Un TIR s-a răsturnat, în această seară, între localitățile doljene Toceni și Căciulătești. Conducătorul auto, în vârstî de 71 ani, a rămas încarcerat. La locul evenimentului s-au deplasat o autospeciala de lucru cu apa si spuma, o ambulanta SMURD, o autospeciala de descarcerare și un echipaj SAJ. Din păcate, eforturile depuse de către salvatori au fost în zadar, șoferul fiind declarat decedat. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize legale pentru a se constatat cauza decesului.
Browsing: Evenimente
În noaptea de 07/08 noiembrie a.c., ora 01:11, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit, pentru control, un autoturism ce circula pe strada Brestei, din municipiul Craiova. La volanul autoturismului a fost legitimat un tânăr de 28 de ani, din comuna Turburea, județul Gorj, care a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţa “amphetamine”. Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului…
Duminică, patrula de siguranță publică formată din polițiști ai Secției 2 Poliție Craiova și un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au oprit, pentru control, un autoturism ce circula pe strada Râului, din muncipiul Craiova. La volanul autoturismului a fost legitimat un bărbat de 35 de ani, din municipiul Craiova, care prezenta halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și patrula de siguranță publică formată din polițiști ai Secției 5 Poliție Craiova…
„Pe măsură ce ne pregătim pentru tranziția către un viitor electric, vom întrerupe producția de S-MAX și Galaxy în Valencia, Spania, în aprilie 2023, și Fiesta din Köln, Germania, până la sfârșitul lunii iunie 2023”, se arată într-un comunicat al Ford. Cele trei modele s-au modernizat de-a lungul a șapte generații. Fiesta s-a remarcat ca un produs îndrăgit cu milioane de fani în întreaga lume.
Aeroportul Internațional Craiova împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj a desfăşurat, în dimineața zilei de marți, 24 octombrie 2022, un exerciţiu tactic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de un accident aviatic și un incident radiologic. Exerciţiul a vizat testarea viabilităţii Planului Roşu de Intervenţie aplicabil la nivelul judeţului Dolj, urmărind printre altele, modul de aplicare a acestuia, coordonarea acţiunilor pe aeroport, managementul fluxului informaţional – decizional în cazul unui accident aviatic, dar şi modul de coordonare a operaţiunilor de stingere, salvare şi evacuare a…
La data de 20 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat 3 percheziții domiciliare, 2 în municipiul Băileşti şi una în comuna Afumaţi, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc. În urma activităților desfăşurate, poliţiştii au descoperit şi ridicat aproximativ 250 de grame de cocaină. În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, faţă de doi bărbaţi, de 30…
Noaptea trecută, în jurul orei 02.00, poliţişti din cadrul Secţiei nr.5 Poliţie Craiova, în timp ce desfăşurau activităţi în cadrul unei acțiuni tip „Blitz”, au oprit pentru control, pe strada Râului, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 20 ani, din Oraşul Dăbuleni. În urma controlului efectuat, în autoturism, a fost găsită o țigară confecționată artizanal ce conținea fragmente vegetale uscate de culoare verde-oliv. Tânărul a fost testat cu aparatul Drugtest, care a indicat un rezultat pozitiv pentru substanța Cannabis, fiind transportat la spital pentru recoltatea…
Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale și pierderi de vieți omenești și are impact direct asupra calității alimentării cu energie electrică a consumatorilor. 5088 de cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie au fost verificate în perioada iulie – septembrie 2022. Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii,…
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea ceremoniilor prilejuite de Ziua Armatei Române, pentru activitățile de prezentare de tehnică militară şi armament, respectiv Ceremonia de retragere cu torţe, ce vor avea loc, în data de 25.10.2022, în municipiul Craiova, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum. Astfel, în ziua de 25.10.2022, intervalul orar 9:00 – 14:00, se va restricţiona circulaţia pe Strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Romul şi intersecţia cu strada Arieş; De asemenea, în ziua de 25.10.2022, intervalul orar 19:00 – 20:00,…
Un Exercitiu Total de antrenament cu tema “Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Dolj și celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru salvarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un incendiu la o aeronavă pe pista Aeroportului Internaţional Craiova. Punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție” va avea loc luni, cu începere de la ora 09:00. Scopul exerciţiului este antrenarea structurilor de conducere şi răspuns cu responsabilităţi în managementul şi gestionarea consecinţelor manifestării acestui tip de risc. Obiective propuse sunt: evaluarea…