Browsing: Evenimente

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întrevedere de lucru cu Diane Schmitt, Coordonator european antitrafic, alături de consilierul de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, Mădălina Turza, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, și directorul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Comisar-șef de poliție, Maximilian Nicolae. Discuțiile au vizat demersurile integrate pe care România le face pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane la nivel sistemic, dar și în contextul crizei umanitare a refugiaților din Ucraina. Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat importanța pe care Guvernul o acordă…

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ din Craiova vernisează Expoziția „Icoană de vatră“, în Galeriile „Cromatic“, vineri, 01 aprilie 2022, ora 13:00. Obiectele expuse sunt realizate sub coordonarea profesorului Ionuț Smarandache, în cadrul proiectului ROSE, cu numărul 376/SGL/R II, de elevi ai Liceului Tehnologic Special „Beethoven“: Robert Ionel Preda (postliceală, anul I); Mihai Vasilache (cls. a XI-a); Mihai Dima (cls. a XI-a); Marian Getu Iancu (cls. a XI-a); Ionuț Popescu (cls. a XI-a), Marian Dumitru (cls. a XI-a), Florin Gherghescu (cls. a…

La 172 de ani de la prima atestarea a Jandarmeriei Române, ne am întoarcem privirile către cei care s-au jertfit pentru libertatea poporului român, comemorându-i printr-un ceremonial religios, cu o încărcătură emoțională deosebită. „Astăzi, 30 martie a.c., în prezența membrilor comunităților locale și a familiilor celor doi eroi jandarmi, sublocotenent post mortem Nicolae Ungureanu și sublocotenent post mortem Aurel Radu, ambii căzuți la datorie la Aeroportul Otopeni în ziua de 23 decembrie 1989, jandarmii doljeni au depus jerbe de flori la monumentele din localitățile Palilula și Ghidăvești. Două destine cărora…

Polițiștie de la Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei și au confiscat echivalentul valoric al cantității de 541,49 mc material lemnos, respectiv suma de 49.817.08 lei. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în domeniul achiziției, transportului și comercializării materialelor lemnoase. Astfel, în urma controlului efectuat la două societăți comerciale din județul Dolj, polițiștii au constatat faptul că, în ultimele 6 luni, a fost transportat material lemnos cu…

Luni, în 43 de unități de învățământ din județul Dolj (nivel liceal) s-a desfășurat proba scrisă la limba și literatura română din cadrul simulării examenului de Bacalaureat Național pentru elevii din clasele terminale. În urma finalizării probei s-au centralizat următoarele date: 3917 elevi așteptați să susțină proba (învățământ zi) 85,50% – procentul de prezență al elevilor (3349 prezenți; 568 absenți) Cel mai ridicat procent de prezență a fost înregistrat la: Seminarul Teologic Ortodox ”Sfântul Grigorie Teologul” Craiova (100%), Colegiul Național Militar ”Tudor Vladimirescu” Craiova (100%), Liceul Teoretic ”Independența” Calafat (99,14%),…

Ieri seară, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control, pe strada Eustațiu Stoenescu din Craiova, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie, de 32 de ani, din localitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, femeia a fost testată cu aparatul Drugtest, care a indicat o valoare pozitivă, fiind condusă la spital pentru prelevarea de probe biologice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentu conducerea unui vehicul…

Echipaje operative de pompieri din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți au intervenit, în cursul zilei de vineri, 25 martie a.c., pentru stingerea a 22 de incendii izbucnite la vegetație uscată și litieră, pe raza a 12 unități administrativ – teritoriale: Bala, Bâcleș (4), Breznița–Ocol (2), Broșteni, Căzănești (4), Corcova (2), Dumbrava (2), Florești, Orșova, Prunișor (2), Șimian (2) și Șișești. Pentru stingerea incendiilor, care s-au manifestat în mai multe focare, au fost mobilizați peste 60 de pompieri cu 12 autospeciale de lucru cu apă…

Reprezentanții Științei își așteaptă fanii, duminică, începând cu ora 10:00, la stadionul „Aripile” (baza sportivă de la Aeroport) pentru a sărbători duminica fotbalului în familia alb-albastră. Aceștia promit distracție pentru toate vârstele. Dacă cei mici sunt așteptați la preselecție, părinții se vor putea „duela” în teren pe parcursul unei partide inedite. Și iubitorii de animale sunt așteptați la distracție dar și la adopție. Clubul Universitatea Craiova continuă parteneriatul cu Adăpostul canin Breasta. Programul zilei: Clubul nostru vine în sprijinul tuturor celor care vor să facă pasul spre echipa fanion a…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 28-31 martie 20222, cea de-a 45-a ediție a Zilelor Elena Farago. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 144 de ani de la nașterea poetei Elena Farago, scriitoare, traducătoare, director al „Fundației Aman”, cetățean al orașului Craiova. Poeziile Elenei Farago, cunoscută ca „poeta copiilor”, vor fi puse în valoare, în aceste zile, prin mai multe activități în care sunt implicați elevii și preșcolarii de la instituțiile de învățământ partenere în proiectele Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. La Casa Memorială „Elena Farago” vom…

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a 15 incendii și acordarea îngrijirilor medicale celor 10 persoane, care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112. De asemenea, pentru a preîntâmpina apariția unor situații de urgență la nivelul unităților spitalicești din județul Mehedinți, cadrele ISU au desfășurat activități de verificare a concentrației de oxigen din secțiile COVID. Dintre cele 15 incendii stinse de către pompierii mehedințeni, 14 au izbucnit la vegetaţie uscată, pe raza…

1 85 86 87 88 89 364

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !