Categorie Evenimente

Poliţist rutier din Craiova, campion naţional

Florentin Corbeanu, un poliţist rutier din Craiova, în vârstă de 49 de ani, a câştigat cele mai importante concursuri organizate în acest an de Federaţia Română de Culturism şi Fitness. Astfel, în luna septembrie, poliţiştul a câştigat Cupa României la…

Laureați ai Premiului Nobel

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează, în perioada 15 – 22 octombrie, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, Expoziția de carte cu titlul „Laureați ai Premiului Nobel”. În cadrul expoziției sunt etalate mai multe volume realizate de opt dintre…

Cinci suflete, salvate dintr-o fântână de 30 m

Pompierii din Calafat au salvat, seara trecută, o cățelușă și cei patru pui ai săi, dintr-o fântână. Intervenţia pompierilor a fost una destul de complexă întrucât, deşi fântâna era secată, adâncimea de la care s-a efectutat recuperarea animalelor fiind de…

Space Apps Challenge

În perioada 18-20 Octombrie 2019, Muzeul Olteniei va găzdui a doua ediție a hackaton-ului „Space Apps Challenge“, organizat la Craiova, sub patronajul NASA. Hackaton-ul este un program de incubare de idei și soluții dezvoltate de NASA, durează 48 de ore…

Nu lăsa telefonul să conducă în locul tău!

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au demarat o campanie de informare şi prevenire a accidentelor rutiere produse pe fondul neatenţei la volan, în special a folosirii telefonului mobil. Poliţiştii rutieri, împreună cu cei de prevenire, au acţionat…

Seară de muzică

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 14 octombrie  2019, începând cu ora 17:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, o nouă întâlnire în cadrul programului „Seară de muzică”. În cadrul acțiunii, profesoara Maria Barbărasă va coordona și va…

Campionatul Național al Câinilor de Salvare

Zilele acesta, România omagiază 25 ani de activitate chinologica de salvare. „Centrul Național de Salvare Canină este clubul național reprezentant al Asociației Chinologice Internaționale. Acum 25 ani, prima echipă chinologică de salvare a fost recunoscută oficial și am participat la…

Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti

Piața Mare din Craiova s-a dovedit prea mică, astăzi, cand craiovenii au venit să serbeze Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Legume şi fructe de sezon, lactate şi brânzeturi, vin vechi ori must proaspăt, murături, dulceţuri, preparate tradiţionale din carne,…