Browsing: Lifestyle

Cei mai îndrăgiți artiști din România își dau întâlnire la The Artist Awards 2022, ediția a IV-a. Organizat de Filarmonica ”Oltenia” Craiova, evenimentul va avea loc vineri, 11 noiembrie, în zona English Park, pe strada Alexandru Ioan Cuza. INNA, Andra, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes, Nicole Cherry, Alina Eremia, Randi, Vescan, Holy Molly, Olivia Addams și Q sunt doar câteva dintre numele ce vor susține recitaluri în cadrul show-ului. De-a lungul serii, se vor decerna 15 premii, trei dintre acestea fiind dedicate celor mai apreciați creatori din ultimul an.…

Muzeul BNR, sub Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei române, Margareta, și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, Muzeul Național Peleș, Arhivele Naționale ale României și Casa memorială Costin Petrescu, organizează, în perioada noiembrie 2022 – martie 2023, expoziția temporară 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia. În cadrul expoziției sunt prezentate uniforme, decorații, documente, fotografii etc. care au aparținut suveranilor prin intermediul cărora s-a încercat recrearea atmosferei de acum un secol, de la Alba Iulia. În egală măsură,…

Primele abonamente vor fi puse în vânzare joi, 10 noiembrie MASSIF, cel mai nou și așteptat concept de divertisment de la munte, din România, va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul vine cu o poveste nouă și este organizat de creatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România și nu numai, UNTOLD și Neversea. MASSIF promite să aducă, pe lângă vibe-ul de festival, și activități pentru cei care iubesc muzica, distracția și sporturile de iarnă, dar și pentru cei care caută mereu provocări noi…

În perioada 1 septembrie – 3 noiembrie 2022, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” a organizat Concursul Național de Poezie „TRADEM”, ediția a XLIV-a, dedicat personalității scriitorului Traian Demetrescu, om de cultură preocupat de promovarea, înnoirea și racordarea culturii române a epocii la modele europene novatoare. Premianții Concursului Național de Poezie TRADEM, ediția a XLIV-a sunt: Premiul I – Alexandru Ciprian Bodog (27 ani, Pâncota, județul Arad) Premiul al II-lea – Roxana Ilie (32 ani, Craiova) Premiul al III-lea – Marina-Andreea Dincea (25 ani, Drobeta-Turnu Severin) Premiul special pentru un autor…

Acum un secol, Govora era promovată ca locul cu cel mai bun aer din Europa. Odată cu descoperirea aici a apelor benefice sănătății, stațiunea s-a dezvoltat în timp record – în doar 30 de ani – cu aportul a numeroși arhitecți celebri în epocă. Gândită după modelul stațiunilor balneare din Occident și cu un concept urbanistic special – cel al orașului grădină – Băile Govora a devenit în primele decenii ale secolului XX o destinație recunoscută. Însă așa cum Băile Govora a fost construită dintr-un avânt acum peste 100 de…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, alături de Uniunea Scriitorilor din România (Filiala Craiova), Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (Filiala „Tudor Arghezi”, Craiova), Asociația Culturală „Carmina Balcanica”, Editura „Aius” și revista „Mozaicul”, organizează în perioada 3 – 4 noiembrie 2022 evenimentul cultural intitulat „Exilul se întoarce acasă. Colocvii de literatură și jurnalism. Ediția I – Monica Lovinescu”. Programul evenimentului: Joi, 3 noiembrie, orele 16.30 – Casa Dianu Craiova Deschidere: -Cuvânt de salut din partea conducerii Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” (Lucian Dindirică, manager Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”) -Cuvânt…

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează, marți, 15 noiembrie 2022, începând cu ora 18:30, Festivalul Naţional „Ioana Radu“ – ediţia a IX-a. Evenimentul este găzduit de Teatrul Național „Marin Sorescu“ din Craiova. Ne vor bucura sufletele cu romanțe, muzică de petrecere, cântece din perioada interbelică și tangouri, în acompaniamentul Orchestrei Marian Alexandru: Ion Amititeloaie, Rodica Anghelescu, Zorina Bălan, Ioana Cristea, Constantin Florescu, Cristina Gheorghiu și Gabriel Alexandru Ionescu, Ion Ghițulescu, Casandra Maria Hauși și Sorin Romanescu, Miruna Ionescu și Taraful Valentin…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 4 noiembrie 2022, începând cu ora 16.30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu, o triplă lansare de carte, eveniment moderat de Petrișor Militaru. În cadrul evenimentului, vor fi lansate: volumul de versuri „Estera”, scris în limba română volumul „La Fleur de Figuier”, scris în limba franceză o antologie bilingvă semnată de poeta franceza de origine libaneză Vénus Khoury-Ghata, tradusă din limba franceză de Denisa Crăciun La acest eveniment cultural, vor participa invitații: Teodor Sinezis, Maria Dinu, Mihai Ene și Ana Paraschivescu. Denisa…

Cea mai frumoasă poveste de dragoste, transpusă de compozitorul Serghei Prokoviev în muzica baletului „ROMEO şi JULIETA”, va deschide luna noiembrie, la Filarmonica „Oltenia” Craiova. Concertul va avea loc vineri, 4 noiembrie, de la ora 19:00, sub bagheta dirijorului GHEORGHE COSTIN, solicitat permanent de toate orchestrele din ţară şi marcând numeroase prezenţe internaţionale. În program, vor fi încă două lucrări: Poemul simfonic „O noapte pe muntele pleșuv” de Modest Musorgski şi Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră de Paul Constantinescu, cu violonista Luminița Burcă, violoncelista Andreea Țimiraș şi pianistul Mihai…

Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din aur și o monedă din argint cu tema 100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Caracteristicile monedelor sunt următoarele: Metal Aur Argint Valoare nominală 500 lei 10 lei Titlu 999‰ 999‰ Formă rotundă rotundă Diametru 35 mm 37 mm Greutate 31,103 g 31,103 g Grosime la chenar – – Cant neted zimțat Calitate proof proof Aversul monedei din aur redă reprezentarea după o imagine de epocă a…

1 131 132 133 134 135 239

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !