Browsing: Evenimente

SOS Satele Copiilor organizează, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul FestiSAT. Festivalul caritabil are loc pe data de 14 iunie, la SOS Satele Copiilor, Calea Floreasca 165. Toți participanții vor sta la masa binelui, unde nu există distanță între artiști, influenceri, oameni de business, susținători ai cauzei și se vor bucura de o zi împreună, muzică bună, relaxare în natură, mâncare de la food trucks și activități surpriză. În ultimii doi ani, peste 5.000 de oameni au venit la fiecare ediție FestiSAT pentru a celebra bucuria de a dărui. În total, festivalul a adus 200.000…

Sâmbătă, 31 mai 2025, pe Aeroportul Internațional Craiova, între orele 10:00 – 16:00, va avea loc cel mai mare spectacol aviatic din Oltenia: Craiova Air Show, care va include în premieră, demonstrații cu avioane F- 16. Evenimentul se desfășoară în cadrul Zilelor Craiovei, care au loc în perioada 29 mai – 1 iunie 2025 și care marchează, anul acesta, 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Intrarea la eveniment va fi gratuită, iar accesul spre zona evenimentului se va face prin incinta Parcului Industrial High Tech Craiova, Calea București nr. 325C.…

Consiliul Județean Dolj și Aeroportul Internațional Craiova anunță lansarea unei noi rute regulate de zbor, care va fi operată de compania aeriană românească AnimaWings, începând din această toamnă, între Craiova și Istanbul. Astfel, operatorul românesc AnimaWings va efectua pentru prima dată zboruri regulate de pe Aeroportul Internațional Craiova, după ce, în trecut, a operat preponderent curse charter turistice. „Deschiderea acestei rute directe către Istanbul reprezintă un pas strategic pentru județul Dolj. Istanbulul, fiind un nod aerian major, oferă acces rapid către numeroase destinații globale, facilitând astfel schimburile comerciale și călătoriile…

Marți, 13 mai a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, Detașamentul 4 Jandarmi, aflaţi în timpul executării serviciului, au identificat un bărbat ce figura ca urmărit internaţional. Astfel, în jurul orei 12.20, jandarmii au depistat pe Centura de Nord a municipiului Craiova, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din județul Dolj, care avea expuse spre comercializare fructe și legume. În urma verificărilor efectuate în aplicația e-Dac, a rezultat faptul că acesta făcea subiectul unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze pentru infracțiuni săvârșite…

”Astăzi, România marchează 148 de ani de la proclamarea independenței de stat. La 9 mai 1877, în plenul Senatului, Mihail Kogălniceanu rostea Declarația de Independență. A doua zi, la 10 mai, moțiunea adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat a fost promulgată de domnitorul Carol I, devenind lege. Printr-un efort conjugat al clasei politice a vremii, sub coordonarea vizionară a lui Kogălniceanu, națiunea făcea un pas decisiv de consolidare a statalității, spre modernitate și unitate națională. Pentru a clarifica dezbaterile privind semnificația zilelor de 9 și 10 mai 1877 –…

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la pronunțarea Declarației Schuman, care a pus bazele unității europene, Biroul Parlamentului European a decis să instituie Ordinul European de Merit, prima distincție europeană de acest tip acordată de o instituție a Uniunii Europene. Noua distincție civilă va recunoaște meritele persoanelor care au avut o contribuție semnificativă la integrarea europeană și valorile europene. Toate statele membre cu excepția Irlandei acordă distincții sub formă de ordine naționale, reflectând un angajament comun la nivelul întregii Uniuni de a recunoaște excelența și de a recompensa…

Planul roșu de intervenție a fost activat în Gara Constanța după ce două trenuri s-au ciocnit. „În momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1. În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă, conform procedurilor de urgență coordonate de autoritățile competente. Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru…

Un transport agabaritic va tranzita, în această noapte, teritoriul României pe traseul PTF Nădlac II – DN 7 – DN 7G – A1 – A6 – Lugoj – DN 6 – VO Drobeta – DN 6 – DN 56A – DN 56 – PTF Calafat, format dintr-un camion cu masa de 105 tone. Transportul va însoțite de echipaje de poliție rutieră. Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum!

În această dimineață, o șoferiță din Filiași a intrat în coliziune cu un transportor amfibiu blindat. Transportorul, care aparține Ministerului Apărării Naționale, se deplasa într-un convoi militar și circula în regim prioritar. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcootest, rezultatele fiind negative. „Tânăra a fost sancționată contravențional conform OUG 195/2002 R., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, precizează subcomisar de poliție Cristian Grigorescu.

Certificarea este un proces voluntar, dar care poate aduce numeroase beneficii precum îmbunătățirea performanței generale a companiei și calitatea produselor sau serviciilor. Aproape tot ce utilizăm azi este produs de o companie. Fie că este vorba despre un produs alimentar sau nealimentar, orice bun și serviciu produs de o companie este supus unor standarde internaționale de calitate. „Un exemplu pe care îmi place să-l dau este acesta: La un banal scaun pe care ne așezăm să luăm masa, producătorul acelei piese de mobilier a ales, cel mai probabil, furnizori de…

1 8 9 10 11 12 365

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !