Browsing: Lifestyle

Teatrul pentru copii și tineret Colibri îl primește la Craiova pe Moș Nicolae cu povești pe scenă, dar și la Târgul de Crăciun. Vineri, 06 decembrie 2024, la ora 18:00 ne revedem în Piața Frații Buzești cu actorii: Alla Cebotari, Adriana Ioncu, Emanuel Popescu, care ne vor răsfăța cu „Jocuri magice“ , un spectacol în regia lui Titus Jukov, cu scenografia semnată de Vladimir Cantor. Sâmbătă, 07 decembrie 2024, la ora 18:00 ne așteaptă la Teatrul Colibri „Aladin“ într-un spectacol reinterpretare în versuri de Andreea Radu, cu regia și muzica originală semnate de Apostolache…

Fundația „Cuvântul care Zidește”, în colaborare cu Sectorul Învățământ și Sectorul Cultural ale Arhiepiscopiei Craiovei organizează luni, 9 decembrie 2024, începând cu ora 12.00, Festivalul – concurs de colinde și tradiții „Glas de Înger”, ediția XXIII-a. Evenimentul se va desfășura la Colegiul Național Economic “Gheorghe Chițu” din Craiova (strada Brestei, nr. 10). În deschiderea evenimentului va fi susținut un program de dansuri populare – Ansamblul „Crizantema” al Colegiului Național Economic „Gheorghe Chițu” Craiova, Coordonatori: Prof. Crețan Simona, Prof. Iftimov Dumitru – director, Prof. Iftimov Daniela – director adjunct. Festivalul – concurs va avea 3…

Opera Română Craiova îi invită pe iubitorii muzicii la premiera operetei „Văduva Veselă” de Franz Lehár. Povestea de dragoste cu personaje carismatice, umor fin și o muzică fermecătoare, care a devenit una dintre cele mai iubite operete din istoria muzicii și care se bucură de un succes imens în toate teatrele lirice din lume, revine în fața spectatorilor craioveni. Spectacolul regizat de Arabela Tănase, cu o scenografie de Răsvan Drăgănescu și coregrafia de Erna Marin, va fi prezentat publicului joi, 5 decembrie 2024, și luni, 9 decembrie 2024, începând cu…

Festivalul Internațional „Craiova Muzicală” – ediția 51, de la Filarmonica „Oltenia”, continuă vineri, 6 decembrie 2024, de la ora 19:00, cu un concert vocal-simfonic, Clasicul Desăvârșit, avându-l ca dirijor pe Maximilian Haberstock (Germania). Soliștii invitați sunt soprana Daria Guți, tenorul Adelin Ilca și baritonul Horațiu Coman. În program: Joseph Haydn: Te Deum în Do major Franz Schubert: Missa nr. 2 în Sol major Wolfgang Amadeus Mozart: Simfonia nr. 41 în Do major, „Jupiter” Evenimentul reunește Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova – maestru de cor Bogdan Botezatu. Maximilian Haberstock: un tânăr dirijor,…

Teatrul pentru copii și tineret Colibri – Secția Folclor „Maria Tănase“ prezintă miercuri, 18 decembrie 2024, ora 18:30, spectacolul „Vă colindăm de Crăciun“. Alături de orchestră, soliștii: Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Marius Măgureanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Aneta Şişu, Manuela Motocu, Liviu Dică, Cristian Bănăţeanu, Luiza Turcu, Alex Golfin și cursanții Atelierului de folclor vă invită la un spectacol care să vă amintească de atmosfera sărbătorilor de iarnă, de copilărie și de tradiții. Spectacolul va fi prezentat de interpretul de muzică populară Alexandru Lilea. Conducerea muzicală va…

Un weekend plin de magie, distracție și surprize de neuitat vă așteaptă la Târgul de Crăciun din Craiova! Vineri, 6 decembrie, cei mici vor avea parte de cel mai îndrăgit spectacol din România – Zurli Super Show, iar sâmbătă, 7 decembrie, Craiova va răsuna de colinde, tradiții și muzică populară. Piața Frații Buzești se transformă într-un tărâm de poveste, gata să cucerească toți vizitatorii cu spectacole de excepție și o atmosferă festivă de neuitat. Pe 6 decembrie, la ora 18:00, magia începe cu spectacolul „Jocuri magice”, pus în scenă de Secția…

Expoziția personală itinerantă de fotografie „Cum respiră pământul” a regizorului Dan Mihalcea va fi vernisată la Muzeul Olteniei Craiova în data de 3 decembrie 2024 la ora 12.00. Expoziția este deschisă publicului în perioada 3 – 27 decembrie 2024. Cum respiră pământul este un proiect itinerant care are trei obiective: scoate în evidență o lucrare artistică contemporană, pune în valoare o parte a patrimoniului natural al României și atrage atenția asupra contaminării mediului cu materiale care pot să influențeze în mod negativ funcția naturală a ecosistemelor. Expoziția Cum respiră pământul este alcătuită din…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Liga Scriitorilor „Valeriu Anania” Vâlcea, Asociația Liga Scriitorilor Români „Damian Stănoiu”, Filiala Olt, organizează joi, 5 decembrie 2024, începând cu ora 13.30, evenimentul „Înfrățiți prin cuvânt. Uniți prin cultură”. Evenimentul este coordonat de colegele noastre Raluca Sandu, Zenovia Zamfir, Luci Trușcă și Eugenia – Ionela Mateșică. Întâlnirile culturale organizate de bibliotecarii din zona Olteniei promovează dialogul, diversitatea culturală și valorile comunității. Aceste evenimente aduc împreună oameni aplecați spre literatură, artă, istorie și tradiții locale, oferind oportunități…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj și Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova organizează marți, 3 decembrie 2024, la ora 12.00, conferința cu tema: „Exod și întoarcere: Emigrația românească și efectul asupra societății contemporane”. La eveniment participă lect. univ. dr. Alexandra Porumbescu de la Facultatea de Științe Sociale, Universitatea din Craiova, care va susține prelegerea intitulată „Exod și întoarcere: Emigrația românească și efectul asupra societății contemporane”, și studenții Facultății de Științe Sociale, Universitatea din Craiova. Conferința este dedicată dimensiunii…

Filarmonica Oltenia Craiova deschide, pe 29 noiembrie 2024, cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional Craiova Muzicală, unul dintre cele mai longevive și apreciate evenimente culturale din România. Startul acestui regal muzical este marcat de prezența extraordinară a violonistului Gilles Apap, descris de Yehudi Menuhin drept „un adevărat artist al secolului XXI”. Renumit pentru virtuozitatea sa și abordarea nonconformistă a muzicii, Gilles Apap aduce pe scena craioveană un program inedit, ce îmbină bijuterii clasice cu lucrări inspirate din folclorul irlandez, american și românesc. Luni, 29 noiembrie 2024 Filarmonica Oltenia Craiova 10:00 –…

1 40 41 42 43 44 231

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !