Polițiștii rutieri au organizat astăzi pe arterele rutiere din municipiul nostru o amplă acțiune pentru conștientizarea conducătorilor de autoveicule cu privire la importanța respectării semnificației semnalelor austice și luminoase ale autospecialelor cu regim de circulație prioritar aflate în misiune. Acțiunea vine ca urmare a diverselor sesizări venite din partea conducătorilor de autovehicule de acest gen care, aflați în misiune, au constatat faptul că o parte dintre conducătorii auto nu respectă obligația de a le acorda prioritate de trecere sau nu opresc pe partea dreapta a drumului pentru a le facilita…
Browsing: Evenimente
Universitatea din Craiova desfăşoară în perioada 06–24 iulie 2015, Admiterea pentru anul universitar 2015-2016 la cele 10 facultăţi din structura acesteia. Pentru ciclul I – Studii Universitare de Licenţă la cele 54 de domenii şi 105 specializări sunt scoase la concurs 2850 de locuri la Buget şi 2769 la taxă. Oferta educaţională poate fi vizualizată pe panourile din Holul Central al Universităţii, strada A.I.Cuza, Nr. 13, unde vor fi prezentate informaţii despre programele de studiu, în contextul sistemului de credite transferabile. Informaţiile sunt disponibile şi pe site-ul www.ucv.ro, dar şi…
Conducerea Universitatii de Medicină si Farmacie din Craiova informează, prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției EuroSud că în cursul zilei de 6 iulie 2015, „procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au efectuat cercetări într-o cauză penală având ca obiect suspiciuni de infracţiuni de luare de mită şi dare de mită care vizează câteva cadre didactice şi studenţi ai universitatii noastre, referitoare la condiţionarea promovării unor examene. Documentele solicitate au fost puse la dispozitia organelor de anchetă”. Informația este confirmată și de…
La această oră, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, polițiștii efectuează 12 percheziții, în 4 județe, la persoane bănuite de evaziune fiscală și comercializarea de bunuri și servicii la prețuri supraevaluate. La data de 1 iulie a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii din Dolj, Mehedinţi, Olt şi Argeş efectuează 12 percheziții, în cele 4 județe, la persoane bănuite de infracţiuni în domeniul achizițiilor publice, evaziune fiscală şi spălare de bani. Sunt vizate…
Poliţiştii din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Bucureşti şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Jiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.–Serviciul Teritorial Craiova, efectuează, în această dimineaţă, 7 percheziţii, la sediile mai multor societăţi comerciale, pe raza judeţului Gorj şi a municipiului Bucureşti. Este vizată o grupare infracţională, specializată în infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani. Din investigaţii a reieşit că, în perioada 2010 – 2012, persoanele bănuite, printre care reprezentanţi ai mai multor societăţi comerciale, ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional,…
În data de 26.06.2015, în intervalul orar 0830-1100, se închide circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum: Str. Popa Şapcă; Str. A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Unirii şi intersecţia cu str. Arieş; Str. Unirii, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Mihai Viteazul şi intersecţia cu str. A.I. Cuza. În situaţia în care autovehiculele staţionate în parcările amenajate pe str. A.I. Cuza obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi relocate pe amplasamente din zonele aflate în imediata apropiere. Restricţia temporară de circulaţie rutieră se impune în…
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore, a lui MARIUS RADU VLĂDOIANU, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă şi şantaj. În aceeaşi cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de TUDOSAN IONEL, procuror la DIICOT – Structura Centrală cu privire la infracţiunea de complicitate la şantaj. În ordonanţele de reţinere, respectiv de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi probe din care…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” invită craiovenii vineri, 5 iunie 2015, începând cu ora 18:00 să petreacă „O Noapte în Bibliotecă”. Și de această data, aceștia sunt invitați să participe la activitățile inedite desfășurate în toate secțiile Bibliotecii „Aman”. Programul cuprinde: 18:00 – Examen Concert susținut de studenţii Universităţii din Craiova, Facultatea de litere, Departamentul de muzică, secţia canto, Sala Marin Sorescu, secția Mediatecă și American Corner 18.00 – 1.00 – Expoziție de carte: Gravuri în colecţiile Bibliotecii ”Aman”, sala Acad. Dinu C. Giurescu 18.00 – 1.00 – Pro-show:…
Vineri, 5 iunie 2015, de la ora 19:00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii “Oltenia” şi dirijorul Tiberiu Oprea prezintă „Pagini celebre din operete”, alături de soprana Mediana Vlad şi baritonul Stefan Popov. În program: Johann Strauss-fiul: Uvertura operetei “Voievodul ţiganilor”, Rudolf Sieczyński: “Wien, du Stadt meiner Träume”, Gherase Dendrino: Aria Berthei din opereta „Lăsați-mă să cânt”, Gherase Dendrino: Duetul Bertha – Ciprian din opereta „Lăsați-mă să cânt”, Emmerich Kálmán: Uvertura operetei “Silvia”, Franz Lehár: Aria lui Danilo din opereta “Văduva veselă”, Franz Lehár: Duetul “Lied vom dummen Reiter” din opereta “Văduva veselă”, Johann Strauss-fiul: Aria Arsenei (act III)…
Asociatia React si Fundatia Vodafone Romania, impreuna cu Centrul de Transfuzie Sanguina Craiova, anunta organizarea unei sesiuni mobile de donare de sange, joi, 4 iunie 2015 in Piata Mihai Viteazul , intre orele 9.00-13.00, in cadrul programului „O sansa pentru viata”. Sangele recoltat va fi folosit pentru pacientii cu arsuri grave sau pentru cei care sunt supusi unor operatii complexe, pentru bolnavii de leucemie si pentru victimele accidentelor rutiere. In Craiova, desi aproximativ 1000 persoane doneaza lunar, cantitatea de sange recoltata acopera doar 80% din cerere. Mai mult, pentru a…