Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj se alătură și în acest an Primăriei Calafat și Casei de Cultură a Municipiului Calafat pentru a realiza o nouă secvență „Dolju-n bucate“, în cadrul Festivalului „Toamnă Calafeteană“, joi, 14 septembrie 2023, ora 15:30. Ca în fiecare an mobilizarea este una exemplară. Gazdele din Calafat și oaspeții din Bulgaria se reunesc și ne propun o degustare de preparate tradiționale, de conserve diverse, din fructe sau legume. De mesele îmbelșugate se ocupă alături de organizatori Școala Gimnazială „Constantin Gerotă“, Liceul Tehnologic „Ștefan…
Browsing: Lifestyle
Casa de Cultură “Traian Demetrescu” propune în perioada 18-24 septembrie 2023 proiectul cultural Creating Dance, un atelier de dans contemporan, care să ofere participanților oportunitatea de a-și explora și dezvolta expresivitatea corporală, cu ajutorul a doi coregrafi invitați. Atelierul se vor desfășura pe parcursul a șase zile, din 18 până pe 23 septembrie, urmând ca în data de 24 septembrie, participanții să realizeze un spectacol de dans, sub îndrumarea coregrafică a trainerilor. La Atelier vor participa până la 20 de persoane, doritorii putându-se înscrie prin accesarea linkului de mai jos și completare formularului de…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 15 septembrie 2023, o serie de evenimente culturale, ce marchează Zilele Europene ale Patrimoniului 2023, a XXX-a ediție în România, o iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se alătură astfel celorlalte instituții de cultură de pe întreg teritoriul țării, în demersul comun de a promova patrimoniul prin organizarea de evenimente culturale, vernisaje sau conferințe, sau prin prezentarea unor monumente istorice mai puțin cunoscute. Astfel, bibliotecarii secției Depozit General și Săli de Lectură au…
În perioada 10-25 septembrie 2023 are loc, la Riyadh, Regatul Arabiei Saudite, cea de-a 45-a sesiune extinsă a Comitetului Patrimoniului Mondial. România este prezentă, în calitate de observator, la această importantă reuniune anuală, prima organizată cu prezență fizică, în ultimii trei ani. Delegația țării noastre este condusă de doamna Diana Baciuna, Secretar de Stat în Ministerul Culturii, și îi include pe Excelența Sa, doamna ambasador Simona-Mirela Miculescu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO, doamna Irina Iamandescu, director adjunct al Institutului Național al Patrimoniului și punct focal național pentru Convenția…
Concert simfonic dedicat deschiderii noului an școlar, în parteneriat cu Liceul de Arte „Marin Sorescu” Într-o seară plină de muzică și emoție, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „OLTENIA” vă invită la un concert simfonic de excepție, în parteneriat cu Liceul de Arte „Marin Sorescu”. Evenimentul va avea loc VINERI, 15 SEPTEMBRIE 2023, la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii „Oltenia”. Sub bagheta apreciatului dirijor GHEORGHE COSTIN, acest concert va aduce în prim plan tineri soliști talentați: RUBEN NATAN GHIDICEANU, ȘTEFAN PRETULEAC, CARLA BUFU și ROBERT BAȘCOVEANU, la pian, alături de…
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj are bucuria a fi alături de ansamblurile folclorice care și-au anunțat participarea la Parada portului popular, organizată de Sfânta Maria Mică, la Ziua comunei Galicea Mare, eveniment sărbătorit cu cântec, joc și voie bună pe 8 și 9 septembrie. Vineri, 08 septembrie 2023, la invitația Primăriei și Consiliului Local Galicea Mare, își vor prezenta costumele populare mai vechi sau mai noi ansamblurile folclorice: „Ropota“ din Ciupercenii Noi, „Mugurașii Rastului“ din comuna Rast, „Hora Desnățului“ din comuna Bârca, „Bobocica“ din municipiul Băilești…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 9 septembrie 2023, lansare volumelor „Destăinuiri la timpul prezent”, autor Ovidiu Cristian Dinică, și „Noego – aforisme – ”, autor Victor Martin. Evenimentul va avea loc in sala „Dinu C. Giurescu”, începându cu ora 12.30, în prezența invitaților Varujan Vosganian, Mihai Firică, și Nelu Barbu. Moderatorul evenimentului este Daniel Dumitru, director al Editurii Cristian PlusArt. „Psihologul îți cere să povestești despre tine și atunci când o faci cu voce tare și nu doar cu vocea lăuntrică, înțelegi altfel sensul faptelor tale și…
filmul va avea două proiecții speciale la Craiova, în prezența echipei După premiile obținute la Festivalul de Film de la Sarajevo și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), despre Revoluția Română, va intra pe marile ecrane din țară. În rolul principal, cel al milițianului Viorel, joacă actorul craiovean Alex Calangiu, aflat la prima sa apariție importantă pe marele ecran. Acesta va fi prezent la două proiecții speciale ale filmului în Craiova, pe 14 septembrie la Inspire Cinema VIP Electroputere și pe 5 octombrie la Teatrul…
Conferinţa Internațională „Muzeul și Cercetarea Ştiinţifică”, a XXX –a ediţie Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează în perioada 7-9 septembrie a.c., Conferinţa Internațională Muzeul și Cercetarea Ştiinţifică, context în care se vor derula acțiuni culturale dedicate împlinirii a 100 de ani de activitate a prestigioasei secții prin lansarea volumului aniversar ”1923 – 2023, 100 de ani de istorie a Științelor Naturii la Muzeul Olteniei”. Deschiderea Conferinței va avea loc joi – 7 septembrie, ora 10:00, în sala de ședințe nr. 1 a Consiliului Județean…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 7 septembrie 2023, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, la ora 16.00, o nouă întâlnire a Cenaclul „Literatura la noi acasă”. În cadrul întâlnirii va fi lansat volumul „Poezii, epigrame, urări”, autor Sabina Drulă (Gruia). La lansarea volumului vor lua cuvântul invitații Cristina Bălășoiu și Rodica Nicoleta Ion, care vor lectura apoi pentru participanți propriile creații.