „Personalitatea creatoare a artistei este…