Filarmonica Oltenia Craiova revine în lumina reflectoarelor în septembrie 2025, cu două concerte memorabile în cadrul Festivalului Internațional George Enescu – cel mai important festival de muzică clasică din România, recunoscut în întreaga lume. Acest eveniment reafirmă poziția Craiovei pe harta culturală națională și mondială, iar Filarmonica Oltenia își consolidează prestigiul prin colaborări artistice ce depășesc granițele României. Primul concert va avea loc pe 12 septembrie, de la ora 19.00, în sala Filarmonicii Oltenia și aduce pe scenă Orchestra Simfonică de Stat din Istanbul, sub bagheta dirijorului Hasan Niyazi Tura.…
Browsing: Lifestyle
Muzeul Cărții și Exilului Românesc sărbătorește luni, 8 septembrie 2025, Ziua Mondială a Literaturii, prin organizarea unei expoziții de carte. În sala Horia Vintilă vor fi expuse volume valoroase ce poartă semnăturile unor autori reprezentativi pentru exilul românesc, dintre care amintim: – Aspects du mythe, MIRCEA ELIADE, Editions Gallimard, Paris, 1968 – Aspecte ale mitului, MIRCEA ELIADE, Editura Univers, București, 1978 – Rădăcinile libertății, BASARAB NICOLESCU / MICHAEL CAMUS, Editura Curtea Veche, 2004 – Les racines de la liberté, BASARAB NICOLESCU / MICHAEL CAMUS, Éditions Accarias l’Originel, Paris, 2001 -…
În perioada 5 septembrie – 3 octombrie, Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova va fi gazda expoziției de artă ROYAL ce include 150 de lucrări inspirate din viața și activitatea Reginei Maria, realizate de 10 artiști români. Vernisajul va avea loc vineri, 5 septembrie, la ora 18.00. Vor fi prezenți o parte dintre artiștii expozanți, alături de reprezentanți ai instituțiilor locale, iar în deschiderea evenimentului va lua cuvântul scriitoarea Alina Pavelescu, arhivist și istoric, director adjunct al Arhivelor Naționale. „Dat fiind faptul că în 2025 celebrăm 150 de ani de…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția American Corner Craiova, anunță organizarea de cursuri gratuite de limba engleză, nivel intermediar, B1/B2 – cursurile se adresează persoanelor adulte și se vor desfășura în perioada 17 septembrie – 7 noiembrie 2025. Întâlnirile vor avea loc săptămânal, miercurea, începând cu ora 18:00, pe platforma online Zoom. Trainerul cursului va fi lector univ. dr. Ana Maria Demetrian. Doamna dr. Ana Maria Demetrian este lector universitar la Facultatea de Litere, din cadrul Universității din Craiova și trainer în cadrul centrului de limbă engleză Professor…
Craiova devine, la început de toamnă, punctul de întâlnire al jazzului european și românesc contemporan. Ajuns la ediția a IX-a, Craiova Jazz Festival se desfășoară între 4 și 7 septembrie 2025, aducând pe scenă două big band-uri, trupe internaționale de top și proiecte fresh din noul val al jazzului românesc. Festivalul propune patru seri cu identitate muzicală diferită, în trei locații emblematice: Parcul Nicolae Romanescu, Filarmonica Oltenia și Muzeul de Artă, cu muzicieni din șase țări: Suedia, Cuba, Germania, Franța, Spania și România. Programul Festivalului Joi, 4 septembrie, ora 19:00 Debarcader – Parcul Nicolae…
Zilele Municipiului Băilești ne promit, în perioada 29 – 31 august, evenimente de neuitat și neratat. Timp de trei zile, centrul orașului va fi animat de spectacole artistice, concerte în aer liber, activități pentru copii, târguri tradiționale și momente speciale dedicate comunității locale. Evenimentul își propune să aducă împreună locuitorii și vizitatorii pentru a celebra cultura, tradițiile și spiritul autentic al Băileștiului. Program Vineri, 29 august – Deschiderea oficială cu parada portului popular și recitaluri susținute de ansambluri folclorice din regiune – Ansamblul Folcloric ,,Segărceanca” – Segarcea, Ansamblul Folcloric „Dianca” –…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 28 august, o dublă lansare de carte. În cadrul evenimentului vor fi prezentate volumele: „Hatice și elefantul”, autor: Iolanda Mirea. „Macii iubirii: Coquelicots d’amour”, autori: Ileana Nana Necșuțu (Filip), Elena Camelia Filip, Claudiu Daniel Cotigă și Mihai Sebastian Filip; Autoare a unui volum de versuri și a patru romane, jurnalist la Tribuna Olteniei și coordonatoare a revistei Avânt, Iolanda Mirea aduce în atenția publicului cu un nou roman de ficțiune istorică. Alături de ea, își aduc contribuția literară autorii: Ileana Nana Necșuțu, cu…
Festivalul Puppets Occupy Street, ediția a XII-a – Fairy Tale Edition 2025, organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova, finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal, se desfășoară în perioada 25 august – 01 septembrie 2025. Ediția Fairy Tale reunește, timp de 8 zile, 24 de titluri de ateliere, susținute de artiști din România, Turcia, Grecia, Republica Moldova, în perioada 26 – 31 august 2025. Înscrierile se fac exclusiv pe adresa de e-mail a festivalului, atelierepos@gmail.com, în perioada 18 – 22 august (până la ora 12:00), în limita locurilor disponibile.…
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează joi, 14 august 2025, la ora 10.00, vernisajul expoziției de pictură a artiștilor plastici Daniel Guță și Dragoș Bradiceanu, curator Emilian Popescu. Expoziția, care va putea fi vizitată până pe data de 3 septembrie, cuprinde 24 de lucrări ale artistului Daniel Guță și 11 lucrări semnate de artistul Dragoș Bradiceanu. Printre exponate se află și lucrări de mari dimensiuni. La vernisajul expoziției participă Emilian Popescu, prof. dr. Arte Vizuale, prof. Ovidiu Bărbulescu, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Dolj, și Nicolae Marinescu, director Editura…
Promenada Craiova aduce pe terasa centrului comercial a doua ediție a evenimentului AstroShow, sub genericul Astre & Dez-Astre: Real vs Fals în astronomie și spațiu cosmic. Evenimentul se va desfășura în seara de 8 august, între 19:30 și 23:00, oferind o experiență educativă și spectaculoasă pentru întreaga familie. În cadrul celei de-a doua ediții AstroShow Craiova, participanții se vor putea bucura de numeroase activități destinate atât pasionaților de domeniul astronomiei, cât și celor care abia încep să descopere universul fascinant al astrelor. Astfel, craiovenii vor putea asista la un spectacol…