Miercuri, 12 octombrie 2022, ora 19:00, iubitorii sportului craiovean sunt așteptați să ia parte la un eveniment istoric: primul meci din cadrul grupelor FIBA Europe Cup al SCM Universitatea Craiova. Meciul va avea loc la Sala Polivalentă Craiova. Baschetbaliștii noștri au atins o performanță extraordinară pentru municipiul Craiova și își doresc foarte mult ca aceasta să se repete și în fața propriillor fani. SCM Universitatea Craiova face parte din Grupa H a FIBA Europe Cup, având adversare pe: CSO Voluntari (România), Norrköping Dolphins (Suedia) și HAKRO Merlins Crailsheim (Germania), Biletele au…
Browsing: Sport
Mai multe străzi din Craiova, vor fi închise traficului, duminică. din cauza desfășurării ”Semimaratonului Craiovei”. Evenimentul este organizat de către Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă din Craiova, și va avea loc pe 09.10.2022. Astfel, în ziua 09.10.2022, intervalul orar 08:30 – 16:30, se va restricţiona circulaţia rutieră după cum urmeză: Ilie Balaci, sensul de deplasare Sala Polivalentă – Parcul Tineretului, de la intersecția cu bld.1 Mai până la intersecția cu str. Bucovăț și str. Banu Stepan, circulația urmând a fi deviată pe celălalt sens pe tronsonul respectiv; Rîului, de…
ACS CAMPIONII FC ARGES: 1 Catalin George STRATON, C 2 Costinel Andrei TOFAN, 23 Marius Marcel CONSTANTIN, 92 Mike Botuli CESTOR, 16 Fabio Andre FREITAS VIANNA, 7 Martin RAYNOV, 6 Tony Wilfried Nyandjou NJIKE, 21 Bryan ALCEUS, 11 Mihai Alexandru ISFAN, 10 Andrias Cristian CALCAN, 14 Paul Arnold GARITA A: Constantin SCHUMACHER Rezerve: 12 Alexandru Doru GREAB, 70 Antonio JAKOLIS, 17 Alin DOBROSAVLEVICI, 3 Iasmin LATOVLEVICI, 4 Derlis David MEZA COLLI, 8 Ionut Adrian SERBAN, 8 Geani Mihai CRETU, 20 Enzo Nicolas Jacques CELESTINE, 24 Dorian BERTRAND UNIVERSITATEA CRAIOVA: David…
Echipa IPA – Regiunea 1 Dolj, formată din poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj a cucerit titlul de Campioană Natională la Turneul Naţional de Fotbal – CUPA IPA 2022. În perioada 29.09 – 02.10.2022, la Târgu Mureş, s-a desfăşurat Turneul Naţional de Fotbal CUPA IPA 2022, care a reunit 37 de echipe de fotbal din toata ţara, toate având acelaşi ţel: cucerirea titlului de Campioană Naţională. Competiţia a fost organizată de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor (IPA) – Secţia Română, în parteneriat şi sub egida Federaţiei Române de Fotbal,…
Victor Niculescu, Fofo, a fost ambasador Universitatea în această seară. Acesta a dat lovitura de start a partidei cu FC Voluntari. Niculescu are 73 ani și a jucat fundaș central al Științei între anii 1973-74 punând umărul la cucerirea primului trofeu din istorie. A debutat pe 11 august 1968 pentru Universitatea Craiova în partida cu UTA Arad. A fost component al lotului Universității până în 1975. De aici s-a transferat pentru 2 ani la Jiul Petroșani. Între 1977 și1978 a evoluat pentru Corvinul Hunedoara. În Divizia A a jucat în…
Universitatea Craiova se află în urna 1 valorică alături de CFR Cluj, FCSB, FC Voluntari, Farul Constanța, FC Argeș, Sepsi OSK și AFC Botoșani. După tragerea la sorți, echipa fanion a Băniei a ajuns în Grupa D și va evolua în compania FC Argeș, Chindia Târgoviște, FC Hermannstadt, CS Ocna Mureș și Minaur Baia Mare, Programul Științei: FC Hermannstadt – Universitatea Craiova (19.10.2022) CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova (09.11.2022) FC Argeș – Universitatea Craiova (07.12.2022) „După disputarea celor 3 etape, se vor cunoaște sfert-finalistele. Primele două echipe clasate în…
Antrenorul Craiovei a prefațat, în cadrul unei conferințe de presă partida de mâine seară, cu Voluntari. „Cred că ne-am pregătit foarte bine în această perioadă, cu antrenamente destul de grele dar la care jucătorii au răspuns foarte bine și sper ca mâine seară să nu fim lipsiți de prospețime. Va fi o partidă destul de echilibrată, cu e echipă cu o defensivă foarte bună și exactă în momentele de apărare”, a precizat Mirel Rădoi. Acesta consideră că partida va fi una dificilă, cu spații mici între jucătorii adverși. „Va trebui…
Bitdefender a încheiat un parteneriat multianual cu Ferrari S.p.A. pentru a deveni partenerul global de securitate cibernetică al Scuderiei Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1. „Suntem încântați să fim în acest nou parteneriat cu Bitdefender, cu care împărtășim valori precum cel mai înalt nivel de eficiență tehnologică, căutarea excelenței în performanță și o cultură a securității. Este o plăcere să ne putem baza pe un partener de încredere precum Bitdefender, o companie inovatoare și foarte apreciată pentru profesionalismul și fiabilitatea sa”, a declarat Mattia Binotto, Team Principal și Managing…
Clubul Universitatea Craiova a anunțat, marți, că va continua parteneriatul început în 2020 cu Puma până în 2027. „Este o colaborare în care noi vedem foarte mult potențial de care suntem mândri și încrezători. Sper ca anul viitor când atât Puma, cât și Universitatea, vor împlini 75 ani, să putem oferi o surpriză plăcută publicului”, a declarat Cătălin Caramalău, Sales Manager Puma. „În luna iulie a acestui an Universitatea Craiova și Puma au prezentat noul echipament de joc Home & Away care întruchipează tradițiile și idealurile clubului. Design-ul clasic cu dungi…
BETANO, parte a Kaizen Gaming, anunță că va continua parteneriatul cu Universitatea Craiova în următoarele trei sezoane. Parteneriatul dintre BETANO și Campioana unei mari iubiri a început în anul 2017, ocazie cu care operatorul a produs primul video de promovare a unei echipe românești de fotbal. Omagiul adus echipei craiovene a scos în evidență emoția cu care suporterii trăiesc fiecare dintre cele 90 de minute și cum spectacolul de pe gazon găsește mereu calea spre sufletele microbiștilor de pretutindeni. Colaborarea de până acum a însemnat proiecte care au dus clubul și…