Universitatea Craiova dispută luni o partidă deosebit de grea, în compania revelației acestui început de campionat, FC Botoșani. Alb-albaștrii vin după o înfrângere dureroasă în Conference League, unde au pierdut la loviturile de departajare. „Ne așteptăm să fie un meci destul de dificil și echilibrat. Echipa este una mult schimbată în bine și asta se datorează antrenorului lor. O echipă extrem de echilibrată (FC Botoșani – n.r.), care pune presiune pe adversar, indiferent că joacă acasă sau în deplasare, o echipă foarte agresivă, care poate schimba sistemul de câteva ori…
Browsing: Sport
Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de către oficialii clubului din Bănie. Redăm în integralitate comunicatul Universității Craiova. „Din păcate, pare că în acest moment avem de a face cu o înșelăciune de proporții în ceea ce privește tranzacționarea drepturilor TV pentru meciul din Israel al Universităţii Craiova, în sensul în care clubul Hapoel Beer-Sheva a cedat drepturile către o firmă din Germania. Aceasta, la rândul ei, le-a dat către o altă firmă, care, mai departe, nu știm ce a făcut cu ele. Cu toate insistențele oficialilor noștri,…
Mirel Rădoi crede că meciul de mâine seară, cu Haapoeel Beer Sheva, va fi unul echilibrat și că ambele echipe ar fi meritat să fie deja calificate în grupe. La rândul său, Alex Crețu este de părere că pauza competițională din week-end i-a ajutat pentru că au putut să se concentreze mai mult pe această partidă. „Cred că am reușit să ne punem la punct cu toate detaliile referitoare la această partidă. Mâine va fi meciul carierei pentru mulți dintre noi și meciul cel mai important pentru Club”, a precizat acesta.…
https://youtu.be/DYD97ojdKpM „Trebuie să ne întoarcem calificați!”, a declarat Mirel Rădoi, înainte de deplasarea în israel. Acesta a mai adăugat că și-a pregătit jucătorii inclusiv pentru loviturile de departajare dar speră, totuși, ca victoria să vină în cele 90 de minte regulamentare de joc. Despre partida de joi seara, tehnicianul craiovean spune că este cel mai important moment al clubului având în vedere „seceta” din ultimii mulți ani, în ceea ce privește calificarea într-o competiție europeană. În ceea ce privește lotul, Mirel Rădoi spune că este unul echilibrat, iar faptul că echipa…
Universitatea Craiova a anunțat că s-au pus în vânzare biletele pentru partida cu FC Botoșani din Superliga. Partida se va desfășura luni, 29 august, cu începere de la orele 21,00, pe Stadionul „Municipal” din Severin. prețul acestora variază între 15,00 și 100,00 lei. „Tichetele pot fi achiziționate atât online, pe platforma Entertix, prin partenerii acestora, cât și de la magazinele oficiale ale clubului nostru și la casele de bilete situate la Stadionul „Municipal” din Severin”, se arată pe pagina oficială a Clubului craiovean. Bilete Universitatea Craiova (ucv1948.ro)
Universitatea Craiova (3-4-3): Lazar – Papp, Raul Silva, Screciu – Hanca, Al. Crețu, Mateiu, Bancu (cpt.) – Baiaram, Koljic, Ivan Rezerve: Rusu, Popescu – Vătăjelu, Cîmpanu, Nistor, Rivaldinho, Vlădoiu, Markovic, Căpățînă, Roguljic, Martic, Vînă. ANTRENOR: Mirel Rădoi Hapoel (4-5-1): Glazer – Tibi, Elhamed, Miguel Vitor (cpt.), Helder Lopes – Bareiro, Micha, Keltjens, Abu Abaid, Ansah – Hemed Rezerve: Harush, Eliasi – Safuri, Shechter, Jehezkel, Madmon, Yosefi, Elias, Selmani, Andre Martins, Dadia, Hatuel. ANTRENOR: Elyaniv Barda Deși în declarațiile de dinaintea partidei, Mirel Rădoi spune că se teme de echipa adversă care practică un…
De 10 ediții, Maratonul Olteniei creează atmosfera de sărbătoare, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea în cele 2 zile de concurs. Tabloul aniversar va fi completat cu zone de divertisment pentru toate vârstele. Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea va răsuna pe 27 și 28 august cu muzică energică la linia de start, cu încurajările voluntarilor și ale susținătorilor, dar și cu bucuria vizitatorilor care vor avea acces GRATUIT la zonele speciale amenajate: Video 360 – unde pot fi create AMINTIRI #MO2022 cu ajutorul cabinei video 360 grade alături de cei…
SCM Universitatea Craiova anunță reunirea locutul masculin. Lotul prezent la reunire: Daniel Flanningan, Edwards Cortez, Shawn Hopkins, Dimitrije Nikolic, Alexandru Coconea, Robert Licurici, George Vlad Alexandru, George Blaj-Voinescu. Echipa va începe pregătirile în vederea startului campionatului 2022-23.
„Felicitări, David Popovici! Să tot dobori recorduri, iar noi să tot fim bucuroși! ð♂️ ð¹ð© ð”, au scris, cu puțin timp în urmă, pe pagina oficială de socializare, reprezentanții Comisiei Europene. Mai mult decât atât, aceștia au si atașat un desen al lui Costel Pătrășcan cu locul 1 rezervat, Reamintim cititorilor că sportivul nostru de aur este dublu campion mondial la 100 și 200 m liber, titluri obținute la Europenele de la Roma.
Universitatea continuă seria victoriilor cu o victorie în fața celor de la Mioveni. Oltenii s-au instalat direct în jumătatea adversă, de unde nu s-au dat plecați până au înscris printr-un șut de excepție al lui Ivan în minut 37. Scorul rămâne stabilit până la finalul primei reprize, chiar dacă în ultimul minut se petrece o fază destul de controversată. La faultul lui Ivan asupra lui Rădescu, centralul partidei, Lucian Rusandu, oprește jocul pentru consultare VAR, după care fluieră, pur și simplu finalul reprizei. Repriza a doua debutează cu schimbări în echipa…