Browsing: Evenimente

Marți, 03 mai a.c., jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au desfășurat, în comun cu comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Dolj, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite la regimul deșeurilor, pe raza localității Coșoveni, Dolj. Pe timpul acțiunii, au fost întocmite actele de constatare pentru infracțiunea de incendiere a oricărui tip de deșeuri și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 lei, pentru lipsa autorizației pentru operațiuni cu deșeuri și gestionarea deșeurilor fără a lua măsuri pentru evitarea…

Academia Româno-Americană de Arte și Științe (ARA), și-a desemnat de curând structura de conducere, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului de Administrație (Board of Directors – BoD), desfășurate în sistem de videoconferință, având în vedere restricțiile impuse de pandemia Covid – 19. Alegerile din cadrul academiei au vizat mandatele membrilor pentru următorii patru ani ai Consiliului de Administrație, precum și responsabilii comitetelor, conform organigramei prevăzute în statutul ARA. În urma voturilor exprimate, în cadrul Consiliului de Administrație au fost desemnați următorii: ü președinte – Prof. Habil. Ruxandra Vidu, PhD,…

Din data de 10 februarie 2022 până în prezent au intrat în România 894.485 de cetățeni ucraineni. Dintre aceștia, 4.345 au solicitat o formă de protecție din partea statului roman. România poate asigura la nivel național circa 400.000 de locuri de cazare pentru refugiați. În ultimele 24 de ore, în România au intrat 8.148 cetățeni ucraineni, 4.583 direct din Ucraina, 1.764 din Republica Moldova și 1.801 din alte state.

Bacolux Hotels România se alătură evenimentului național „Zilele Porților Deschise În Industria Ospitalității”, organizat de FIHR (Federația Industriei Hoteliere din România) și își deschide porțile în perioada 6-7 mai, atât în locațiile sale din Herculane, cât și din Craiova. Campania își propune să facă industria ospitalității mai atractivă pentru tineri, cu atât mai mult în contextul în care tot mai mulți dintre aceștia aleg să urmeze o carieră în turism în afara țării, această decizie afectând activitatea industriei hoteliere și societatea românească. În acest proiect s-au înscris până în prezent…

Pentru al treilea an consecutiv, CEZ își implică partenerii de afaceri în sprijinul comunității pe care o deservește. De această dată, susținerea lor se traduce prin montarea de panouri fotovoltaice pentru două gospodării de fermieri din Dolj și Olt. Sădim energie verde pentru viitor Ca de obicei, în preajma sărbătorilor, echipa CEZ își îndreaptă gândurile către cei care îi sunt alături, membrii comunității din care face parte și partenerii de business. De trei ani, cu fiecare ocazie de sărbătoare, CEZ pune la dispoziția partenerilor săi posibilitatea de a se implica…

În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Secţiei nr.3 Poliţie Craiova au fost sesizați de o femeie, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, socrul său, ANDREI GHEORGHE, de 69 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Craiova, în data de 28 aprilie a.c. și nu a mai revenit. Semnalmente : înălţime 1,75 m, greutate 80 de kg, păr cărunt, tuns scurt, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul dispariției era îmbrăcat cu o bluză din fâș în carouri, blugi de culoare albastră, pantofi sport de culoare albastră,…

Cu putin timp in urmă, polițiștii Serviciului Rutier Dolj au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 65 F, Centura de Nord a Craiovei, a avut loc un accident rutier. Din păcate, s-a înregistrat și un deces. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că, la intersecția str.M.A. Brătășanu cu DN 65 F a avut un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, conduse de o tânără de 22 de ani și un bărbat de 36 de ani, ambii din județul Dolj. În urma…

În cursul dimineții, polițiștii Secției nr.2 Poliție Craiova, au reținut pentru 24 de ore opt persoane, cinci bărbaţi şi trei femei, toţi din municipiul Craiova, bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, cele opt persoane sunt bănuite că în seara zilei de 24 aprilie, în timp ce se aflau pe strada Bârseşti, din municipiul Craiova, s-ar fi lovit reciproc, incident în urma căruia ar fi fost distruse geamurile mai multor autoturisme, fiind tulburată ordinea şi liniştea publică. În urma…

Pompieri doljeni au intervenit, cu puțin, în localitatea doljeană Dobresti, pentru salvarea unui cal. Animalul căzuse într-o groapă de aproximativ 3 m. Din fericire, animalul a fost salvat.

Rezidența culturală „Story Wood Cut”, aflată la cea de-a cincea ediție, dedicată creațiilor de sculptură în lemn, reunește la Craiova, timp de două săptămâni 6 artiști sculptori cu motofierastrăul din regiunile importante ale țării. Personaje din universul poveștilor vor fi create în Parcul Tineretului de 6 sculptori în perioada 01-15 mai 2022. Vor fi realizate 6 sculpturi în mărime naturală cu personaje fantastice inspirate din legendele si basmele universale. Cele 6 sculpturi se vor reuni în 3 băncuțe cu aspect dinamic, fiecare băncuță având ca reprezentare o înfruntare între personajul…

1 79 80 81 82 83 364

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !