Categorie Evenimente

„Story Wood Cut”, ediția a II-a

Casa de Cultură ”Traian Demetrescu” vă invită sâmbătă 11 mai 2019, ora 11.00, în Parcul Tineretului din Craiova la festivitatea de închidere a rezidenței culturale „Story Wood Cut”, ediția a II-a. Rezidența culturală „Story Wood Cut” dedicată artei contemporane a…

Întâlnire de organizare Clubul LEO Terra-Nova Craiova

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 11 mai 2019, în intervalul 11:00-17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, întâlnirea de organizare și recrutare de noi membri a Clubului LEO Terra-Nova Craiova. Întâlnirile organizate la nivelul clubului au rolul…

Semne de verde

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu SC Salubritate Craiova SRL organizează, în 29 mai 2019, începând cu ora 12:00, seria de ateliere de reciclare creativă „Semne de verde”. Atelierele se adresează elevilor din ciclul primar și se…

9 mai – Ziua Europei

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua istorică în care a fost pronunțată declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de…

Târgul Internațional de Carte de la Salonic, ediția a XVI-a

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu Consulatul General al României la Salonic organizează sâmbătă, 11 mai 2019, începând cu ora 14:00, în sala Bibliotecii Centrale Municipale Salonic, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Târgului Internațional de…

Vorba pâinii la Galeriile „Cromatic“

Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj vă invită miercuri, 15 mai 2019, ora 12:00, la Galeriile „Cromatic“ ale instituției, la evenimentul Vorba pâinii la „Dolju-n bucate“, organizat cu sprijinul voluntarilor din localitățile Afumați,…

„Pe aripile poeziei” – ediția 45

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 31 mai 2019, începând cu ora 12:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, ediția 45 a concursului de recitări „Pe aripile poeziei”. Fiecare unitate de învățământ din județul Dolj poate înscrie cel…

„Un cititor, o carte”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 9 mai 2019, începând cu ora 14:30, în sala „Marin Sorescu”, prima acțiune a proiectului „Un cititor, o carte”. În cadrul întâlnirii, mai mulți elevi de la școlile gimnaziale din Crușeț, județul…

„Oltenia. Interferențe Culturale”

Cea de-a noua ediție a simpozionului „Oltenia. Interferențe Culturale” li-a deschis, miercuri, porțile la Secţia Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova. Conferința „Oltenia. Interferenţe Culturale” oferă prilejul întâlnirii a numeroşi şi cunoscuți oameni de ştiinţă din România şi Bulgaria reprezentând instituţii…