Filarmonica „Oltenia” anunță că toate biletele pentru concertul vocal-simfonic extraordinar programat vineri, 28 noiembrie 2025, ora 19:00, au fost epuizate. Evenimentul va fi fi unul dintre cele mai spectaculoase ale stagiunii, reunind pe scenă Orchestra Simfonică și Corala Academică ale instituției. Concertul este dirijat de maestrul italian Ivano Guagnelli, cunoscut pentru proiectele sale inovatoare care îmbină repertoriul clasic cu universuri sonore contemporane. Programul serii cuprinde muzică din filme și din jocuri video, într-o abordare simfonică menită să evidențieze forța narativă și emoțională a acestor creații. Experiența vizuală este completată de proiecțiile…
Browsing: Lifestyle
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează în intervalul 2-19 decembrie 2025, în perioada Târgului de Crăciun, a doua ediție a proiectului Un altfel de decembrie la muzeu, destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. Proiectul Un altfel de decembrie la muzeu cuprinde patru ateliere tematice: Atelier Art Craft, Movie Club, Club de lectură și Detectiv Online și are ca obiectiv principal dezvoltarea creativității și a abilităților sociale prin activități culturale și artistice interactive. Atelierele se vor desfășura conform următorului program: 1.Săptămâna 02-05 decembrie Marți, 02 decembrie – Atelier Movie Club – Spărgătorul…
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează în zilele de 26 și 27 noiembrie 2025 Gala Muzeului Cărții și Exilului Românesc, un eveniment cultural ce aduce în prim-plan personalități marcante din peisajul cultural internațional. Gala Muzeului Cărții și Exilului Românesc va debuta miercuri, 26 noiembrie, la ora 16.30, cu mesajul de bun-venit al managerului Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Radu Vințeanu, moderatorul evenimentului. Miercuri, 26 noiembrie ora 16.30- vernisajul expoziției de artă contemporană „Identitate, teritoriu, exil”, a artistului vizual Constantin Constans Constantin Constans s-a născut în anul 1954, la Craiova,…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 27 noiembrie, lansarea volumului „Scriitori și jurnaliști olteni în exilul creator”, volum ce îi are drept autori pe: Liliana Corobca, Rodica Păvălan, Maria Vaida, Carmen Făgețeanu, Carmen Pogonici, Camelia Zăbavă, și este coordonat de Mihaela Albu. Despre acest volum vor vorbi Mihaela Albu, Rodica Păvălan și Andrada Cojocaru. Moderator al evenimentului este Mircea Pospai. „În volumul pe care îl propunem cititorilor interesați (acesta fiind primul dintr-o serie dedicată exilaților – scriitori și jurnaliști – aparținând tuturor regiunilor istorice românești), am dorit să punem…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 28 noiembrie, lansarea volumului „Povești de cafenea” / „Versuri cu aromă de cafea”, volum ce îi are drept autori pe: Amalia Botescu, Cornelia Georgescu, Rodica Ion, Dragoș Florinel-Marogel, Anca Moldoveanu, Leliana Mihaela-Rădulescu. Invitați la eveniment sunt reprezentanții editurii Cristian PlusArt, precum și artiștii: Teodora și Tiberiu-Stelian Dumitru, Isabela Ivan, Camelia Rogojinaru. Volum cu „două fețe”, una de o parte, alta de cealaltă a cărții, una la vedere, alta ascunsă, „Versuri cu aromă de cafea / Povești de cafenea” – titlu ales chiar de către participanții…
Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj – Secția pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj vernisează vineri, 21 noiembrie 2025, ora 13:00, în Galeriile „Cromatic“, expoziția „Alchimie – foc apă“, semnată Mirela Cerasela Bradea. Pe simezele „Cromatic“ vom regăsi cu această ocazie lucrări care nu se încadrează într-o tipologie standardizată și care prezintă focul și apa, lemnul și sticla, cărbunele și vopseaua ca elemente ale limbajului unei transformări continue. După cum chiar autoarea mărturisește, Mirela Cerasela Bradea “nu pictează doar imagini, ci procese sufletești – momente în care materia se contopește cu…
Festivalul Internațional „Craiova Muzicală” propune anul acesta un eveniment în care muzica și teatrul se întâlnesc într-o formă artistică aparte. Proiectul „Cealaltă voce. Exiluri uitate ale pianului”, realizat de Asociația Opus, aduce în fața publicului trei destine emblematice ale artei interpretative românești: Dinu Lipatti, Radu Lupu și Mîndru Katz. Personalități care au marcat pianistica secolului XX, dar ale căror povești de viață – intersectate cu drama exilului – rămân mai puțin cunoscute publicului larg. Pornind de la scrisori păstrate în arhivele CNSAS, spectacolul pune în lumină fragilitatea acestor mărturii intime. Actorul Marius Manole le…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri – Secția Teatru și Teatrul ACT București se reunesc în cadrul proiectului Colibri într-un ACT – Colibri. ACTul 10 și invită publicul la spectacolul „Don Quijote“, prezentat în premieră la Craiova. Luni, 24 noiembrie 2025, la ora 19:00 ne bucurăm de spectacolul „Don Quijote“ de James Fenton după romanul „Don Quijote“ de Miguel Cervantes, cu traducerea lui George State. Regia este semnată de Alexandru Dabija, costumele sunt creația Mariei Miu, iar distribuția este formată din actorii Marcel Iureș, Dan Rădulescu, Oana Predescu, Ruxandra Maniu, Iosif Paștina și…
Vineri, 21 noiembrie 2025, de la ora 19:00, Filarmonica „Oltenia” deschide porțile unei seri în care muzica traversează granițe și secole, purtând un dialog între Occident și Orient sub semnul misterului și al virtuozității. Festivalul Internațional Craiova Muzicală aduce publicului o seară rară, în care legenda și muzica devin punți culturale. În centrul atenției se află suita de balet Belkis, Regina din Saba de Respighi – o poveste fascinantă, în care misterioasa regină din regatul Saba (Yemenul de azi) vizitează palatul lui Solomon, fiind un simbol al inteligenței, puterii și…
Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova – Secția Teatru participă săptămâna aceasta la Festivalul Internațional de Teatru Studio – Întâlnirea Școlilor de teatru, la invitația Universității de Arte din Târgu-Mureș. Miercuri, 19 noiembrie, ora 20:00, în Sala mare a Teatrului Național Târgu-Mureș, publicul festivalului se va bucura de spectacolul „Pușlamaua de la etajul 13“, de Mircea M. Ionescu, adaptarea scenică și regia semnate de Toma Hogea, cu scenografia creată de Alina Herescu, muzica realizată de Cari Tibor, video design: Andrei Cozlac și Radu Martin, cu actorii: Geo Dinescu, Marin…