Un tren de marfă a deraiat, în această dimineață, în zona viaductului de la Cârcea. ISU Dolj intervine cu pompieri de la Detașamentul 2 Pompieri și echipajul de CBRN de la Detașamentul 1 pentru a degaja calea ferată. Garnitura avea în componență 23 vagoane, 8 dintre acestea sărind de pe șine. Garnitura era încărcată cu biodiesel, iar în urma deraierii, viaductul a fost rupt. ABA Jiu acționează cu material absorbant pentru stoparea unei eventuale poluări a pârâului Fântânița.
Browsing: Evenimente
Craiovenii au ieșit, pentru a doua zi, să protesteze împotriva Guvernului. Aceștia s-au adunat, inițial, în Piața Mihai Viteazu, în jurul orelor 19,00. În jurul orelor 21,00, aproximativ 400 de persoane au pornit în marș. Încet, încet, acestora li s-au alăturat și alți craioveni, astfel încât, în zona Institutului, coloana măsura peste 1.500 de persoane. Pe tot parcursul traseului – până la Facultatea de Mecanică și retur Piața Mihai Viteazu – craiovenii au scandat „Jos PSD”, „PSD – ciuma roșie”, „Uniți, salvăm toată România”, „DNA să vina să vă ia”,…
Catedrala mitropolitană “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova se pregăteşte de praznicul Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, ale cărui moaşte se găsesc aici, alături de cele ale Sfintei Muceniţe Tatiana şi Sfinţilor Serghie şi Vah. Programul liturgic dedicat evenimentului va începe vineri (10 august) seara, ora 18.00, cu slujba Vecerniei unită cu Litia, urmată de o procesiune cu sfintele moaşte în jurul Catedralei. Slujbele religioase vor continua cu Utrenia, iar spre miezul nopţii va fi săvârşită Sfânta Liturghie în pridvorul sfântului locaş, lângă racla cu moaştele Sfântului Nifon. Ziua praznicului,…
Cărțile sunt prieteni reci, se spune. Cu atât mai potriviți pentru sezonul cald, pentru vacanțele și drumețiile în care trebuie să ne însoțească. În ultimele luni – iunie, iulie august -, zeci de cărți au ajuns pe rafturile bibliotecii. Este vorba despre noutățile sezonului cald. Ca de fiecare dată, cărțile propuse cititorilor acoperă o gamă pe cât de diveră, pe atât de generoasă. Publicate în ultimii doi ani, 2017 și 2018, cele mai noi cărți ajunse pe rafturile bibliotecii ating o paletă extinsă de gusturi și interese de lectură, de…
Documentarele la curte au fost motiv de relaxare si distractie si in vara aceasta pentru 550 de participanti din localitatile Bucuresti, Turnu Magurele, Campulung, Alba Iulia, Cincu, Somartin, Craiova, Izvoarele, Resita si Targu Mures, in cadrul programului One World Romania, cu sustinerea Grupului CEZ in Romania. Inscrierile pentru organizarea unei proiectii acasa continua pana in luna septembrie. Fie ca s-au desfasurat in curtile adolescentilor, in cadrul unor case de cultura, proiecțiile de filme documentare nu au intrat in vacanta de vara odata cu elevii, ci au pornit la drum catre…
Consiliul Judeţean Dolj şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită marți, 14 august 2018, ora 18:00, la vernisajul Expoziţiei „Salonul de vară“, realizată de Asociația „Seniori Art“ Craiova, în Galeriile „Cromatic“. Iubitorii artei plastice vor admira lucrări de pictură, de grafică și metaloplastie semnate de Smaranda Belciug, Ioana Bîrcă, Nicoleta Bulgaru, Emil Godeanu, Daniel Guță, Mariana Montegaza, Benoni Mogoșeanu (care este și curatorul expoziției), Virginia Neacșu, Nicolae Pîrvulescu, Marian Rada, Dan Scurtu, Claudia Strîmbeanu, Olimpia Zdrenghea – Edou și arh. Cléopâtre Edou – Nguema. Alături…
Doi tineri craioveni au venit în sprijinul craiovenilor pentru a le oferi un proiect inedit de petrecere a timpului liber. Pe platforma Parcării Subterane din Bănie aceștia au realizat un desen tridimensional. are ca scop și atragerea agenţilor economici din vecinătate în susţinerea proiectelor culturale viitoare datorită participării active a beneficiarilor. „Este un proiect inedit, un proiect interactiv care promovează turismul cultural. Este dedicat utilizării telefonului mobil și de aici a și pornit ideea. Această comunicare continuă și digitală poate fi și creativă. Ne dorim ca prin acești artiști care realizează…
Timpul liber se animă și devine interactiv cu proiectul 3D Ilussion. Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și Primăria Municipiului Craiova invită publicul să se bucure de un produs cultural autentic, în perioada 4 iulie – 4 septembrie. Acesta se va desfășura pe terasamentul Parcării Subterane din centrul oraşului și în Parcul Tineretului Craiova. 3D Ilussion promovează turismul cultural. Doi tineri artişti timp de două luni vor realiza trei lucrări interactive de artă stradală cu perspectivă tridimensională dedicată fotografiei cu telefonul mobil. Prin acest proiect ne propunem să contribuim la îmbunătățirea estetică a…
Mănăstirea Lainici din județul Gorj a îmbrăcat haină de sărbătoare luni, 6 august, cu prilejul prăznuirii hramului, Schimbarea la Față a Domnului. Momentele liturgice au debutat duminică seara, cu oficierea slujbei Privegherii, la care a participat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de prof. Victor Șapcă. În zi de praznic, Sfânta Liturghie a fost săvărșită de Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și…
În anii ’40, romii au fost considerați duşmani ai celui de-al Treilea Reich. În acea perioadă, peste 25.000 romi din România au fost deportați în lagărele de exterminare sau în Transnistria. Majoritatea au murit – fie de foame, fie din cauza bolilor sau a tratamentului brutal aplicat de gărzile naziste, iar alţii au fost victimele „soluţiei finale” din camerele de gazare. De asemenea, la nivel european, aproximativ 500.000 de romi au avut de suferit orori sau au fost decimați. Pe 2 august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz…