Browsing: Lifestyle

Primul volum din seria „Artiști și istorici de artă în detenția politică a regimurilor totalitare”, publicat la editura PostModernism Museum în 2023, a primit premiul „Cicerone Ionițoiu” pentru cel mai bun volum de studiu în cadrul Concursului de publicații privind comunismul, ediția a IV-a, organizat de Fundația Culturală Memoria. Cercetarea studiilor de caz a pornit de la identificarea, în cadrul unei cercetări preliminare, a peste 170 de artiști și peste zece istorici de artă din România, care au cunoscut diverse forme ale detenției în diferite regimuri totalitare din România. Volumul…

Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ de la Târgu Jiu, realizat de Constantin Brâncuși, și Frontierele Imperiului Roman – Dacia au fost înscrise duminică, 28 iulie, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial în cea de-a 46-a sa sesiune, de la New Delhi, India, ce se desfășoară în perioada 21-31 iulie 2024. Dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“ a fost redepus de către România în 2018, în urma eforturilor Guvernului României, după ce un prim dosar depus în 2013 a fost retras…

Taraf de Caliu, Mădălina Pavăl Orchestra și Damian Drăghici se pregătesc de spectacol „Film în Sat” se întoarce la Peștișani, locul unde a luat naștere această frumoasă inițiativă de a aduce arta și cultura înapoi la sat. Între 30 iulie și 4 august, localitatea Peștișani din jud. Gorj va deveni din nou locul unde magia filmului, a muzicii și a artei se împletește cu farmecul vieții rurale. După succesul răsunător a celor două ediții din anii trecuți, festivalul va oferi publicului proiecții de filme românești, întâlniri cu regizori și actori, concerte, ateliere de creație…

Da, ai auzit bine! Cei mai nerăbdători cinefili sunt invitați să achiziționeze bilete la orice film din program în perioada 24 iulie – 29 august, valabile doar la Cineplexx Craiova și să se înscrie apoi în tombola din cinema la campania care le poate aduce cea mai dorită consolă de gaming a momentului. Trăiește experiența Cineplexx și fii tu cel care schimbă jocul! Campania este valabilă doar la Cineplexx Craiova, iar premiul va fi repartizat unui singur câștigător. Biletele pot fi achiziționate atât online din aplicația Cineplexx, de pe site-urile cineplexx.ro…

Balkanik Festival – Home of World Music, eveniment recunoscut pentru atmosfera sa unică, artiștii inediți pe care publicul are ocazia să îi descopere, spiritul incluziv și caracterul de melting pot cultural pentru comunitățile din București și pentru străinii care călătoresc în capitala României pentru a participa la eveniment, se întoarce între 6 și 8 septembrie la Grădina Uranus, pentru cea de-a XI-a ediție. Artiștii care vor urca pe scena festivalului, la începutul toamnei, sunt Fanfare Ciocârlia (România), Shantel & Bucovina Club Sound System (Germania), Baba Zula (Turcia), Dikanda (Polonia), Phuripe (ex-Ternipe, Ungaria), Collectif Medz Bazar (Armenia-Franța), Kermesz a l’Est (Belgia), Mădălina…

Timp de 8 zile, Craiova se va transforma într-un tărâm magic al animației, unde păpușile supradimensionate create de echipa artistică a festivalului, împreună cu cele peste 400 de evenimente, vor aduce la viață tema de anul acesta: Steampunk, un subgen al științifico-fantasticului și ficțiunii speculative, care încorporează tehnologia și estetica retrofuturistică. Puppets Occupy Street este mai mult decât un simplu festival de animație, este un eveniment internațional care atrage, anul acesta, peste 150 de artiști și companii de teatru din 15 țări, precum Franța, Marea Britanie, Italia, Canada și Spania,…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Asociația ANTER, organizează miercuri, 24 iulie 2024, atelierul Art Craft. Art Craft este un atelier cu intrare liberă, fiind invitați să participe toți copiii interesați, cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Atelierul va fi susținut de către voluntarii înscriși în proiect, din România, Italia, Turcia, Iordania și Spania și se va desfășura începând cu ora 10.00, în sala multimedia, aflată la mansarda instituției. Acțiunea este organizată în cadrul proiectului UNITY, un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin programul „Corpul European de…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția Depozit General și săli de lectură, organizează expoziția de carte intitulată „Adrian Păunescu (20 iulie 1943 – 5 noiembrie 2010)”. Expoziția este disponibilă în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, în perioada 17 – 31 iulie 2024. Dintre titlurile expuse amintim: Poezii de pînă azi, Adrian Păunescu, prefaţă de Eugen Barbu, Bucureşti, Editura Minerva, 1978, Cărţile poştale ale morţii: proză fantastică, Adrian Păunescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1970, Liber să sufăr, poezii de dragoste, Adrian Păunescu, [Bucureşti], Editura Păunescu – Fundaţia Iubirea – Fundaţia Constantin,…

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj și Asociația Seniori Art Craiova vernisează miercuri, ora 10:00, la Galeriile „Cromatic“, expoziția de pictură „Atelier estival 2024“. Lucrările sunt realizate de elevi care urmează cursurile din cadrul programului de inițiere în artă „Să trăim frumos într-un mediu sănătos“, derulat de Asociația Seniori Art Craiova în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, sub îndrumarea lui Daniel Guță – artist vizual. De asemenea, vor mai fi expuse și două lucrări semnate de Daniel Guță și Mariana Montegazza, inițiatoarea proiectului. 21…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește o parte dintre manifestările culturale organizate în cadrul celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional Adrian Păunescu. Ediția din acest an este organizată de Fundația Culturală Iubirea, împreună cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local și Consiliul Județean Dolj, cu sprijinul AquaCarpatica și ComputerLand România, contând pe revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, pe 19 și 20 iulie 2024. Pe lângă evenimentele excepționale de pe afișul fiecărei seri, ediția a X-a de Festival aduce în atenția celor care mai cred în poezie și în folk…

1 63 64 65 66 67 239

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !