Browsing: Evenimente

Poșta Română a lansat, astăzi, Ghișeul poștal digital – cea mai nouă și completă soluție de servicii poștale automatizate, ce vor fi accesibile clienților în regim de self-service, 24/7. Sebastian Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării: Este un semnal că Poșta Română accelerează procesul digitalizării, iar compania are toată susținerea mea în acest demers. Ghișeul poștal digital reprezintă, în acest moment, o soluție unică de procesare pentru operațiuni complete de prezentare și distribuire de colete și corespondență poștală, cu sau fără ramburs, trimiteri de recomandate, trimiteri cu confirmare de primire,…

Ca parte a proiectului Race for the Cure, Fundația Renașterea și Institutul Oncologic ”Pr. Dr. Alexandru Trestioreanu” București (IOB), cu sprijinul MSD România, au inaugurat pe 5 iunie, Copacul Luminii, o instalație urbană modernă. Aceasta instalație artistică este menită să transmită un mesaj de speranță pacienților ce trăiesc cu diagnosticul de cancer, chiar în spațiul în care se confruntă cu impactul bolii și caută sensul poveștii lor oncologice. Se marchează prin această initiativă Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer, celebrată pentru prima dată în România. “Anual peste 20,000 de internări…

În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat pe principalele drumuri din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice. La activitățile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 252 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 80.000 de lei și au fost reținute 63 de permise de…

Având în vedere precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi a propagării, Administrația Bazinală de Apă Jiu anunță că în orele imediat următoare sunt posibile depășiri ale Cotelor de Atenție în bazinul hidrografic Jiu. Mai exact, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile mici din bazinele hidrografice: Jiu – bazin amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu…

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea concursului de ciclism ”Pedală în Bănie”, în data de 04.06.2022, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum. Astfel, în data de 04.06.2022, intervalul orar 09:30 – 11:00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: bld. Ilie Balaci, sensul de mers bld. 1 Mai – str. Banul Stepan. În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere. În situații de urgență ce necesită accesul…

Pe 31 mai 2022, începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022. Vor fi vizitate și gospodăriile populației care nu au finalizat corect și complet chestionarele de recensământ. Se vor colecta date de la toate persoanele, indiferent de cetățenie, care la momentul de referință al recensământului aveau reședința obișnuită în România (care, la 1 decembrie 2021, locuiau pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 12 luni). Momentul…

Duminică, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Rast au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 65 de ani, din comuna Bistreț, bănuit de comiterea infracțiunilor violență în familie și amenințare asupra unui bărbat de 87 ani. „La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că, în timp ce se aflau la domiciliul comun, bărbatul de 65 de ani i-ar fi adresat amenințări de natură a-ii provoca o stare de temere socrului său, un bărbat de 87 de ani și l-ar fi agresat fizic. Cel în cauză…

Câteva din containerele de gunoi îngropate au fost scoase de apele învolburate, noaptea trecută. Este vorba despre lucrări în curs de vinalizare, nerecepționate de către reprezentanții Primăriei Craiova. „Lucrarea nu este terminata, dupa terminarea ingroparii, si mai sunt cateva, se trece la etanseizarea lor”, a explicat viceprimarul Craiovei, Aurelia Filip.

Echipe de angajați de la regiile din subordinea Primăriei au acționat toată noaptea pentru a degaja resturile aduse se ploaia ce s-a abătut asupra Craiovei, dar și pentru remedierea străzilor acolo unde asfaltul pur și simplu s-a prăbușit. Astfel, pe strada Bibescu se repara laterala unui camin de canalizare afectat de volumul mare de apa provenit din precipitatii. Este afectata o singura banda de circulatie care o sa fie redata astazi in trafic dupa efectuarea reparatiilor. La pasajul suprateran banda de circulatie pe sensul spre Universitate este interventie la canivoul…

Societatea Studenților Mediciniști din Craiova organizează, sâmbătă, în intervalul 10,00 – 12,00, ”Dogs in emergency”. Evenimentul se va desfășura în Parcul Nicolae Romanescu, la Hipodrom șiva avea ca parteneri Centrul de Educare Canină și SMURD. Evenimentul se va desfășura sub forma unui exercitiu – scoala atat pentru cei care intervin in situatii de urgenta – echipele canine de cautare-salvare, membre CNEC (Centrul National Educare Canina), echipele umane de prim ajutor , membre SSM, sub coordonareaa si evaluare specialistitilor SMURD, dar si un exercitiu, cu portile deschide, pentru toti cei care…

1 74 75 76 77 78 364

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !