Browsing: Evenimente

Conducerea Universităţii din Craiova şi Facultatea de Ştiinţe au onoarea să vă invite, vineri, 7 septembrie 2018, ora 9.00, în Aula Regele Mihai I al României, la ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa Domnului acad. prof. univ. dr. Dan Bălteanu. Director al Institutului de Geografie al Academiei Române, cadru didactic la Universitatea din Bucureşti, acad. Dan Bălteanu a predat şi la Universitatea Molisse (Isernia, Italia, 1999-2005), Universitatea din Klagenfurt (Austria, 1999, 2004), Universitatea Federico Secondo (Napoli, 1998), Universitatea Paris-Nanterre (Franţa, 1996), Universitatea Aichi (Japonia, 1995), Universitatea Beer Sheva…

Sub egida Primăriei Municipiului Craiova, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în colaborare cu „Uniunea Epigramiştilor din România”, Cenaclul Epigramiştilor Olteni şi revista Cugetul, în zilele de 7 şi 8 septembrie 2018 organizează Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu” din Craiova, ediţia a VI-a. În cadrul Festivalului s-a organizat un Concurs de Epigramă cu premii, cu temele ”Vecina de lângă casă” și „Temă liberă”. Gazda evenimentului: Filarmonica Oltenia Intrarea liberă. PROGRAM: Vineri 07 Septembrie 2018 – 17.00-19.30 – Sala „Filarmonicii Oltenia” Întâlnire a epigramiștilor din România și Republica Moldova cu publicul…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a deschis marți, 4 septembrie 2018, expoziția de carte cu titlul „Bacovia – 137 de ani de la naștere”. Născut în 4 septembrie 1881 – după calendarul vechi, iulian – în familia soților Dimitrie și Zoițea, cu numele Gheorghe Vasiliu, George Bacovia a fost unul dintre cei mai importanți poeți români, reprezentat de seamă al simbolismului, curent literar care fascinează și inspiră deopotrivă. Expoziția de carte reunește cărți și materiale audio cu privire la opera și viața unuia dintre cei mai importanți poeți moderni.…

Street Delivery ajunge pentru prima dată la Craiova, în perioada 7-9 septembrie. Craiovenii sunt invitați să participe la primul manifest urban de acest gen desfășurat în Bănie, pe strada Popa Șapcă, între Galeria de Artă și Colegiul Național „Carol I”. Pentru că Street Delivery închide strada pentru mașini și o deschide pentru oameni, timp de trei zile „mobilăm” strada Popa Șapcă cu idei pentru un oraș mai prietenos: ateliere pentru copii și adulți, spectacole de teatru și dans, muzică, street art, proiecții de film, dezbateri despre patrimoniu și ecologie, tururi…

Consiliul Județean Dolj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Primăria și Consiliul Local Afumați vă invită sâmbătă, 8 septembrie 2018, de la ora 15:30, la Ziua comunei, celebrată în zi sfântă, Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Pofta de joc și voie bună vine sâmbătă la Afumați cu o masă tradițională sub genericul „Dolju-n bucate“, la pregătirea căreia vor participa gospodine din comuna gazdă, dar și din localitățile Urzicuța, Carpen și Bârca. Ca și la edițiile anterioare ale proiectului „Dolju-n bucate“, fiecare comunitate rurală participantă…

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) își deschide porțile gratuit pentru vizitatori în perioada 5- 9 septembrie 2018, cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului. „Zilele Porților Deschise la MNIR” este o inițiativa a secretarului general al Guvernului, Andreea Lambru, și a echipei de organizare a Programului de Internship al Guvernului României (ediția a VI-a, 2018) coordonata de secretarul de stat Oana Pintilei. Invitația de a vizita gratuit MNIR în aceasta perioada se adreseaza tuturor celor interesați, inclusiv turiștilor straini aflați în București. ”În Anul Centenar, am dorit…

Muzeul de Artă Craiova vă invită miercuri, 5 septembrie 2018, ora 18.00 la vernisajul expoziției de pictură Liviu Lăzărescu – Permanențe – curator: Minuna Mateiaș. Expoziția este organizată la inițiativa Lions Club Craiova și Lions Club „Cetatea Băniei”, fiind dedicată Centenarului Marii Uniri, și va putea fi vizitată până la data de 15 septembrie 2018 în Sala Oglinzilor de la etajul Palatului Jean Mihail. Liviu Lăzărescu s-a născut la 1 aprilie 1934, la Mărtinești în județul Hunedoara. A absolvit Colegiul Național „Decebal” din Alba Iulia în 1953 și Institutul Plastic…

Ediția de Pământ a Festivalului Puppets Occupy Street mediază re(întâlnirea) publicului și a profesioniștilor din teatru cu actorul Marcel Iureș și îl provoacă din nou la dialog despre Arta trasului de sfori. Întâlnirea este programată joi, 30 august 2018, ora 11:00, în Clubul festivalului – Fabrrica (str. Traian Demetrescu, nr.4). În 2017, în ediția de Aer a Festivalului Puppets Occupy Street, actorul Marcel Iureș declara la întâlnirea cu mass-media și creatorii din lumea teatrului de animație că marioneta i se pare fascinantă, comparând momentul mânuirii sforilor cu interpretarea muzicii la pian:…

La nivel mondial, 1 din 68 de copii este diagnosticat cu tulburare de spectru autist. În România, deși nu există încă date statistice relevante le nivel național, studiile efectuate arată că țara noastră se încadrează în această statistică îngrijorătoare. În lipsa unor politici ale statului bine puse la punct, începând cu decontarea limitată a serviciilor de terapie și lipsa de specialiști în centrele de stat, drumul de la primirea diagnosticului la recuperare pentru familiile care luptă cu această tulburare se blochează de cele mai multe ori într-o lipsă acută de…

Duminică, în municipiul Băileşti, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dolj au depistat o femeie care vindea articole vestimentare şi încălţăminte ce păreau a fi contrafăcute. Astfel, în jurul orei 19.40, în zona Parcul Tineretului, din Băileşti, jandarmii au depistat-o pe numita M. I., de 27 ani, din com Brăhăşeşti, jud. Galaţi, în timp ce oferea spre comercializare articole de încălţăminte cu însemnul unor mărci înregistrate, fără a deține certificat de conformitate privind produsele purtătoare de marcă înregistrată. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii…

1 264 265 266 267 268 365

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !