Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova onorează din nou invitația Asociației „ProCulture Society“ association din Bulgaria, de data aceasta pentru a participa la Festivalul „6Fest Street Arts Festival“ de la Sofia, în perioada 08 – 10 august 2025. Echipa Teatrului Colibri Craiova va fi prezentă la festivalul de la Sofia cu două păpuși supradimensionate, Fetița clown și Alice, creații semnate de scenografa Oana Micu pentru Festivalul Puppets Occupy Street, festival emblematic al Craiovei. Cele două păpuși vin la întâlnirea cu publicul bulgar, în cadrul Festivalului „6Fest Street Arts Festival“,…
Browsing: Lifestyle
Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova organizează sâmbătă, 9 august 2025, la ora 11.00, vernisajul expoziției de artă fotografică intitulată Craiova turistică, expoziție care va fi disponibilă până pe data de 17 septembrie 2025. Dedicată lăcașurilor de cult din municipiu, expoziția a fost concepută să evoce și trei sărbători religioase care vor avea loc în perioada respectivă: Adormirea Maicii Domnului – 15 august (Sfânta Maria Mare), Nașterea Maicii Domnului – 8 septembrie (Sfânta Marie Mică) și Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie. Manifestarea este organizată sub egida Primăriei Municipiului…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul Mediatecă și American Corner, propune expoziția de cărți și materiale multimedia intitulată „Cărțile Prind Viață: Adaptări Cinematografice”. Expoziția, disponibilă pe tot parcursul lunii august, cuprinde o selecție de cărți și filme bazate pe opere literare celebre, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi legătura dintre literatura scrisă și arta cinematografică. Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de carte și film, oferindu-le posibilitatea de a explora transformarea unor povești îndrăgite în producții cinematografice de succes, precum Să ucizi o pasăre cântătoare, The Revenant: Legenda lui…
Filarmonica Oltenia revine în lumina reflectoarelor în septembrie 2025, cu două concerte de excepție în cadrul Festivalului Internațional George Enescu – cel mai prestigios eveniment muzical din România, recunoscut pe plan internațional pentru rigoarea artistică și calitatea programelor prezentate. Participarea instituției craiovene în cadrul acestei ediții consolidează statutul Filarmonicii Oltenia în circuitul valorilor culturale internaționale și aduce Craiova în atenția unei rețele globale de profesioniști și iubitori ai muzicii clasice. Primul concert, programat pe 12 septembrie, ora 19:00, în sala Filarmonicii Oltenia, aduce în fața publicului Orchestra Simfonică de Stat…
Craiova devine, la început de toamnă, punctul de întâlnire al jazzului european și românesc contemporan. Ajuns la ediția a IX-a, Craiova Jazz Festival se desfășoară între 4 și 7 septembrie 2025, aducând pe scenă două big band-uri, trupe internaționale de top și proiecte fresh din noul val al jazzului românesc. Festivalul propune patru seri cu identitate muzicală diferită, în trei locații emblematice: Parcul Nicolae Romanescu, Filarmonica Oltenia și Muzeul de Artă, cu muzicieni din șase țări: Suedia, Cuba, Germania, Franța, Spania și România. Programul Festivalului Joi, 4 septembrie, ora 19:00 Debarcader – Parcul Nicolae…
Pe 30 iulie, la Ramada Plaza Craiova, a avut loc cea de‑a doua ediție a evenimentului Craiova Connect, o seară excepțională ce a reunit antreprenori, lideri de opinie, studenți, investitori și profesioniști interesați de dezvoltare personală și impact regional. Organizat de CMB Media Events, cu sprijinul sponsorului Shield Up – folie de protecție pentru orice device, evenimentul a celebrat conexiunea dintre patrimoniul cultural al Băniei și viziunea inovatoare a comunității locale. Publicul a beneficiat de experiențe deosebite: – Degustare exclusivă de vinuri premium oferită de Centrul Viticol Banu Mărăcine – Recital al…
30 iulie 2025, ora 18:45 | Ramada Plaza Craiova Craiova Connect – ediția a doua revine anul acesta cu un format îmbogățit, menit să celebreze patrimoniul cultural al Băniei și să inspire comunitățile locale să își construiască viitorul prin inovație, colaborare și respect pentru tradiție. Evenimentul este organizat de CMB Media Events și beneficiază de sprijinul sponsorului Shield Up – folie de protecție pentru orice device. Printre parteneri se numără: – Centrul Viticol Banu Mărăcine – Mediavideopro KMS by Cătălin Vinturici – Abys Photography by Andi Voicu – Magic Mirror…
Turcia a reușit o nouă repatriere de succes. După 65 de ani, statuia din bronz a împăratului roman Marcus Aurelius, jefuită din orașul antic Boubon din provincia Burdur, a fost adusă înapoi în patrie cu sprijinul autorităților americane, după ce fusese expusă timp de mai mulți ani la Muzeul de Artă din Cleveland, Ohio. Acest rezultat a fost posibil datorită colaborării dintre Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, Biroul Procurorului Districtual din Manhattan și Serviciul pentru Investigații privind Securitatea Internă al SUA (HSI). Statuia lui Marcus Aurelius, datând din secolele…
Cel mai mare sinolog român, Constantin Lupeanu, fost ambasador al țării noastre în Republica Populară Chineză, va fi prezent, vineri, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, pentru a participa la un eveniment în cadrul căruia fostul diplomat va face o donație de carte. „În dialog cu Constantin Lupeanu – scriitor, traducător și fost ambasador al României în China” reprezintă o reîntâlnire cu personalități culturale din Craiova, precum și prezentarea volumelor „Corabia piraților” și „Iubire fără frontieră”, semnate de autor. Cărțile vor fi prezentate de prof. Mihaela Rădulescu. Evenimentul va fi…
Weekendul aniversar Cineplexx Craiova (18-20 iulie) a fost un adevărat succes! Un an de filme, emoții și experiențe trăite intens pe marele ecran, din ceea ce înseamnă Experiența Cineplexx! Evenimentul a fost împărțit în două momente speciale, fiecare cu atmosfera sa unică, unite de pasiunea pentru comunitate și cinema. În prima parte a zilei, evenimentul formal a adus în fața invitaților principalele campanii și oferte Cineplexx, prezentate spectaculos chiar pe cel mai mare ecran de cinema din Craiova. Am fost surprinși pe loc de un cadou din partea artiștilor de la AutenticGift…