Sportivii Universității Craiova au demonstrat, miercuri, ca te poți antrena oriunde, doar voiță să ai. Astfel, intre o aterizare si o decolare, băieții au „bătut mingea” pe pista Aeroportului International Craiova. Leuților li s-au alăturat și Laurentiu Popescu, Ștefan Bană, Carlos Mora, Takuto Oshima și Luis Paradela.
Browsing: Sport
Știința își întărește compartimentul defensiv și-l aduce în Cetatea Băniei pe fundașul dreapta Iago Lopez. Spaniolul în vârstă de 25 de ani va purta tricoul cu numărul 22. Lopez a debutat în 2016 la Deportivo YTH. A mai evoluat numai la echipe spaniole precum AD Alcorcon, Logrones, CF Peralada și CD Mirandes. https://youtu.be/d3SZX-280XU
Clubul Sportiv Atlas organizează, marți, Kids Day, începând cu orele 17,00. „Cei mici vor avea ocazia să bată mingea cu jucătorii din lotul național de Cupă Davis, să facă poze și să ia autografe de la idolii lor. Va fi o zi plină de distracție și momente de neuitat! Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună!”, ne-au declarat organizatorii.
Lotul Universității Craiova s-a întărit luni prin revenirea lui Alex Cicâldău. Mijlocașul, născut la Medgidia și care a debutat în 2009. Între 2018 și 2021 Alex a evoluat la Universitatea Craiova. În 2021 mijlocașul Științei s-a transferat la Galatasaray. Au urmat Kalba și Konyaspor.
Jovo Lukic este noul atacant al Universității Craiova. Acesta a efectuat deja vizita medicală și va intra în scurt timp sub comanda lui Constantin Gâlcă. Lukic a jucat 136 de meciuri pentru Borac Banja Luka, perioadă în care a înscris 38 de goluri și a oferit 12 pase decisive. Bosniacul a evoluat deja în 9 partide din acest sezon și a înscris 3 goluri. El a marcat și în preliminariile Ligii Campionilor.
Echipa Universității Craiova au participat, luni, la deschiderea anului școlar în Băilești. Și, dacă tot au ajuns „acasă” la Nea Mărin, sportivii au și vizitat Casa Memorială „Amza Pellea”. Aici au admirat exponatele, dar au fost încurajați și să semneze în Cartea de Oaspeți.
Fotbaliștii Universității Craiova au participat, luni, la festivitatea de deschidere a anului școlar, în municipiul Băilești. Jucătorii au luat loc în bănci, dar nu pentru a participa la ore, ci pentru a da autografe. Micii „leuți”, au fost cei mai fericiți, mai ales că astfel de evenimente cu se întâmplă prea des în localitatea lor.
Sportivii de la SCM Universitatea Craiova s-au întors, pentru o zi la școală. La deschiderea anului școlar mai concret. Astfel, componenți ai loturilor de volei, baschet sau handbal, au participat la festivitățile de la Școala „Mihai Viteazu!, Colegiul „Elena Cuza“, Colegiul „Nicolae Titulescu“ sau Colegiul Pedagogic „Ștefan Velovan“. „Prima zi de școală este una foarte importantă. Sportul are, de asemenea, importanța lui din mai multe puncte de vedere. Mi-aș dori ca mulți dintre băieții și fetele întâlnite astăzi aici să se îndrepte către baschet”, a declarat Javier Carrasco Soriano, prezent…
Prima cupă mondială la fotbal pentru transplantați se desfășoară, zilele acestea, la Cervia, în Italia. Peste 300 de persoane, incluzând antrenori, mai mult de 170 fotbaliști, zeci de voluntari și staff-uri medicale, dar și suporteri din întreaga lume s-au adunat într-un turneu care celebrează viața. Echipe din 11 țări au acceptat provocarea de a concura. Campionatul se desfășoară după modelul Cupei Mondiale FIFA și este format din echipe de 7 persoane care se vor lupta într-o fază preliminară a grupelor, urmată de o rundă eliminatorie pentru a încorona campioana. Partidele…
Craiova devine un teren de joacă: Fanii se vor bucura de o întâlnire specială cu echipa României înainte de Cupa Davis! Urban Playfield, festivalul sporturilor luate în joacă pentru cei mici și cei mari, ajunge la Craiova! Evenimentul va avea loc în weekendul 7-8 septembrie, în Piața Mihai Viteazul, și va aduce comunității o varietate de activități sportive și divertisment, de la volei, tenis, baschet, badminton, până la tenis de masă, fotbal și jocuri distractive precum cornhole, X și 0 sau fussball. Nu va lipsi nici atracția numărul unu pentru cei…