Browsing: Lifestyle

În această vară, poeta Lena Chilari își face debutul scenic în Marea Britanie, în cadrul celei de-a 8-a ediții a Festivalului European de Poezie (European Poetry Festival – EPF). Artista va susține două performance-uri de poezie la Norwich și Liverpool, în colaborare cu poeții britanici Cat Woodward și Michael Sutton, în cadrul unui program special conceput pentru această ediție a festivalului. Prezența Lenei Chilari, scriitoare a cărei duble cetățenii – moldovenească și bulgară – nu diminuează faptul că ea reprezintă, în esență, România, reflectă diversitatea identitară a scenei literare contemporane…

Fundația Culturală Iubirea organizează, împreună cu Primăria Municipiului Craiova şi Consiliul Local, pe 18, 19 și 20 iulie 2025, ediția a XI-a a Festivalului Internațional Adrian Păunescu. Ne vedem, așadar, la Craiova, începând cu amiaza zilei de 18 iulie 2025 când, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman”, de la ora 15, va avea loc deschiderea oficială a ediției a XI-a de Festival, dar și lansarea unui excepțional volum de proză fantastică, semnat de Adrian Păunescu: „Cărțile poștale ale morții”. La eveniment și-au anunțat deja prezența personalități importante ale Băniei, dar și…

O seară muzicală cu parfum american, un spațiu emblematic al orașului și un repertoriu vibrant: toate ingredientele au făcut ca An American Summer Night, concertul Filarmonicii „Oltenia” din 4 iulie, să fie sold out, cu o săptămână înainte de eveniment. Concertul va avea loc pe esplanada Muzeului de Artă Craiova – Centrul Cultural „Brâncuși”, aducând în lumina reflectoarelor Orchestra Simfonică și Corala Academică ale Filarmonicii, alături de corul de copii ”Glasuri Cristaline”, sub bagheta dirijorului Radu Zaharia. Programul propune o călătorie muzicală în spiritul Americii – de la entuziasmul festiv…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin Secția de Împrumut pentru Copii și Tineret -Ludotecă, continuă seria de activități gratuite, desfășurate în cadrul programului Biblioteca din Vacanță, program aflat la cea de-a 12-a ediție. Programul activităților propuse pentru intervalul 22 iulie – 20 august este următorul: 1.Atelier de pictură – se desfășoară în fiecare zi de marți, începând cu 22 iulie. Se adresează atât elevilor din clasele 0-IV, cât și elevilor din clasele V-VIII. Prima grupă: Elevi din clasele 0-IV în intervalul orar 930-1030 A doua grupă: Elevi din clasele V-VIII în…

Muzeul de Artă Craiova organizează în perioada 3 iulie – 3 octombrie 2025, expoziția personală Sub cer, egal, semnată de artistul vizual Paul Barbu, în spațiile Centrului „Constantin Brâncuși”. Curatoriată de Cătălin Davidescu, expoziția aduce în prim-plan o serie de instalații sculptural-arhitecturale de mari dimensiuni, în care relația dintre obiect, spațiu și privitor devine experiență introspectivă. Sub cer, egal explorează tensiunile și reconcilierile dintre individ, spațiu și simbol. Punctul de plecare este o reflecție asupra rupturii dintre om și natură – nu într-un sens strict ecologic, ci ca pierdere a unei ordini arhetipale, resimțite în interior…

Craiova se pregătește să trăiască la maximum patru zile de distracție absolută, între 26 și 29 iunie 2025, când IntenCity Festival revine cu o ediție care se anunță spectaculoasă. Pool party de excepție Joi, 26 iunie, festivalul debutează în forță încă din timpul zilei, cu un eveniment exclusivist care aduce atmosfera de vacanță în mijlocul orașului: pool party-ul oficial IntenCity, organizat la Water Park Craiova între orele 12.00 și 21.00. Pe ritmurile a patru DJ electrizanți – Adrian Vibe, Allen, Darkace și ReMan – participanții se vor bucura de muzică, spumă, soare și…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 27 iunie, începând cu ora 9:00, workshopul: „Aventura codurilor colorate” – un atelier de coding pentru cei mai mici exploratori ai tehnologiei! Participă elevii claselor 0 și I de la Școala Primară Anghelos, însoțiți de doamnele profesor Calopăreanu-Popa Geanina Alexandra și Vintilescu Ana-Maria. Activitatea este coordonată de colega noastră, Ică Sofia. Copiii vor avea ocazia să descopere lumea Ozoboților Evo – roboți educativi de dimensiuni mici, care pot fi programați prin coduri de culoare desenate pe hârtie. Aceștia urmează trasee, luminează, dansează și reacționează…

Festivalul IntenCity găzduiește sâmbătă un preview spectaculos Gumball 3000 – cel mai exclusivist raliu auto din lume ajunge la Craiova! IntenCity aduce în acest weekend, în exclusivitate pentru festivalieri, o avanpremieră spectaculoasă a celebrului raliu Gumball 3000, anunțând oficial că orașul Craiova va fi una dintre destinațiile-cheie ale raliului în data de 22 septembrie 2025. Gumball 3000 va expune un supercar extrem de rar, sâmbătă, 28 iunie, pe esplanada Stadionului Ion Oblemenco și îl aduce alături pe CJ, faimosul DJ Gumball, care va oferi un set excepțional pe scena SoundBridge by EuropaFM, de…

În perioada 26 – 29 iunie 2025, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia va organiza Festivalul Cultural Dealu` Muierii, ediția a IV-a, cu sprijinul consiliilor județene Gorj, Dolj și Vâlcea și în parteneriat cu primăriile comunelor Polovragi, Vaideeni, Roșia de Amaradia, Bustuchin, Logrești, Dănciulești și Goiești. Totodată, vom saluta prezența pe deal și primirea fetelor de către primarii comunelor Baia de Fier, Stejari, Zătreni, Alunu, Alimpești, Prigoria și Fărcaș. Festivalul va aduce la viață legenda care spune că la începutul secolului al XVIII-lea, femeile, de teama turcilor, au stat ascunse câteva…

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, în colaborare cu TVR Craiova și compania Softrans, sub patronajul Prințesei Elettra Marconi, organizează joi, 26 iunie 2025, la ora 17.00, conferința de studiu „Guglielmo Marconi, tatăl RADIO și TV”. La conferință vor participa: Prof. Livio Spinelli, consilier al principesei Elletra Marconi Prof. Tiziano Salvaterra, Universita di studi Trento: Tehnologie, secularizare, globalizare Prof. ing. Dr. Manolea Gheorghe, membru titular Academia de Stiinte Tehnice din Romania ASTR: Craioveni in istoria radioului: Nicolae Vasilescu Karpen, Mihail Konteschweller, Silviu Puscasu Ing. Ion Garnita, SOFTRANS Craiova Pr. Dr. Mircea…

1 14 15 16 17 18 231

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !