Browsing: Lifestyle

Timișoara prinde viață și evenimentele reîncep în orașul care își trăiește în continuare povestea momentului extraordinar care a fost anul 2023. Spectacole de teatru, concerte simfonice și nu numai, expoziții și multe altele sunt în programul lunii aprilie. Luna începe cu spectacolul de operetă „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss, programat pentru 3 aprilie, de la ora 19:00, în Sala Operei din cadrul Operei Naționale Române. Acesta va fi urmat de concertul Corului „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul, pe 4 aprilie, de la aceeași oră, la Domul Romano-Catolic. Se apropie cu pași rapizi cea…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Școala Primară „Anghelos” și Asociația Culturală Amon celebrează marți, 2 aprilie 2024, „Ziua Internațională a Cărții pentru Copii” prin organizarea evenimentului intitulat „Valențe ale exilului în literatura pentru copii. Incursiuni ludice și culturale”. Evenimentul se va desfășura în sala multimedia a Muzeului Cărții și Exilului Românesc, începând cu ora 10.00, cu participarea unui grup de elevi de la Școala Primară „Anghelos”, din Craiova. Prin acest eveniment ne propunem să valorificăm operele scriitorilor din exil, care au creat literatură pentru copii, prin asocierea…

Asociația April Hub începe un nou proiect co-finanțat de Corpul European de Solidaritate, Fusei, Văzui, Pozai, ce are ca obiectiv crearea unei comunități creative de tinerii în cadrul căreia își vor dezvolta abilitățile digitale, artistice și de comunicare pe social media, în scopul utilizării constructive și educative a rețelelor de socializare. Timp de un an, o echipă de cinci tineri implicați în dezvoltarea comunității, va organiza ateliere de videografie, ateliere de fotografie, axate pe fotografia de portret, de produs și de peisaj, precum și seminare cu privire la strategii de social…

Iubitorii muzicii sunt invitați, în zilele de 30 și 31 martie 2024, la două reprezentații ale spectacolului „Madama Butterfly”, prezentat în premieră de Opera Română Craiova, în cadrul Centenarului Puccini. În anul Centenarului Puccini, în care întreaga lume muzicală comemorează 100 de ani de la moartea compozitorului italian, Opera Română Craiova prezintă premiera „Madama Butterfly”, una dintre cele mai iubite opere ale lui Giacomo Puccini. Premiera, un tribut adus marelui compozitor și o celebrare a creației sale muzicale, aduce pe scena Cercului Militar, sâmbătă, 30 martie și duminică 31 martie…

Concertul din 29 martie al Filarmonicii Oltenia aduce atmosfera de primăvară, în interpretarea a două soliste remarcabile: Cristina Munteanu – cu o bogată activitate internațională și Adela Liculescu – artist oficial Bösendorfer. La pupitrul Orchestrei Simfonice va fi Tiberiu Oprea – un autentic maestru al baghetei dirijorale. Prima parte a concertului va fi dedicată harpei, instrument vechi, cu o istorie de peste două mii de ani, îndeplinind cu brio, atât rolul unui instrument solist, cât și pe cel al unui acompaniator discret. Repertoriul concertului de vineri demonstrează versatilitatea sa timbrală, prin ritmurile de musical și…

Proiectul Student Internship debutează la Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova joi, 28 martie 2024, la ora 19:00, cu spectacolul „Alice“, după Lewis Carroll, versiune muzicală ce poartă semnătura Adei Milea, montată la Universitatea de Arte din Târgu Mureș și prezentată în premieră la începutul acestei luni. Ada Milea a revenit la Universitatea de Arte din Târgu Mureș la un secol de la terminarea studiilor (haha!) pentru a împărtăși cu studenții – actori ai U.A.T. bucuria jocului și experiența acumulată de-a lungul anilor. În distribuție îi regăsim pe Sorina Melean (Alice), Petru Nistor (Pălărierul),…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, organizează în perioada 25-29 martie cea a 47-a ediție a Zilelor Elena Farago, dedicate poetei, scriitoarei, traducătoarei, directoarei Fundației Aman și Cetăţean de onoare al oraşului Craiova. Opera Elenei Farago va fi pusă în valoare, în aceste zile, prin recitări prezentate de elevi on-line, cât şi printr-un concurs cu tema Elena Farago – prietena copiilor, ediţia a XX-a, organizat în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr.22 – Mircea Eliade, coordonator Gavrilă Elena. Concursul se desfășoară la sediul Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman în cadrul Secției Copii și Tineret…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova și Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, organizează vineri, 29 martie 2024, lansarea volumului „Năvalnicii Împărăţiei. Personalităţi ale Vechiului Testament în căutarea lui Dumnezeu”, autor PS. Conf. univ. dr. Benedict Vesa, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Evenimentul de lansare a volumului va avea loc în Salonul expozițional, aflat la parterul Muzeului Cărții și Exilului Românesc din Craiova, începând cu ora 12.00. La eveniment vor lua cuvântul PS. Conf. univ. dr. Benedict Vesa, Episcop-vicar al…

După Brașov și Timișoara, Turneul național „Conciertos para Guitarra” va poposi la Craiova! Miercuri, 27 martie, de la ora 19, trei concerte/ trei compozitori – Vivaldi, Giuliani și Ștefan Pătrașcu – vor face din chitara lui Ovidiu Pintilie vedeta serii la Filarmonica Oltenia. Proiectul organizat de asociația culturală ChitaraNova este un turneu național în care sunt interpretate concerte pentru chitară și orchestră. Lucrările sunt adaptate pentru chitară (instrument solist) și ansamblu cameral de corzi, format din cinci artiști. Muzicienii implicați în acest turneu sunt: Ovidiu Pintilie – chitară, Rafael Butaru – vioară, Iulia Vaida –…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc îi omagiază astăzi, la împlinirea a 82 de ani, pe academicianul Basarab Nicolescu, părintele spiritual al muzeului, al cărui sprijin material și cultural deplin și necondiționat a fost decisiv în înființarea acestei instituții de cultură unice în țară. Donația făcută Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, constând în peste 10.000 de cărți și documente, adunate pe parcursul a 45 de ani, a făcut posibilă înființarea, la data de 18 octombrie 2016, a primei biblioteci din România dedicate intelectualilor români plecați în exil, „Biblioteca exilului românesc din…

1 66 67 68 69 70 225

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !