Browsing: Actualitate

Spitalul de Pneumoftiziologie de la Leamna este în stare de alertă după ce mai multe cadre medicale au intrat în contatct cu o pacientă decoperită a fi infectată cu temutul COVID-19. Femeia are 67 ani și fusese internată în cursul zilei de miercuri cu probleme pulmonare nu foarte grave și cu un debut neurologic. Starea de sănătate a acesteia s-a înrăutățit brusc, a doua zi, fapt ce a determinat personalul medical să evectueze testul pentru coronavirus. De asemenea, vineri aceasta a fost transportată la Craiova pentru a beneficia de o…

422 de apeluri la numărul unic de urgență 112 au fost efectuate îb ultimele 24 ore. De asemenea, 1.031 au fost înregistrate la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor. Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 519 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.834 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.251 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 184 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 3 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.163 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.869 au fost declarate vindecate și externate. Nr.…

La ora actuală, în Dolj mai sunt 478 persoane sunt izolate voluntar la domiciliu și alte 470 persoane se află în carantină. 1.944 doljeni au ieșit din carantină și 13.391 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. La nivelul județului nostru, 124 persoane au fost confirmate pozitiv de la declanșarea pandemiei. Dintre aceștia, 2 persoane au decedat și 46 persoane au fost declarate vindecate și externate. 28 de persoane dintre infectați lucreză în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, o persoană este anjagată în cadrul IPJ Dolj, iar alte patru…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.249 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 181 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 2 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.732 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.547 au fost declarate vindecate și externate.…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.244 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 180 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 1 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.567 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.328 au fost declarate vindecate și externate.…

Situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: – 414 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu – 464 de persoane se află în carantină – 1.842 de persoane au ieșit din carantină – 13.341 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu – 40 de persoane vindecate – 116 persoane confirmate pozitiv – 2 decese Dintre acestea, 28 de persoane lucreză în cadrul unei unități de jandarmi, o persoană este angajată în cadrul IPJ Dolj, iar alte patru sunt cadre medicale de la unitățile spitalicești din județ. Persoanele izolate la…

La sfârșitul lunii martie 2020, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului Dolj a fost de 6,44 % corespunzătoare unui număr total de 17.131 şomeri, din care 7.145 femei. Din totalul de 17.131 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 1.992 erau beneficiari de indemnizţie de şomaj, iar 15.139 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 15.653 șomeri provin din mediul rural și 2.478 sunt din mediul urban. Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: Grupa de vârstă Stoc la finele lunii Total 17.131 < 25…

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.233 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 174 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile. Până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate…

Contractul de finanțare din fonduri europene a Spitalului Regional de Urgență Craiova a fost semnat astăzi, la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în prezența viceprim-ministrului Raluca Turcan, a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, și a ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan. Valoarea totală a investiției este de 2,85 miliarde de lei. ”În doar câteva luni, am reușit să deblocăm cel mai amplu proiect din domeniul sănătății, cu finanțare europeană: construirea spitalelor regionale. Contractul semnat astăzi este cel mai important pas pentru realizarea Spitalului Regional de la Craiova, proiect…

1 123 124 125 126 127 480

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !