Categorie Evenimente

„Camil Petrescu (1894 – 1957)”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin serviciul „Depozit General și Săli de Lectură”, organizează în perioada 11 aprilie- 30 aprilie, expoziția de carte „Camil Petrescu (1894 – 1957)”, marcând astfel împlinirea a 128 de ani de la nașterea scriitorului…

240.000 țigarete confiscate

În această dimineață, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, în cooperare cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat, un tânăr de 26 de ani, din judeţul Suceava, în timp ce…

România, putere verde”

„România, putere verde” este o temă de maxim interes, mai ales în contextul actual. Oltenia este o zonă în care schimbările climatice și-au spus cuvântul, iar fenomenul deșertificării reprezintă cu adevărat o problemă, mai ales în sudul județului. „Salutăm inițiativa…

„Poezie Vie”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 8 aprilie, în curtea instituției, începând cu ora 15,00, evenimentul „Poezie Vie”. La această manifestare artistică participă elevii cenaclului „Arte” și poeții: Eleanor Mircea, Angi Melania Cristea, Daniel Dumitru, Mișeta Înpușcatu, Doina…

Târg de adopții canine în Parcul Romanescu

SC Salubritate Craiova SRL prin Centrul de adopții canine Craiova, în parteneriat cu Asociația Interact Craiova, organizează sâmbătă, 9 aprilie, între orele 10.00-14.00, în Parcul Nicolae Romanescu (chioșc fanfară), un târg de adopții canine în cadrul campaniei „Adoptă fericire”. Iubitorii…

Alfabetizare Media

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, organizează începând cu data de 7 aprilie 2022, ora 16.00, o primă întâlnire în cadrul proiectului: „Alfabetizare Media”, desfășurat în parteneriat cu dna. Marga Bulugean, redactor-șef „Cuvântul…

Pasiunea, dăruirea i-au adus ,,Distincția de serviciu”

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, plutonierul adjutant Alin Vîlceleanu a primit ,,Distincția de serviciu”, acordată de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, pentru îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate. Alin își desfășoară activitatea în Jandarmerie de peste 18 ani…

A plecat de la școală și a dispărut

În această după-amiază polițiștii din cadrul Secției 14 Poliţie Rurală Bârca au fost sesizați de o femeie, cu privire la faptul că, în dimineața zilei de astazi, fiica sa, Ceucă Ionela Mădălina, 17 ani, a plecat de la domiciliul său…

Bărbat bătut noaptea trecută

Noaptea trecută, poliţiştii Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o tânără, cu privire la faptul că soțul său ar fi fost agresat fizic în parcarea blocului în care locuieşte. La fața locului s-au mai…

IPJ Dolj: 545 sancţiuni în ultimele 72 de ore

În perioada 2 – 4 aprilie a.c., în urma acțiunilor desfăşurate de polițiști pentru reducerea riscului rutier, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 545 de sancțiuni în valoare de 164.750 de lei, dintre acestea 290 au fost pentru nerespectarea regimului…