Browsing: Lifestyle

Marcel Avram, unul dintre cei mai importanți impresari din lume, cu o carieră de peste 50 de ani în industria muzicii și divertismentului, se află astăzi la Craiova, pentru a promova IntenCity, cel mai mare festival de muzică din sudul României, care își propune să devină unul dintre cele mai importante astfel de evenimente din țară și din regiune. După decenii în care a lucrat cu marii artiști ai lumii, de la AC/DC, Pink Floyd, Eric Clapton, Metallica, Elton John, Prince, Paul McCartney, Rod Stewart, și, mai ales, Michael Jackson,…

Încă un sfârșit de săptămână cu evenimente pe scena din Centrul Vechi al Craiovei, în cadrul Summer Fest. Pentru vineri, 5 august 2022, Casa de Cultură a Studenților a pregătit o serie de spectacole care vor debuta, de la ora 19.00, cu un recital muzical. Seara va continua pe ritmuri de dans și în compania trupei locale “Old School Band”. În ziua de sâmbătă, 6 august, pe scena din Piața Frații Buzești vor urca, de la ora 19.00, copiii talentați de la Palatul Copiilor, ce vor susține un spectacol muzical. De la…

Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” vă invită la film vineri. În Parcul ”Pușkin” va rula filmul ”Encanto”, ora 21.30 și sâmbătă Parcul ”Nicolae Romanescu” ora 22.00 , ”Bohemian Rapsody” în cadrul proiectului ”Urban Movie” . Animația studiourilor Disney, „Encanto” spune povestea unei familii extraordinare, familia Madrigal, care trăiește ascunsă în munții din Columbia, într-o casă fermecată, într-un oraș vibrant, într-un loc minunat, fermecat, numit Encanto. Magia lui Encanto a binecuvântat fiecare copil din familie cu un har unic, de la super-putere la puterea de a vindeca – fiecare copil cu excepția unuia,…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin serviciul Depozit General și Săli de Lectură, organizează expoziția „Marin Preda – 100 de ani de la naștere (1922-1980)”. În perioada 5 – 31 august 2022, în salonul Expozițional de la parterul instituției, vor fi expuse volume ale scriitorului Marin Preda, din fondul de carte al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Dintre titlurile expuse, amintim: Preda, Marin – Cel mai iubit dintre pământeni (Vol. 1,2 ) .- Chișinău : Editura Literatura artistică, 1990 Preda, Marin – Moromeţii (Vol. 1,2) .- București :…

Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Dolj are bucuria de a găzdui pentru a doua oară expoziția itinerantă „Costumul popular din Valea Dunării“. Așadar, până la finalul lunii august iubitorii portului tradițional pot admira obiecte din colecția lui Alexandru Lilea, interpret de folclor, laureat în anul 2017 al Festivalului „Maria Tănase“, ediția a XXIV-a. Expoziția a fost deschisă în Ziua de Sânziene, la Galeriile „Cromatic“ ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, adusă fiind de la Școala „Gheorghe Jienescu” din comuna Rast, județul Dolj, unde a…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner Craiova, propune în luna august expoziția de cărți intitulată „American Writers Born in August”. Expoziția promovează o parte dintre titlurile disponibile spre consultare gratuită în sala destinată Mediatecii și American Corner, titluri care sunt semnate de autori americani născuți în luna august: H.P. Lovecraft (20 august 1890), Dorothy Parker (22 august 1893), Charles Bukowski (16 august 1920), James Baldwin (2 august 1924) și John Green (24 august 1977). Dintre titlurile propuse menționăm: -H.P. Lovecraft – „Tales” -Dorothy Parker…

Și în acest sfârșit de săptămână Craiova va fi animată de o multitudine de evenimente, atât pe scena din Centrul Vechi, cât și în alte locații din municipiu. Evenimentele din centrul Craiovei vor debuta vineri, 29 iulie, de la ora 19:00 cu spectacolul “Experimentele profesorului distrat” susținut de Teatrul pentru Copii şi Tineret Colibri. Copiii talentați ai Palatului Copiilor vor susține două spectacole, de muzică populară și ușoară. Sâmbătă, 30 iulie, tot de la ora 19:00, în Piața Frații Buzești va avea loc un Flash Mob – “ECO YOUTH FLASH MOB”, organizat de ANDCTR…

Muzicienii argentinieni, Analia Selis şi Mariano Castro, vor concerta la Craiova alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” dirijată de Matei Pop. „Tango simfonic” este un spectacol dedicat tangoului tradiţional, noului tango, dar şi tangoului românesc: „Oblivion / Zaraza”, „Milonga Sentimental”, „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?” sunt câteva dintre piesele ce se vor cânta vineri, de la ora 21, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” şi sâmbătă, de la ora 20, în Centrul Vechi Craiova – Piaţa „Fraţii Buzeşti”. Ambele evenimente fac parte din stagiunea estivală „Craiova Summer…

Tabăra de Film SPECTRUM s-a încheiat după o săptămână plină de creativitate cu o proiecție specială cu scurtmetrajele realizate de participanți, care a avut loc pe 17 iulie în Piața Frații Buzești. Publicul a râs, a căzut pe gânduri și s-a bucurat, aplaudând tinerii cineaști minute în șir. Între 10 și 18 iulie, Craiova a fost platou de filmare pentru Tabăra de Film SPECTRUM – cel mai nou proiect al Casei de Cultură „Traian Demetrescu ”. Timp de o săptămână, cei 30 de participanți, au fost împărțiți în 5 echipe…

Continuă evenimentele din centrul Craiovei atât cu tineri artiști craioveni, dar și cu trupe cunoscute pe plan național. De vineri până duminică, pe toată perioada verii, sub denumirea Craiova SummerFest, se vor desfășura în Centrul Vechi din Craiova spectacole organizate cu sprijinul instituțiilor de cultură din subordinea Primăriei Craiova. Vineri, 22 iulie, pe scena din Piața Frații Buzești, tinerii artiști de la Palatul Copiilor își vor încânta spectatorii cu un minunat program artistic. Peripețiile Karynei și piesa La Lilieci al lui Marin Sorescu vor completa seara de vineri sub umbrela…

1 141 142 143 144 145 239

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !