Browsing: Evenimente

Românii au ieșit, astăzi, să protesteze în mai multe oreșe din țară și în București. Dacă în centrul Timișoarei s-au adunat peste 5.000 de protestatari și alți 5.000 la Cluj Napoca, în Bănie, orașul fanion al Olteniei, în jurul orelor 20,00, în Piața Mihai Viteazu erau aproximativ 250 protestatari. Aceștia au plecat în marș pe străzile Craiovei scandând „PSD – ciuma roșie”, „DNA să vină să vă ia” sau mai noua „Acasă e cald şi bine, dar eu strig şi pentru tine”.

„Ce pot face eu, ca specialist, pentru pacienții cu AVC?” este titlul primei întâlniri științifice din programul național dedicat accidentului vascular cerebral, „AVC 360° – Călătoria Pacientului”. „AVC 360° — Călătoria Pacientului”, primul program multidisciplinar de anvergură națională lansat de Asociația Română de Comunicare în Sănătate (ARCIS EDU) și dedicat uneia dintre cele mai grave patologii la nivel mondial, accidentul vascular cerebral, va debuta la Craiova pe data de 16 februarie, la hotelul Ramada Plaza, sala Constantin Brâncuși, de la ora 13:00. Acest prim eveniment științific din seria celor șapte…

Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, sărbătorește Unirea Principatelor Române, prezentând publicului, începând cu data de 23 ianuarie, expoziția intitulată „Oltenia și Unirea Principatelor”. Expoziția va fi vernisată în holul Secției de Istorie-Arheologie (str. Madona Dudu nr.14.) marți la ora 11.00. Vizitatorii vor avea ocazia să admire cu această ocazie piese de patrimoniu din colecțiile Muzeului Olteniei Craiova, dintre care amintim: Hora Unirii la Craiova (copie după tabloul lui Theodor Aman), Mapa de birou a lui Alexandru Aman, Călimara lui Gheorghe Chițu, Album de familie – Ion Titulescu…

O lebădă a fost salvată, în această dimineață, de către pompierii de la Detașamentul 2 Craiova. Pasărea era prinsă în gheața formată la suprafața Lacului Preajba. În momentul in care barca s-a apropiat de lebădă, aceasta s-a eliberat și și-a luat zborul.

Muzeul Național Cotroceni organizează marți, 23 ianuarie, de la ora 18,00, prima întâlnire din cadrul programului „Conversații la muzeu”. Intitulată „Captivitatea esteticului, între zidurile istoriei și presiunile politice. O fatalitate?”, conferința de debut va fi susținută de criticul și istoricul literar Dan C. Mihăilescu și va fi moderată de jurnalistul și mediatorul cultural Matei Martin. Manifestarea se înscrie, alături de alte acțiuni, în calendarul pe care Muzeul Național Cotroceni îl propune publicului pentru Anul Centenarului, oferind un spațiu de dialog și analiză. Programul „Conversații la muzeu” a fost conceput pentru…

Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 15 ianuarie 2018, în colaborare cu Biblioteca Națională ”Sfinții Chiril și Metodiu” din Sofiași Biblioteca Regională ”Hristo Botev” din Vratsa, evenimentul ”Eminescu – poet național – poet universal”. Obiectivul acțiuniiconstă în prezentarea, în cadrul unei expoziții comunede carte, documentelor (poezie, proză, proiecte dramatice, traduceri, prelucrări şi adaptări, articole) cu și despre Eminescu existente în colecțiile celor trei biblioteci partenere, în limbile română și bulgară.De asemenea, participanților le-a fost pregătită și o prezentare ProShow despre viața și opera lui Mihai Eminescu. La eveniment…

Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită miercuri, 24 ianuarie 2018, ora 18:00, la vernisajul Expoziţiei de fotografie „Generații“, semnată Alin Dijmărescu și George Dijmărescu – membru AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România). „Este o viaţă surprinsă în fotografie… 55 de ani de fotografie, premii naţionale şi internaţionale şi două generaţii de fotografi vin în faţa dumneavoastră cu o sinteză a lumii pe care au surprins-o altfel, prin obiectivul aparatului de fotografiat“ – Alin Dijmărescu, cameraman la Studioul Teritorial TVR Craiova, pasionat…

Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație privind o posibilă trucare a unor licitații publice organizate de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica S.A.” pentru atribuirea lucrărilor de mentenanţă/modernizare/retehnologizare a Reţelei Electrice de Transport. Investigaţia a fost declanşată având la bază unele informaţii furnizate de Transelectrica SA, care a sesizat un posibil comportament anticoncurenţial al companiilor ELM Electromontaj Cluj S.A, Energobit S.A., Societatea pentru Servicii de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport Smart S.A. şi Energotech S.A.,în cadrul a două licitaţii având ca obiect „Retehnologizare a staţiei 400/110/20kV Domneşti”…

Până la sfârșitul anului 2017, peste 60% din medicii de familie aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate au semnat actele adiționale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, iar programul de lucru al caselor a fost prelungit astfel încât să poată fi semnate aceste acte adiţionale, pentru a asigura continuitate în acordarea asistenţei medicale. „Vom prelungi programul de lucru ori de câte ori va fi necesar și vom acordă toată asistența…

În data de 03.01.2018 (prima zi de miercuri a lunii ianuarie), în intervalul orar 10,00 -11.00, s-a desfășurat exercițiul național de alarmare a populației, intitulat Miercurea Sirenelor. Scenariul exercițiului a vizat înștiințarea autorităților administrației publice locale despre probabilitatea producerii sau producerea unei situații de urgență în zona de competență și verificarea funcționării sistemului de alarmare publică prin acționarea tuturor sirenelor electrice și electronice, la introducerea semnalului “Alarmă la dezastre”. Mai exact, ca urmare a intensificării vântului cu aspect de vijelie, temperaturilor scăzute, precipitațiilor mixte și ceții s-au produs îngreunări și întreruperi…

1 290 291 292 293 294 364

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !