În ultimele 24 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice. Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 24.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 18 de permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare. Totodată, polițiștii au constatat 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Poliţiştii au depistat un…
Browsing: Evenimente
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin compartimentul American Corner, organizează, în perioada 24 septembrie – 30 octombrie, expoziția de benzi desenate „Comic Book Day”. Evenimentul marchează Ziua cărților și revistelor de benzi desenate, sărbătorită la data de 25 septembrie. Cu această ocazie, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” propune o expoziție de benzi desenate în care se regăsesc titluri precum: – Tom Scioli, „Jack Kirby – The Epic Life of the King of Comics”- Alan Moore, „Alan Moore’s Writing for Comics”- John Ridley, Georges Jeanty, Karl Story, „The American…
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 27 septembrie, la ora 16.00, în curtea instituției, lansarea volumului „Prieteni și dușmani”, autor Dragomir Costineanu. La eveniment, alături de autor, vor participa Nicolae Marinescu, moderator, precum și invitații Ionel Bușe, Ilona Duță și Petrișor Militaru. Dragomir Costineanu este doctor în studii extrem-orientale, profesor de teatru, kabuki (Institut Naţional des Langues et Civilisations Orientales din Paris), literatură comparată (Universitatea din Arras), limba şi literatura română (Universitatea din Montpellier) şi cercetător (Centre Interuniversitaire de Recherches et d’Etudes Roumaines & Centre Interuniversitaire de Recherches…
Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare a găzduit săptămâna aceasta a VII-a acţiune de donare de sânge, sub sloganul „Dăruieşte din sângele tău, aproapelui!”. Campania a fost organizată de Pr. Tinel Florin Dudău, slujitor la Paraclisul „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din cadrul unității spitalicești. Recoltarea a fost făcută de către personalul specializat al Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Craiova. „Acțiunea «Dăruieşte din sângele tău, aproapelui!» a avut loc în ziua Odovaniei praznicului Înălțarii Sfintei Cruci. S-au putut aduna 26 pungi de sânge. După 7 acțiuni, s-au colectat 197 pungi…
https://noapteacercetatorilor.ucv.ro/ Vineri, 24 septembrie, Universitatea din Craiova vă invită la Noaptea Cercetătorilor Europeni, cea mai mare manifestare de știință destinată publicului larg din România. Activitățile se desfășoară on-line, cu acces gratuit, începând cu ora 16.30. Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni din 2021 își propune să celebreze știința, ca erou ce a făcut posibilă deschiderea lumii. Gândit în jurul conceptului „Deschiderea științei”, evenimentul va evidenția impactul pe care știința și cercetătorii l-au avut în procesul de deschidere din nou a lumii. Niciodată în istoria umanității impactul științei asupra vieții noastre nu a…
În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Mehedinți au efectuat 64 de percheziții domiciliare, în județele Mehedinți, Dolj și Caraș- Severin, la persoane bănuite de fals. Acțiunea se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic și uz de fals. Din cercetări a reieșit că, în perioada 15 mai – 25 iunie a.c., doi bărbați, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, angajați ai unei…
Întrucât la Craiova rata de infectare a depășit 3 cazuri de COVID la mia de locuitori, Teatrul pentru copii și tineret Colibri anunță publicul că accesul în sala de spectacole se face cu respectarea măsurilor prevăzute în Hotărârea nr. 166 din 18.09.2021 a Comitetului pentru Situații de Urgență Dolj, Anexa1. Potrivit acesteia, este permisă participarea la spectacole în maximum 50% din capacitatea sălii, cu purtarea măștii de protecție: – persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;…
Mai multe containere pentru depozitarea gunoiului menajer au fost distruse, seara trecută, în cartierul craiovean Lăpuș. „Este vorba de o platformă de colectare a deșeurilor din cartierul Lăpus, care a fost vandalizată de către cetățeni. În acest moment, cei de la Iridex deja curăță locația și înlocuiesc containerele vandalizate. Asociația de proprietari trebuie să depună o plângere la poliție, pentru a fi făcute cercetări în vederea stabilirii persoanelor vinovate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache. De cealaltă parte, locuitorii din zonă acuză firma de salubrizare care,…
Marti, peste 120 polițiști rutieri din cadrul Serviciului Rutier Dolj, B.D.N.E, Biroului Rutier Craiova, precum și din cadrul polițiilor orășenești și secțiilor de poliție, cu sprijinul unor polițiști rutieri din cadrul I.P.J. Mehedinți, Olt, Gorj şi Vâlcea au desfășurat azi, între orele 08.00-14.00, pe principalele artere rutiere cu risc ridicat de accidente, de pe raza judeţului, o acțiune în sistem integrat, pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice. Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 530 de sancțiuni contravenționale în valoare…
Peste cinci hectare de vegetație arde, la această oră, în Parcul Nicolae Romanescu. La fața locului intervin salvatorii de la ISU Dolj cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă si 20 de cadre si o autocisterna de la RAADPFL Craiova, precum și o cisterna de la Compania de Apa Oltenia. UPDATE: Au ars aproximativ 10 ha de vegetație uscată înaltă, lastaris pe alocuri, resturi vegetale. Cauza flacără- foc deschis în spatii deschise. În sprijinul pompierilor au mai venit jandarmi, poliție și politie locală. Au fost salvate clădirea și anexele…