Browsing: Evenimente

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează vineri, 28 septembrie 2018, ora 18.00, la Galeria Vollard vernisajul expoziţiei „Craiova în imagini”. Expoziția, o miniretrospectivă a lucrărilor în care este reprezentată Craiova, cuprinde o parte din lucrările realizate de artiști plastici din țară și din afară țării, în cele șase ediții ale Taberelor naționale și internaționale de artă plastică organizate de-a lungul a șase ani, respectiv în perioada 2013-2018, de Ilinca Butucea (Craiova). Expun artişti plastici locali, naţionali dar şi internaţionali: Gheorghe Coman – București, Florin Mihai – București, Gheorghe Caraiman –…

La 4 ani de la deschiderea primei clinici din Craiova, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA își consolidează prezența localăprin inaugurarea primei policlinici private de pediatrie din oraș – Policlinica Universității.Cu o investiție de jumatate de milion de euro, noua clinică este localizată central, în proximitatea Universității Craiova și duce mai departe angajamentulde a susține calitatea actului medical, precum și grija pentru sănătatea femeii și a copilului. Noua policlinică REGINA MARIA are o suprafață de 410 mp, dispune de 12 cabinete, dintre care 7 cabinetede pediatrie, 2 cabinete medicale de obstetrică-ginecologie,2…

Intre 16 – 21 septembrie, zeci de iubitori de poezie si muzica si-au dat intalnirela Craiova, orasul care sarbatoreste an de an geniul poeziei romanesti printr-o serie de concerte, recitaluri, ceremonii de premiere, lansari de carte si ample discutii pe teme culturale. Cea de-a VI-a editie a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” de la Craiova si-a deschis portile poetilor din intreaga lume (Argentina, Algeria, Albania, Bulgaria, Belgia, Columbia, China, Chile, India, Italia, Franta, Moldova, Macedonia, Maroc, Lituania, Portugalia, Serbia, Turcia, Slovacia, Ungaria etc.), cu sprijinul furnizorului de energie electrica si…

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie. Acest eveniment își propune promovarea drepturilor persoanelor de vârsta a treia, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială. Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită, la 14 decembrie 1990, de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în baza Rezoluţiei nr. 45/106. A fost iniţiată în 1982 prin elaborarea unui Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în…

Pentru o zi, sediul Primăriei Craiova a devenit centrul poeziei mondiale. Poeții participanți la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie Mihai Eminescu au răspuns invitației dlui. Primar Mihail Genoiu și au vizitat clădirea Primăriei, având șansa de a descoperi crâmpeie din istoria Craiovei, dar și care sunt cele mai importante obiective din municipiul nostru, prezentate chiar de către primarul Mihail Genoiu. „Suntem onorați să fim prezenți la întâlnirea cu poezia lumii și să vă fim gazde, timp de câteva zile, dumneavoastră, mari personalități culturale din lumea cuvintelor…

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Oana Bică a participat, miercuri, la deschiderea celei de-a XIV-a ediții a Salonului Național de Restaurare, eveniment găzduit de Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova (MOC), prilej cu care a apreciat că prezența unor reputate personalități în domeniu la această manifestare reprezintă o recunoaștere a valorii specialiștilor de la MOC, precum și a eforturilor investiționale pe care administrația județeană le-a întreprins în ultimii ani. „Muzeul Olteniei Craiova, una dintre cele mai vechi instituții de cultură din Cetatea Băniei, fondat în anul 1915, a ajuns…

Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Dolj Cosmin Vasile a primit, miercuri, la Palatul Administrativ, vizita participanților la Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, context în care le-a prezentat oaspeților județul, evidențiind implicarea instituției în sfera culturală, printr-o serie de investiții care au pus în valoare obiective emblematice, precum și disponibilitatea de a acorda în continuare întreaga susținere pentru acest domeniu. „Dincolo de proiectele care vizează infrastructura de transport, de sănătate sau de asistență socială, am direcționat o mare parte din fondurile pe care le-am avut la dispoziție către cultură. Ne bucură…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește miercuri, 19 septembrie, începând cu ora 17:30, simpozionul cu tema „Spionaj și Contraspionaj – O singură misiune: apărarea interesului național”. Manifestarea se va desfășura în sala „Acad. Dinu C. Giurescu” și va consta în prelegeri susținute de reprezentanți autorizați ai rezerviștilor din Serviciul de Informații Externe. La finalul evenimentului, organizatorii și participanții vor răspunde întrebărilor venite din public. Simpozionul este organizat de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Serviciul de Informații Externe.

Laboratorul de Restaurare și Conservare, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, organizează, în perioada 19-21 septembrie 2018, Salonul Național de Restaurare 2018, ediția a XIV-a, manifestarea culturală consacrată deja la nivel național. Devenită tradiție în capitala Băniei, expoziția temporară Salonul Național de Restaurare 2018 va reuni în spaţiul expoziţional din Sala “C. S. Nicolăescu Plopșor”, într-o formulă de exprimare culturală complexă, peste 100 de piese aparținând patrimoniului cultural național, ce provin din colecțiile, depozitele și expozițiile a peste 27 de instituţii muzeale, religioase sau colecţii particulare…

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 17.9.2018, începând cu ora 16:00, în sala „Marin Sorescu”, lansarea volumului „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, autor Aurora Martin. La eveniment vor participa: Carmen Făgețeanu; Dan Ionescu și Mihai Firică. Aurora Martin s-a născut în 9 martie 1968, în București. A absolvit Facultatea de Științe Politice, specialitatea Relații Internaționale, din cadrul Universității București. Este doctor în filosofie cu teza „Reprezentare identitară feminină în cultura română“, cadru didactic universitar și visiting professor la Facultatea de Relații Internaționale din Sankt Petersburg, Universitatea de…

1 262 263 264 265 266 365

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !