Sărbătoarea Teatrului românesc își reia periplul cultural în țară. Și dacă până acum au poposit în Sibiu, Iași, Târgu-Mureș, Oradea, Timișoara, Alba Iulia, Cluj, Craiova, iată că în 2022 Gala Premiilor UNITER ajunge la Bistrița. Așadar, ediția aniversară a GALEI PREMIILOR UNITER va avea loc luni, 4 iulie, ora 21.00, la Palatul Culturii din Bistrița (Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”), pol al vieții culturale locale. Până atunci, juriul format din Mihai Constantin (actor), Doru Mareș (critic de teatru), Viorica Petrovici (scenograf), Tania Popa (actriță) și Theodor Cristian Popescu (regizor) vizionează spectacolele nominalizate pentru a putea decide câștigătorii aflați în competiție pentru…
Browsing: Lifestyle
Concertul simfonic de vineri (ora 19) al Filarmonicii „Oltenia” va aduce în faţa publicului pe muzicianul german Karl Bernewitz – laureat al Concursului Internațional de Dirijat „Bucharest Music Institute” (iulie 2021), alături de flautistul Cătălin Opriţoiu – apreciat drept reprezentant valoros al şcolii moderne de interpretare. Prima lucrare din program va fi uvertura operei „Coțofana hoață”, una dintre cele mai glorioase pagini simfonice de Gioacchino Rossini, urmată de „Concertul în Mi minor pentru flaut și orchestră de coarde” de Saverio Mercadante. Compoziţia oferă flautului solist o pondere considerabilă în partitură, prin…
Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Craiova vă invită duminică 12 iunie 2022, ora 20:00, în Piața „Frații Buzești” la spectacolul de statui vivante – Triptic Shakespeare, regizat de Mihai Mălaimare. Spectacolul face parte din proiectul Outdoors – Statui Vivante prin care ne dorim să creăm puncte a atracție în centrul vechi al Craiovei și nu numai, prin momente de performance – spectacole de statui vivante, care vor fi programate în perioada 12 iulie – 17 august 2022. Prin acest proiect ne propunem apropierea publicului de actul cultural prin înlăturarea barierelor…
Filarmonica „Oltenia” invită publicul meloman la Concertul cameral BEETHOVEN, sub conducerea muzicală a violonistului CRISTIAN PINTILIE, solist intrumentist al simfonicului craiovean. Seara se va deschide cu un „Concertino pentru trombon și corzi” de Lars-Erik Larsson, iar în partea a doua se va cânta „Septetul în Mi bemol major” de Ludwig van Beethoven, „dedicat Majestății Sale Imperiale Maria Theresia”, aşa cum a rămas notat pe manuscrisul partiturii. Concertul va avea loc miercuri, 15 iunie, începând cu ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia” Craiova. Cristian Pintilie – conducerea muzicală – s-a născut la…
Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova va desfășura în perioada 10-18 iulie 2022 Tabăra de Film SPECTRUM, în care iubitorii de film au ocazia să experimenteze atmosfera din timpul producției unui film fiind implicați în toate etapele producției cinematografice: elaborarea scenariului, filmare, montaj, sonorizare, realizare copie standard. La proiect vor participa tineri din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 18-35, care îndrumați de specialiști în domeniul cinematografiei, vor învăța să lucreze cu pasiune și concentrare, să colaboreze, să își asume responsabilitatea, să câștige încredere prin performantă, să își dezvolte…
Primăria Municipiului Craiova, RAADPFL și Liceul de Arte „Marin Sorescu” vă invită vineri, 10 iunie, în intervalul orar 18.30-19.30 la evenimentul ”Muzică la Zoofetărie” care va avea loc în Parcul Nicolae Romanescu, în vecinătatea Grădinii Zoologice. Protagoniștii acțiunii sunt elevii talentați ai Liceului de Arte „Marin Sorescu” care vor încânta spectatorii prezenți cu muzica interpretată la instrumentul studiat. Vizitatorii se vor putea bucura de frumusețea Parcului Nicolae Romanescu, unul dintre cele mai reprezentative monumente de artă peisagistică din România, dar și de ambianța muzicii de vioară, chitară, flaut, pian, violoncel…
Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită vineri, 10 iunie 2022, ora 11:30, la vernisajul expoziției „Costumul popular din Valea Dunării“, la Școala Gimnazială „Gh. Jienescu“ din comuna Rast, județul Dolj. În expoziție regăsim obiecte din colecția lui Alexandru Lilea, interpret de muzică populară, laureat în anul 2017 al Festivalului „Maria Tănase“, ediția a XXIV-a. Expoziția este deschisă în cadrul evenimentului Zilele Comunei Rast – ediția a III-a, organizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Rast. Alexandru Lilea pune în cântec frumusețea locului…
Stilul enigmatic şi ambiguitatea caracterizează perfect muzica „Dansurilor simfonice”, de Serghei Rahmaninov, creaţie ce se va cânta vineri, 10 iunie, ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia”. Conducerea muzicală a Orchestrei simfonice va aparţine lui Vladimir Lungu, desemnat „Dirijorul anului” (2013) în Turcia, distincție acordată de Lions Club. În program vor mai fi trei lucrări: „I sospiri” pentru orchestră de coarde, harpă și orgă de Sir Edward Elgar, Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber şi „Moartea Mélisandei” din suita „Pelléas și Mélisande” de Jean Sibelius. Vladimir Lungu – dirijor, născut la Chişinău, a fost…
La Festivalului Internațional Shakespeare de la Craiova, într-un cadru festiv s-a decernat Premiul Criticii (in memoriam) Ion Caramitru – actor shakespearian emblematic pentru creațiile antologice: Hamlet, Romeo, Ferdinand, Feste, Pericle, Eduard al III-lea, Macbeth, Prospero, Shylock, acordat de Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – Teatrologie, în parteneriat cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru (AICT/IATC). Au prezentat Laudatio Ludmila Patlanjoglu – preşedinte onorific (AICT – Teatrologie), George Banu – preşedinte de onoare şi Jeffrey Eric Jenkins – preşedinte (AICT/IATC). Distincția a constat într-o diplomă şi un dar prețios de…
06 iunie 2022, ora 11:00 Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj aduc un moment „Dolju-n bucate“ în mijlocul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării a 68 de ani de Radio România Oltenia – Craiova. Luni, 06 iunie 2022, între orele 11:00 – 13:00, în curtea Studioului Radio România Oltenia – Craiova, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, împreună cu voluntari din localitățile doljene Afumați, Băilești, Bârca, Leu, Moțăței, precum și din județele Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, ilustrează cu bucate Oltenia tradițională.…